tag:blogger.com,1999:blog-32488842188023882512024-03-21T21:54:48.216+02:00Pagină cu erori...Se vrea a fi o enciclopedie a erorilor în gândire şi în comportament, greşeli trăite sau observate de noi toţi. Un îndreptar social, ajuns la capitolul "Aşa nu!". Dacă nu am intrat în viaţă cu un manual de instrucţiuni lipit de fund, îl vom creea noi, pagină cu pagină, într-un efort comun şi eroic de a salva generaţiile următoare de la aceleaşi jene, poticneli şi eşecuri. Deci, copii, să începem!Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.comBlogger58125tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-54927591661450075862011-03-10T22:01:00.002+02:002011-03-10T22:06:46.420+02:00Eroarea nr. 58: Aşteptări şi deşteptări.<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span">B<span lang="RO">uricul târgului, anatomic vorbind, se află într-o relaţie prea apropiată cu sistemul digestiv. Aşa că aşteptările naturale ar fi ca dânsul să fie cam de căcat. Regulă care se aplică ireproşabil atunci când e vorba de capitale. A noastră, să zicem.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">După ce-ai fost hrănit cu iaurt făcut „ca odinioară”, e cam greu să-ţi ajustezi digestia pentru „fast-food”-ul bucureştean. Deşi unii îl preferă pe al doilea şi pot oferi oricând argumente cum c-ar fi mai hrănitor sau măcar mai interesant. Problema e că, dacă la început McDonald’s-ul îţi cade greu, poţi deveni uşor dependent mai târziu. Eh, ce se poate întâmpla în cel mai rău caz? Un ulcer? Se vindecă. Noi să fim sănătoşi.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Dar de ce să fie săracu’ oraş comparat cu un hamburget reîncălzit? Pentru că gustul ascunde la fel de multe lucruri pe care nu ai vrea să le ştii. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Spre exemplu, ai putea spune că te simţi peste tot ca acasă, datorită animăluţelor pufoase de companie. Sau să mărturiseşti că e singurul oraş în care faci în parc un om de zăpadă pe care-l digeră ulterior haitele curioase de câini. Şi te-ntrebi cum ar fi fost dacă era din carne.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Sau ai putea spune că oamenii se simt îndeajuns de confortabil încât să-şi lase lucrurile la vedere peste tot, ca într-o mare familie. Ori să constaţi că sunt atât de multe gunoaie, încât aurolacii nu se vor plictisi niciodată de hobby-ul lor sau că pot exersa până la perfecţie o eventuală carieră de paparazzi pentru Click, adunând indicii.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Te-ai mai putea uita în stradă şi aprecia cu un zâmbet înţelept consideraţia fiecărui şofer faţă de condusul prudent şi scârba patologică pentru depăşitul vitezei legale. Sau, dacă te-ai freca la ochi, ai realiza că sunt prea multe maşini care circulă bară la bară conduse de oameni care reuşesc să folosească familiarul „mamă” într-un context cu totul inovativ.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Ai mai putea aprecia personalităţile puternice ale bucureştenilor. Sau le-ai putea spune cu toată candoarea unui ardelean că sunt fie foarte buni, fie foarte răi şi că dacă migrează între aceste două categorii, este de obicei definitiv şi irevocabil (scuzaţi-mi limbajul de avocat).<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Ai putea concluziona că Bucureştiul este oraşul construit, de la clădiri până la oameni, din piatră. Sau că e locul în care sufletul ţi se loveşte de atâtea asperităţi, până ce străluceşte. Nimeni n-a spus că finisajul e plăcut. Dar e necesar ca să scapi de surplusul de mizerii.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Şi – nu-i aşa? – nimeni n-a putut semăna vreodată ceva fără să are, zgâriind înainte pământul adormit şi neted.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span"> </span></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-28264028282325250742011-03-04T20:28:00.001+02:002011-03-04T20:31:08.145+02:00Eroarea nr. 57: Uite, mami, am devenit femeie!<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Dragă Xela,<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Felicitări! După îndelungi încercări eşuate, ai reuşit să treci şi pragul feminităţii tale. Nu, nu vorbim despre ciclu, era puţin ciudat să-ţi fi întârziat chiar 10 ani. Dar iată că, totuşi, ai reuşit să găseşti un lucru care nu-ţi venise încă: mintea la cap.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Da, e-adevărat, te-ai intitulat femeia cu cromozomii XXY, dar se pare că reacţiile chimice potrivite pot face ca Y-ul să se dizolve şi să rămână doar temutele litere gemene, care te pun sub autoritatea tuturor articolelor misogine de pe blog. Trebuia, într-un final, să-ţi testezi şi empiric opera.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Să nu intrăm în detalii, că şi aşa mi se reproşează articolele lungi. Dar ca rezumat, vă zic doar un clişeu simpatic: ai grijă de ce-ţi doreşti. Că ştiţi voi urmarea. Şi din păcate nu funcţionează pe unde trebuie – în cazul extragerii Loto, să zicem – ci numa’ în afirmaţii sterile de genul „mie nu-mi trebuie...” – completaţi puncte-punctele. Drept urmare, nu ţi se va da. Sau dacă zici „îmi trebuie” şi uiţi să treci data de valabilitate, ţi se va foarte da, doar că prea târziu. Ştiu, nu-nţelegeţi. Dar nu e ca şi cum celelalte articole ar face sens.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >În această dezordine de idei, mărturisesc că am reuşit minunata performanţă de a mă purta mai frumos cu străinii decât cu oamenii dragi (iar noi ştim cât de amabilă sunt cu străinii) şi de a-mi juca rolul pân’ la capăt, mai frumos decât în Black Swan (fără pornoşaguri sau Oscar). Tot la capitolul performanţe, am reuşit să arunc la coş biletul la Loto după ce-l murdărisem cu ketchup, fără să mai verific dacă-i câştigător sau nu, după care am auzit numerele la televizor. Se mai pune că am câştigat dacă n-am văzut banii? Regulamentul loteriei nu vorbeşte despre asta. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Nu în ultimul rând, sunt probabil singura persoană care ştie să facă psihologie inversă pe sine însăşi, convingându-se cu voce tare că nu vrea şi zicând în şoaptă că „ba da”. Aşa reuşesc să economisesc taxa la psiholog, scoţând din portmoneu şi băgând în buzunar şi prefăcându-mă că am produs profit. În final, atâta timp cât am buzunarele pline, mi se pare că am făcut o afacere bună. Doar să nu verific gaura din portmoneu.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >De fapt, ce mă mir – suntem două, una poate să câştige, iar alta să piardă banul. Şi-n ultima vreme, don’şoara Xela s-a cam plictisit pe blog şi s-a hotărât să se dea jos, până-n lumea reală, să-mi aranjeze discret mobila şi să urce la loc numa’ după ce am dat cu genunchiul de pat. Ea zice că avea intenţii bune. Eu o iert, dar vânătaia tot rămâne. Mă rog, va trece şi aia în timp. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Ca să revenim – don’şoară Xela – îţi mulţumesc pentru redecorare, da’ nu era nevoie, merci. Te-au apucat pe tine toanele de femeie şi te-a preocupat estetica locuinţei. Un amic comun zicea că-n tâmpenia ta feminină, eşti complet adorabilă. Eu nu-s tocmai de acord, aşa că să sperăm că mobila poate fi mutată la loc fără urme.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Io te iert, că n-am ce face cu tine. Sper doar să te ierte şi vecinii pentru gălăgie. Şi te rog să-ţi crească la loc cromozomul Y, că mă faci de ruşine. Până atunci, la colţ şi te închid pe blog. Femeie ce eşti...<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Semnat, <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Alexandra</span><o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-69220005114503799402011-02-18T01:22:00.003+02:002011-02-18T01:28:11.116+02:00Eroarea nr. 56: Mă scuzaţi, ce IQ are pixul ăsta?<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span">Ştiţi ce-mi mai plac mie? Listele. Bucăţelele-alea de hârtie care ar trebui să ţină loc de creier. Alea pe care scriem ceea ce ştim sigur că vom uita sau ceea ce nu-i destul de clar cât timp e în obscuritate raţiunii noastre. <span lang="RO">Nu vi s-a întâmplat niciodată când vi se încâlcesc gândurile să luaţi un pix şi să-ncercaţi să le trageţi fir cu fir pe hârtie? Mie da. E un fel de vorbit singur, da’ mai legitim şi mai artistic, cumva. Numai privind faţă-literă măsura prostiei tale îţi poţi da seama cam pe unde greşeşti (de obicei, pe toată foaia).<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Pe mine mă ajută să gândesc. Ştiu că asta ar putea sugera cum c-aş fi mai proastă decât un pix şi-un carneţel laolaltă, dar mi-o asum, din moment ce mi-a fost demonstrat în nişte rânduri. N-am zis că mă ajută să gândesc bine. La fel cum un laxativ nu te face neapărat sănătos. Dar, câteodată, e mai rău fără.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Eu fac liste cu cele mai variate ocazii. Cele mai populare sunt cele de cumpărături, ca să pot tăia de pe ele ce nu prea aveam nevoie să cumpăr şi să uit să trec ce-mi dau seama că s-a terminat abia după ce mă întorc acasă. În ordine, urmează alea „de făcut”. Pentru ca, la fel, să mă pot stresa vizual cât mai des în legătură cu ce trebuie – dar nu va fi, decât mult prea târziu – făcut. Pe locul 3 în ordinea frecvenţei – dar, probabil, pe 1 în topul stupidităţii – sunt listele de An Nou, care mă fac să sper că de-acu’ voi fi infinit mai deşteaptă decât în ultimii 24, pentru că ploaia de dopuri de şampanie de la miezul nopţii sau măcar alunecatul pe gheaţă şi capul dat de asfalt ulterior mă vor trezi la realitate.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Şi, nu în ultimul rând, listele existenţiale, spre veşnica lor pomenire. Cele mai simpatice şi mai păcătoase, care te pot trimite naibii pentru câţiva ani de zile dacă decizi greşit ce să mâzgăleşti pe ele. Atunci, în momentul ăla, arată aşa de frumos albastru pe alb, că nici nu îndrăzneşti să pui la îndoială logica pastei permanente. Nici atunci, nici peste câţiva ani – cam cât îţi ia ca să faci o nouă listă.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Aşa mi-am ales eu facultatea, în 5 minute. Şi am greşit. Nu m-am gândit să rectific vreo 4 ani de zile, că doar pixul e mai greu de şters decât gândul. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Aşa am mai luat eu nişte decizii de-alea de An Nou. Proaste. Da’s încă scrise şi mă tem să le revizuiesc, că poate le stric mai rău.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Aşa fac şi la cumpărături, deşi de fiecare dată văd ceva mai frumos pe raft, care ajunge indiscutabil acasă. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Astea ultimele (de jos în sus) nu afectează decât buzunarul meu şi maxim cantitatea de hârtie igienică existentă casă. De primele, însă, mă cam tem, pentru că mă pot aduce la fel de aproape de rahat ca şi problema anterioară. Acum, au trecut nişte ani de când n-am mai făcut vreo listă de-aia existenţială. Şi simt cum iese încet-încet la iveală.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Mă gândesc serios să ascund toate pixurile din casă. Că de gândit singură... nu mă-ncumet. (Priviţi şi voi aici cum iese... )</span><o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com10tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-73224429534768171782011-01-31T15:45:00.001+02:002011-01-31T15:50:29.084+02:00Eroarea nr. 55: Iubitule, ce e cu pata aia de pe guler?...<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Câteodată, dacă nu chiar zilnic, nevoile noastre fiziologice primare, de mamifere simple, ne dau coate şi împung obsesiv în coaste, până ce ies la suprafaţă şi trebuie satisfăcute. <span style="mso-spacerun:yes"> </span>Nu e nicio ruşine – vorbesc de cele de la baza piramidei, comune şi binecunoscute, propagate de strămoşi pe linie genetică până-n zilele noastre în cam aceeaşi formă de manifestare pe care o luau atunci, necesităţi care nici nu mai pun problema trecerii lor sub tăcere, ci maximum a variantei în care trebuie satisfăcute. Variantele sunt, în principiu, două: rezolvarea problemei manual acasă sau... apelarea la profesionişti. <o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Prima variantă e, după cum bine-aţi ghicit, cea mai populară, atât din motive financiare, cât şi de igienă. La a doua se recurge mai mult în nişte situaţii anume, generate de preferinţele fiecăruia şi, de obicei, <span style="mso-spacerun:yes"> </span>după o doză subînţeleasă de curaj şi câteva mătănii... pentru că dacă ai pe cineva acasă să se ocupe de departamentul ăsta, ai mai puţin şanse să dai pe la alţii, iar dacă totuşi o faci, e fie din cauza fetişurilor greu de tratat în spaţiul domestic al „acasei”, fie din cauza faptului că ţi se oferă şi pe moment nu poţi refuza. Dacă n-ai cui să pasezi... responsabilitatea, ai două variante: ori te ocupi singur de problemă (lucru care, după cum ştim cu toţii, poate fi nesatisfăcător), ori apelezi la servicii specializate.<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Aici, dragii mei, funcţionează principiul „cât dai, atâta iei” – să mă scuze cei care înţeleg altceva. Dar biznisul e în floare, iar prestatoarele se împart pe categorii de preţ, în funcţie de calitatea serviciile oferite. Din când în când, ne permitem să apelăm la categoria de lux, unde ne mai răsfăţăm cu una care şi arată bine şi prestează la fel, cu riscul unei diete rapide a portofelului. Dar merită experienţa – de cele mai multe ori satisfăcătoare – pentru că ştii că, pe lângă zâmbetul satisfăcut de după, nu vei duce nicio afecţiune acasă, la nevastă, drept pentru care curajul nu e necesar decât la momentul final al plăţii.<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">În categoria de mijloc intră alea de care avem nevoie ca să ne satisfacem în mod frecvent nevoile cotidiene, imposibil de ignorat sau de tratat de fiecare dată cu servicii calitatea întâi. Aici, însă, e nevoie de masajul pe umeri „</span><span lang="RO" style="mso-bidi-font-family:Calibri;mso-bidi-theme-font:minor-latin; mso-ansi-language:RO">à</span><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO"> la Rocky înainte de meci” şi de câteva rugăciuni scurte înainte, pentru că nu prea ştii mereu la ce să te aştepţi. Preţul plăcerii de moment poate fi plătit ulterior cu diverse afecţiuni în zona abdominal-inferioară, care pot fi sau nu transmise mai departe. De aceea e bine să ştim cu cine „lucrăm” şi să apelăm, în mare, la aceeaşi locaţie, ca să ştim şi noi cine le mai calcă pragul.<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Şi-apoi, la coada preferinţelor oricărui om normal, se-arată categoria inferioară, destinată plebei, de prestatoare înghesuite unele lângă altele la colţ de stradă, care-şi urlă în culori stridente ofertele de 10 lei, Dumnezeu să ne ferească de carne ieftină!... La astea apelăm cu voinţa înfrântă, uitându-ne în stânga şi-n dreapta după priviri acuzatoare, doar atunci când suntem prea cumplit de beţi şi e prea cumplit de noapte ca să ne mai pese pe unde au umblat alea cu mâinile înainte...<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Prestatoarele astea triste, care nici nu ne privesc în ochi până ce e totul gata şi ne servesc mecanic şi cu plictis, sunt cele care ne testează curajul cel mai mult. Ne iau puţin, dar ne dau mult în schimb (la capitolul medical), adică fix din ceea ce nu ne trebuie nici nouă, nici apropiaţilor cu care vom împărţi consecinţele... Ne simţim vinovaţi după ce ne împleticim paşii noaptea spre ele, jurăm că data viitoare nu vom mai merge, dar numărul lor uşor de observat pe orice trotuar mai acătării stă drept mărturie a păcatelor noastre repetate noapte de noapte...<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Recunosc, am greşit. Da, nu râdeţi, şi eu! Deşi da, am făcut-o de cele mai multe ori cu un gust amar după şi promiţând că data viitoare încerc să mă descurc singură. Dar ce să fac dacă nu mă pot ocupa încă de departamentul ăsta, chiar şi cu ustensilele cele mai performante? Dacă n-am învăţat cât am fost acasă, la mama, plătesc acum consecinţa ignoranţei mele. <o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Cum adică ce-are mama?... Poi nu părinţii ar trebui să te înveţe chestiile astea? Întrebaţi orice fată şi-o să vă spună că de la mama a-nvăţat. De la cine altcineva, măi, de la străini?! Da, e-adevărat, am mai învăţat şi de la un prieten-doi, dar niciodată mama nu trebuie înlocuită cu oameni recent cunoscuţi atunci când e vorba de discuţiile în care are experienţă de-o viaţă împreună cu tatăl tău, cum sunt cele pe tema gătitului...<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><o:p> </o:p></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com7tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-72254126612128268322011-01-23T03:35:00.009+02:002011-01-23T04:02:56.349+02:00Eroarea nr. 54: Jos tacâmurile!<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Măi, m-am săturat să mănânc. Pe cuvânt. Constat că e cea mai amplă, repetitivă, costisitoare şi nesatisfăcătoare activitate a vieţii mele umile, care şi-a uzat cam toate beneficiile şi a ajuns doar să mă enerveze. Dacă pe vremea când abia aveam dinţi în gură mă mai puteam entuziasma de gusturile noi pe care regimul ceauşist ne permitea să le transferăm de la alimentări în farfurii, acum, când mă pot lăuda cu o dantură completă + plombe, supermarketul nu mai are secrete pentru mine.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">
Din moment ce am inventariat şi încercat pe îndelete categoriile principale de gusturi şi senzaţii culinare, pot să spun că ştiu la ce să mă aştept, iar eventualitatea unei cine gătite delicios de oareşce bucătar amator este atât de neplauzibilă şi insignifiantă comparativ cu numărul de ori în care trebuie să-mi înfund gura de nevoie/zi, încât, per ansamplu, activitatea-mi pare tare nelucrativă. De fapt, pot spune că e cea mai sigură modalitate de a trage apa după banii tăi, imediat după ce sistemul digestiv şi-a făcut treaba până la capăt.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">
Într-o vreme, locuiam cu o făptură magică, dotată cu mâini la fel de magice, cu mult timp şi iubire necondiţionată genetic, care mă scutea de partea procesatului la foc mic a alimentelor şi-mi lăsa mie doar partea cu trasul apei după mâncarea ei. Însă, din momentul în care făptura mitologică pe nume „mami” a stat pe loc faţă de locul în care mă găsesc în prezent din generozitatea CFR-ului, ingrata funcţie menţionată mai sus mi-a rămas mie.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">
Eu... sunt o fiinţă simplă. Eu ştiu să mănânc. Cu asta m-am născut întipărit adânc în genele mele de mamifer care trebuie să se autoconserve. Nimeni n-a menţionat nimic de vreo carte de bucate pe când eram în burtă, nici nu mi-a ţinut vreun curs tematic în şcoala generală. Iar ca să decid din proprie iniţiativă că ar fi cazul să mai adaug la baza piramidei lui Maslow şi-o „nevoie de a mânui oalele din teflon cu îndemânarea unui ninja” mi-ar trebui un mare impuls din iubire. Or eu mă iubesc, dar nu chiar atât.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">
Acestea fiind spuse, înţelegeţi de ce de trei ori pe zi îmi blestem stomacul care mă plictiseşte cu indecizia lui feminină, care-şi cere mâncarea, după care o aruncă cât colo ofticat. Şi să mai ceară şi timp şi nervi înainte? Câteodată cedez şi eu – cam cum fac bărbaţii înţelegători cu noi – şi încerc să reproduc mişcările agile ale reprezentantei din specia mamelor, dar, cum bucuria consumului durează vreo treime din timpul alocat preparării, iarăşi mi se pare o activitate nelucrativă.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">
Aşa că, dacă nu cumva mă trăzneşte o poftă de-a mea care să trezească vânzătoarele din pauza de cafea pe o rază de 5 km şi care să mă ducă scurt în Nirvana în momentul livrării cartofilor/clătitelor/prăjiturilor cu pricina, activitatea rămâne pentru mine la fel de monotonă ca şi evoluţia economiei româneşti şi, totodată, singura ale cărei rezultate chiar nu vreau să le văd pe la talie.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">
Nu că aş mai avea ce să mai negociez cu Domnul Şef, dar sincer acum: vreo o oră pe zi de îngurgitat + minumum încă una, dacă ne încumetăm să gătim, doar ca să se ducă totul dracului în vreo 10... 15 minute (pentru cei mai leneşi), cu vreo câteva minute de satisfaţie sinceră între timp? Mai bine ne uităm la un film în vremea aia şi rămânem cu ceva mai plăcut decât sunetul măselelor noastre strivindu-se în cursa pentru carii. Aşa că Îi propun Marelui Manager ca, după următoarea dată când ne îngroapă sub vreun potop, să ne scoată în variantă eco. Eu aş alege bucuroasă să funcţionez pe apă şi să nu mai poluez atâta mediul înconjurător.</span></span><o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com11tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-83648224125363872522011-01-04T21:30:00.003+02:002011-01-04T21:43:13.336+02:00Eroarea nr. 53: "La prima intersecţie, faceţi stânga sau dreapta."<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >În ultima vreme (să zicem, de vreo 24 de ani), m-am trezit destul de des cu palma lipită de obraz a-ngrijorare şi cu ecoul lui <i>„Ioi... oare-am făcut bine?”</i> încă în urechi, încercând să nu scap pe mine de emoţie ceva ce nu mai are suport moale şi înlocuibil de vreo 23 de ani. Eh, dragii mei, nimic nu se compară cu emoţia distructivă a unei decizii pe care habar n-ai de unde s-o iei şi cum s-o apuci, în timp ce scotoceşti cu disperare prin buzunare după manualul de instrucţiuni. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Din păcate, suntem puşi din ce în ce mai des – direct proporţional cu trecerea anilor – în situaţii cărora nu le mai putem flutura mâna a nepăsare, dacă nu vrem să fluture ele piciorul în direcţia fundului nostru. Cică se numeşte „maturizare”. Eu aş numi-o „constipaţie”, adică situaţia în care un rahat devine o chestiune vitală doar din cauza trecerii timpului. La orice altă vârstă, am fi râs cu balele până la piept a neînţelegere. Acum, <b><i>trebuie</i></b> să găsim soluţii, pentru că vârsta presupune că nu mai ai voie să-ţi băleşti cravata, aşa că ne aşezăm în poziţia gânditorului şi încercăm să ne dăm seama „ce trebuie să facem”.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Vă rog să respiraţi adânc, să faceţi un pas în spate şi să-mi spuneţi ce e greşit la propoziţia de mai sus. „Ce”-ul? Nu, aici nu era cazul lui „poftim”. „Să facem”? Hei, nu insinuăm perversităţi. Oare ce-a mai rămas?... Bravo, mamă, „trebuie”. Vă rog frumos să-mi explicaţi formula prin care poate fi determinată traiectoria vieţii umane şi viteza cu care se deplasează ea, respectiv să-mi spuneţi exact când greşesc, stând în mijlocul deşertului: atunci când virez stânga sau dreapta?<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Mna. Dacă vă holbaţi încă la monitor ca nişte peşti, înseamnă că aţi înţeles lecţia. „Trebuie” este un cuvânt după care ar fi bine să ne spălăm limba cu săpun, atunci când e folosit în contextul deciziilor personale. La fel cu stânga sau dreapta ar trebui să fie opţiuni la fel de valide atunci când nu ştim, de fapt, încotro mergem. Deci, toate boala mustrărilor de conştiinţă post-decizionale ar trebui să fie rezolvată scurt prin următorul diagnostic: nu există răspunsuri corecte. Nu poţi lua amenzi atunci când nu sunt semne de circulaţie, la fel cum nu poţi produce accidente, chiar şi pe contrasens, dacă nu circulă maşini din direcţia opusă.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Îmi iau fustă sau pantaloni? Mă fac medic sau actriţă? Beau suc sau vodka? Fiecare răspuns generează o traiectorie diferită a evenimentelor, care nu poate fi aruncată în mormanul „corect” sau „greşit”, pentru simplul fapt că nimeni nu ştie – sau, ce naiba, nu-i pasă – care va fi impactul deciziei respective asupra vieţii tale. Dacă-ţi iei fustă s-ar putea să-ţi îngheţe părţile private – în schimb, s-ar putea să atragi privirile tipului care ai prefera să ţi-o dea jos. Dacă te faci medic s-ar putea să nu mai ai viaţă privată – dar s-ar putea la fel de bine să-ţi întâlneşti doctorul înalt, frumos şi cu bani fix la locul de muncă. Dacă bei suc s-ar putea să nu te distrezi la fel de bine ca restul populaţiei de la chef – sau, de fapt, să te hlizeşti în disperare de beţivii care vor lua veceul în braţe la ora la care stomacul tău va fi încă ok.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Partea distractivă la toată tărăşenia asta e că nimeni nu va putea vreodată să-ţi scoată ochii că „ai făcut rău făcând cum ai făcut” fără să-i aminteşti să-şi scoată năsucul din oala ta. Singurul tăntălău îndreptăţit să-şi frângă degeţelele a nehotărâre – şi care o va face, după cum îmi demonstrează experienţa personală – eşti chiar tu. Iar tu nu „trebuie” să nimic în raport cu tine, că „trebuie” presupune un regulament exterior. Şi nici alţii nu pot să „trebuie” în raport cu tine, pentru că, atâta timp cât nu ţi-au donat din materialul genetic, nu prea au un cuvânt de spus asupra destinului persoanei tale.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Aşadar, dragii mei (şi-acum vorbesc cu multiplele mele personalităţi), când mai avem dubii în privinţa poziţiei în care ar trebui să ne aşezăm pe veceu ca să nu deranjăm traiectoria firească a planetelor, poate că ar trebui să realizăm că unele chestii sunt pur şi simplu personale. Sau că unele întrebări pur şi simplu nu au variantă corectă de răspuns. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" >Şi poate că ar fi la fel de util să ne dăm seama că toate obiectele care dispun de manuale de intrucţiuni ştiu să facă un număr limitat de lucruri. Uitaţi-vă la cafetieră: în momentul în care va învăţa să scrie şi poezii, poate o voi considera interesantă. Până atunci, să mulţumim cerului că noi măcar ştim şi să facem cafea şi să scriem poezii, care – culmea! – nu au reţete de preparare...</span><o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com16tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-91786521682491921672010-12-25T09:48:00.014+02:002010-12-25T12:11:50.327+02:00Eroarea nr. 52: Moşu' vs. Iisus: 1-0<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b></b></p><p class="MsoNormal"></p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;font-style: normal; "><b></b></p><p class="MsoNormal"><b>Dragi meii cititori,</b></p> <p class="MsoNormal"><b>Cu ocazia acestor sărbători </b>(<span style="font-size: 8pt; line-height: 115%; ">doar astea, nu şi alea de Paşti</span>)<b>, vă urez să vi se umple casele de lumină, căldură şi clinchet de clopoţei </b>(<span style="font-size: 8pt; line-height: 115%; ">şi să aveţi bani să plătiţi factura la curent, gaz şi colindătorii după</span>)<b> şi, măcar în această perioadă, să fiţi mai buni, mai darnici şi mai iubitori </b>(<span style="font-size: 8pt; line-height: 115%; ">după 3 zile nu mai verifică nimeni, puteţi fi voi înşivă</span>)<b>. </b></p> <p class="MsoNormal"><b>De asemenea, sper ca Moşul să vă aducă tot ce vă doriţi </b>(<span style="font-size: 8pt; line-height: 115%; ">şi culmea, toţi ne dorim pijamale şi şosete, nicio maşină sau vreo casă mai scumpă</span>)<b> şi să vă petreceţi sărbătorile alături de cei dragi </b>(<span style="font-size: 8pt; line-height: 115%; ">după 2-3 pahare, toată lumea o să vă fie dragă</span>)<b>.</b></p> <p class="MsoNormal" style="font-weight: bold; ">Sper că n-am uitat nimic... se mai năştea cineva azi? Mda, nici io nu cred.</p> <p class="MsoNormal"><b>Sărbători fericite! </b>(<span style="font-size: 8pt; line-height: 115%; ">că dup-aia ne întoarcem la viaţa normală</span>)</p><p></p><b style="font-weight: bold; "><p class="MsoNormal" style="display: inline !important; "></p></b><p style="font-style: normal; font-weight: normal; "></p><span class="Apple-style-span" style="font-weight: normal; "><div style="text-align: justify;"><b><span class="Apple-style-span" style="font-weight: normal;">Scuzaţi, trebuia să încep cu urarea. Mi-e frică să nu credeţi că nu vă iubesc sincer sau ceva, că de sărbători, am observat că lipsa urărilor creează reacţii mai puternice decât prezenţa lor. Contează mai mult beep-ul telefonului şi numele expeditorului, ca apoi să citim frumos în diagonală: “căldură... -olinde... sfinte sărbăt-... mmmcadouri... mai buni.” şi să ştergem în secunda doi, ca să facem loc în Inbox. E un moment cu adevărat special. Pentru Orange şi Vodafone. Să aibă Crăciun fericit, sărăcuţii, plătim noi.</span></b></div></span><p style="font-weight: bold; "></p><p></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span">În schimb, dacă NU trimitem, să ne ferească Ăl-din-Iesle, că explicaţiile vor fi mai lungi decât 10 sms-uri în reţea. Noi vrem să ne simţim la fel de speciali şi unici ca şi ceilalţi 54 de prieteni care au primit acelaşi mesaj (mulţumim, Gugăl) şi să fim surprinşi în mod autentic de atâtea gânduri bune (Doamne fereşte, nu e ca şi cum cineva ar ura despărţiri şi pietre la rinichi de sărbători!...) Totuşi, la fel ca şi în cazul bacşişului, va fi o problemă dacă n-o să simţi nevoia surprinzătoare şi complet neregizată de a-l oferi.</span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span">Trebuie, însă, s-o admir pe soră-mea, model viu de practicitate, care nu-şi strică ea minutele <b>ei</b> pentru urările <b>lor</b>, drept pentru care a decis să dea beep de sărbători. Şi aşa, în 90% din cazuri, destinatarii fie nu vor auzi telefonul chiar atunci, surziţi temporar de larma colindătorilor şi a musafirilor şi vor crede că au fost de fapt sunaţi, fie chiar nu vor mai avea chef să răspundă, sătui de discuţii politicoase şi urări. În oricare dintre cazuri, ea va putea spune că şi-a făcut datoria, iar cei care vor returna telefonul politicoşi vor avea ocazia să-şi comande contra cost o urare.</span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span">Apropo de costuri, principiul omisiunii îşi face simţită prezenţa şi în cazul cumpărăturilor de Crăciun. Dacă luăm “cât trebuie”, respectiv mai mult decât poate ingera un om cu ficatul normal, o să ne simţit liniştiţi şi cu conştiinţa împăcată în indigestia noastră. În schimb, dacă nu pică prăjiturile de pe masă, ceva e în neregulă – nimeni nu va îndrăzni să sugereze o salată de sărbători sau ce-i cere stomacul de fapt, iar musafirii se vor simţi direct lezaţi de lipsa colesterolului care să le unească prietenia.</span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span">În cazul cadourilor, ce să mai zic... Nu mai verifică nimeni cine a fost cuminte sau nu anu’ ăsta, altfel ar umbla tanti Udrea-n hainde de la second şi cu un ghiozdan în loc de gentuţă. Mai degrabă au devenit un simbol al mărinimiei noastre decât al bucuriei celor care primesc, aşa că dacă ar putea să ocupe 2 x circumferinţa bradului – cam cât sufletul nostru mare – ar fi perfect. Şi să dureze mult despachetatul, că momentul ăsta + mâncatul de după + mult alcool şi prostii scoase pe gură – nu mă refer la vomat – sunt elementele cheie ale unui “Crăciun în familie” (nici nu mă mai gândesc la ăia care mănâncă şi beau <i>în mai multe case diferite </i>până dimineaţă<i>, </i><span lang="RO">sub pretextul unei colinde pe care au uitat-o la intrare, culminând într-un club în care să ne simţit mai buni – sau mai bune, în fustiţa aia mini).<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Am uitat de ziua cuiva?... Nu ştiu, parcă era ceva important. Offf, şi-mi pusesem Reminder la telefon... Staaaaai... nu era copilul Ăla sărac care s-a născut într-o stână? Ştiu, măi, sunt mulţi săraci fără casă în România, dar despre Ăsta am auzit că a murit în chinuri 33 de ani mai târziu pentru noi – nuuuu-s nebună, nici eu nici nu eram născută pe-atunci, dar au auzit eu la biserică, de Paşti, când povesteam cu fetele în curte. Şi a şi înviat dup-aia, ca să beneficiem şi noi de... Bineeeee! Gata, nu mai ţipa! Nu mai vorbesc despre moarte. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span">Rămânem la Moşu’, care-i ştim sigur că există, pentru că l-au văzut cei de la Coca-Cola. Oricum, Ăla mic vorbea de iad şi viaţă veşnică, iar Moşu’ oferă cadouri, prăjituri calde şi mult porc prăjit. De care dintre ele o să beneficiem mai devreme? Aşa ziceam şi eu... luaţi loc şi turnaţi-vă nişte vin. O să ne preocupăm de problemele sufletului mai încolo, când ne va trece foamea.</span><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO"><o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-36297979845426762882010-11-21T01:24:00.006+02:002010-11-21T13:45:03.972+02:00Eroarea nr. 51: Reţetă simplă de urlete şi sânge, gata în 5 minute!<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span">Din variate convenţii sociale sau necesităţi cauzate de plictiseală, vizitez şi eu, ocazional, grota în care ne înşirăm cuminţi pe scaune şi ne uităm la ecranul luminos ca nişte mâţe curioase. Motivaţia e aceeaşi ca la toată lumea: vreau fie să râd, fie să mi se dea impresia că-s deşteaptă pentru că am înţeles scenariul alambicat al filmului nu atât de dificil de înţeles, până la urmă. Nu, nu intră aici şi “să lăcrimez ca o proastă la poveştile de dragoste ale altora, ca să merg apoi acasă să-mi distrug relaţia funcţională, frustrată că iubi nu e la fel de super-erou, telepatic şi hipersensibil ca-n poveştile inventate de femeile-scenarist.”</span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span">Însă când filmul nu e nici suficient de prost încât să râzi de el, dar nici suficient de bun încât să te prindă, rămâi la fel de nesatisfăcută intelectual ca după un preludiu elaborat, dup<span lang="RO">ă care el adoarme. Ai impresia că scenaristul a depus la început oareşce efort intelectual, după care s-a plictisit singur de propriile-i poveşti şi s-a grăbit să termine, ca să iasă la o bere. Iar tu eşti lăsat cu popcornul în gât şi cu gura căscată la genericul ce pare să fi apărut prea devreme.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Cu această ocazie, cred că am descoperit reţeta perfectă pentru orice scenarist care vrea să facă liniştit sarmale, în timp ce inventează o poveste de adormit publicul. În cazul unui film de groază, e suficient să apelăm la un „rău străvechi” – personaj principal şi neplătit în jumătate din marile producţii hollywoodiene – care va rămâne nedefinit pe perioada filmului, fiind reprezentat printr-o serie de umbre, siluete sau valuri de fum care se mişcă doar prin colţuri, pentru că ne e prea lene să ne imaginăm cum ar chiar trebui să arate de fapt.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Apoi îi găsim un antemergător, ceva individ dintr-o minoritate etnică, ce vorbeşte cu accent, poartă tone de crucifixuri pe sub haine şi se referă la ţara de baştină prin „de unde vin eu...”, chiar dacă-i Mexicul – să zicem – iar acţiunea e plasată la câţiva kilometri, în America, de unde se importă peste graniţă toţi traficanţii de droguri urmăriţi de poliţie. Şi-i găsim acestuia ceva partener de conversaţie inteligent şi sceptic, cu ceva dramă familială la activ, ale cărei sechele vor ieşi la iveală în cel mai prost moment al acţiunii, individ care până la urmă bineînţeles că trebuie să fie convins de existenţa forţelor supranaturale şi/sau vindecat de suferinţă într-o oră jumate de film.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Apoi e indicat să se trântească-n scenariu şi un grup de invidizi hărţuiţi de umbrele şi siluetele antemenţionate şi preferabil blocaţi într-un spaţiu îngust, în care să înceapă să-şi scoată ochii fără motiv şi să se bănuiască reciproc, pentru că asta e util să faci când eşti ameninţat din afară – să încerci să fii ameninţat şi dinăuntru. Iar ca să nu facem discriminări sociale, o s-avem neapărat nevoie de un tip fain şi potenţial şi inteligent, de o tipă bunoacă şi cam isterică, de încă o minoritate etnică, de o babă pedantă şi de un tip enervant, suspicios şi guraliv – de la care să pornească conflictul. Personajele pot să moară în ce ordine vor, cu condiţia să-l păstrăm pe tipul enervant până spre finalul filmului – ca să avem tensiune – şi pe ăia doi bunoci, care pot sau nu să se sărute, după caz.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Presărăm în dialog câteva replici clişeice – nici nu-i nevoie de multe, dacă ăialalţi urlă destul – şi musai un discurs cu iz misterios şi complet lipsit de relevanţă istorică al personajului cu crucifixuri, care o să ne dea şi soluţia dezamăgitoare a anihilării spiritului negativ – ceva cu implicaţii morale în povestea sechelelor sufleteşti ale primului personaj, care de obicei e poliţist sau detectiv sau ceva la costum şi palton.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Aşadar, cu cât se va prinde acesta mai repede că, de fapt, cheia misterului e ascunsă undeva sub preşul sub care măturase el gunoiul vieţii lui până acum, cu atât vor muri mai puţine personaje. Dar ne ajunge şi dacă mai respiră doar vreo două, aşa, pe final. Se pot insera, în mod opţional, şi ceva pasaje exorcizante în latină sau vreo rugăciune într-o limbă minoritară stricată – pentru care producătorul a fost prea zgârcit să plătească un translator – şi voila! finalul, mult prea cretin de simplu pentru câte indicii lăsaseră scenariştii pe parcurs şi uitaseră de ele.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Dacă ne e lene chiar şi să gândim un final, nicio problemă! Putem să încheiem brusc, lăsând spectatorul „să înţeleagă ce vrea” sau să se simtă ca un retardad dacă nu găseşte vreun sens artistic în finalizarea precoce. În cazul filmului de faţă, era vorba de diavol, care dădea lecţii de iertare şi empatie şi omora păcătoşi pe parcurs (nu-i ca şi cum ar fi avut nevoie de ei în viaţă, ca să corupă alţi oameni, sau ceva.)<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Până la urmă, fimul s-a încadrat cu succes în categoria „de groază”, dar nu în sensul de „horror”, ci de film de la care am ieşit îngrozită. Iar de partea cu visatul urât s-au ocupat cu succes haitele de câini bucureşteni pe i-am întâlnit ieşind de la cinematograf, gata oricând să-ţi arate că eşti cetăţeanul lor preferat.</span><o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-63541125805834413912010-11-06T13:04:00.004+02:002010-11-06T13:50:37.175+02:00Eroarea nr. 50: 1,618 x X = XX<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">De curând, fusei la o adunare. Ocazionată de un prilej de „dezvoltare personală”, cum ne place să le spunem în secolul XXI activităţilor suficient de inutile încât să nu poată fi încadrate în vreo categorie anume. Activitate la care erau, normal, numai fete, singurele făpturi dotate cu asemenea inteligenţă superioară încât să găsească un rost acolo unde nu-i.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Iar la adunarea aceasta – să-i zicem, generic, training – a trebuit, din categoria „lucruri inutile”, să ne prezentăm. Aşa, ca să ne cunoască celelalte fete pe care n-o să le mai vedem vreodată în viaţă şi ca să ştie cu cine interacţionează pentru următoarele 4 ore esenţiale din viaţa lor. Caracterizarea a fost lăsată la latitudinea noastră, bine-ştiut fiind că orice fată va declara sincer că-i cam enervantă din fire, un pic cam leneşă, că mănâncă cu gura deschisă sau sforăie până băleşte perna şi că, de fapt, a venit la training-ul ăsta pentru că tipul ăla a anulat întâlnirea de la ora 1, iar ea n-are nicio intenţie să lucreze în domeniu – sau, ce naiba, să lucreze pur şi simplu.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Fiind rugată, la rându-mi, să găsesc cinci calităţi şi cinci defecte ale propriei persoane, după care „<i>să desenez</i> cum aş vrea să fiu văzută de celelalte fete”, m-am simţit întinerită subit şi propulsată din nou în clasa a 2a, rândul de la geam, banca întâi, cu degetu-n nas şi gura căscată. E ok, că parcă-mi lipsea un model de muci pe manichiură, însă mai greu a fost să ascult cu ochii deschişi, până la capăt, prezentarea celor 25 de fete pe care nu mai ştiu nici cum le cheamă. În final, a meritat, pentru că am avut o revelaţie:<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><b>Fetele sunt perfecte.</b><o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Mai mult decât atât, sunt unice.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Atât de perfecte în unicitatea lor, încât ajung să semene una cu cealaltă, însă fiecare-n felul ei, fără să fie vreuna mai puţin perfectă decât cealaltă. La calităţi, toate au glăsuit: ambiţioasă, perseverentă, sociabilă, optimistă şi harnică. Fireşte, în ordine diferită, ca să nu semene la fel, cum vă ziceam. În traducere, s-au deschis drept o haită de zâne războinice care şi-ar sări una alteia la beregată, din mai multe încercări dacă trebe, însă fără a uita să salute înainte, cu un zâmbet larg pe buze şi să repete lovitura cu entuziasm, fără să obosească. Cine n-ar vrea să lucreze cu asemenea îngeraşi?<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Scuzaţi, nu chiar îngeraşi, că se pare că au şi defecte: perfecţionismul, care, conform celor 25 de foi, s-a răspândit în mod contagios prin sală... bată-le să le bată de albinuţe! În rest, cam atât, că se pare că primul defect a fost suficient de grav încât să lase celelalte patru căsuţe necompletate (deşi, neoficial, bănuiesc că unele dintre ele mai sufereau şi de sindromul „prea deşteaptă”, însă n-au vrut să sperie audienţa).<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Toată prezentarea asta, pusă pe repeat de 25 de ori, îmi suna oarecum cunoscut, şi, scotocind prin cotloanele neaspirate ale memoriei, am reuşit să replasez acţiunea undeva în anul I de facultate... sau în clasa a 9-a, să fi fost?... Ba nu, a 5-a, în prima zi din septembrie... şi la vreo două-trei(şpe) training-uri, pe scurt, la orice eveniment la care putea să participe o fată care să se prezinte în toată splendoarea ei lumii care-o lasă şi pe ea să vorbească în sfârşit.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><b>Concluzia 1</b>: teoria lui Darwin este în sfârşit infirmată. Femeile nu au evoluat. Ele au fost, de la bun început perfecte.<span> </span>Doar restul lumii a trebuit să-şi dezvolte inteligenţa şi cele 5 simţuri până la un nivel capabil să perceapă această perfecţiune.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><b>Concluzia 2</b>: lumea aceasta nu ar mai suferi de foamete, războaie, crize politice şi economice, dacă-ar fi formată numai din femei. Aşa, cu bărbaţii care-au fost inventaţi ca să ne vicieze materialul genetic, n-avem nicio şansă.<span> </span>Dacă femeile ar rămâne singurele creaturi de pe glob, într-o zi, lumea ar fi perfectă, ca ele. (În mare parte pentru că ar deveni nepopulată.)<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><b>Concluzia 3</b>: nu sunt fată, se pare. Spre deosebire de surate, n-am reuşit să screm la capitolul calităţi decât „răguşită” şi „ardeleancă”, ceea a fost pe jumătate greşit, pentru că am fost subit privită cu ochi sticloşi de bucureşteancă. Mi-a fost frică să trec la categoria „defecte”.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Concluzionez, per ansamblu, că prezentările dintre străini sunt utile. Pe lângă că ne interesează, mai sunt şi în mod uniform diferite şi surprinzător de previzibile. Şi adevărate. Cam ca sucul natural cu minimum 5% suc de fructe. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span">Dar am şi eu o curiozitate: La ce le-o mai fi folosind training-urile fetelor ălora atât de perfecte?...</span><o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com9tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-48189661755883845752010-10-18T23:30:00.003+03:002010-10-19T00:21:07.495+03:00Eroarea nr. 49: I ♥ CFR<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;">Nu "-Cluj", ci "-România". (Deci, nu ăia din Champions League, ci ălea ce pun ălealalte pe şine, de fac dân-dân,dân-dân... dân-dân,dân-dân... legănându-se ca un bătrân cu un şold defect – şi mirosind ca unul). E „iubire” sinceră şi pură, de-aia oarbă şi impulsivă, din copilărie şi până când gara ne va despărţi.</p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">M-am îndrăgostit de ele, Căile Ferate Române, în tinereţe, când am făcut cunoştinţă cu produsul lor numărul 1, trenul cu banchete de muşama. Pe atunci, bancheta pe care o-mpărţeai în mod involuntar cu alţi 3 – respectiv 4 de celalalaltă parte – oameni era plină de istorie, personalitate şi alte mizerii, putând fi observate urmele unor nervi exprimaţi cu unghiile sau pixul pe pielea maro nenaturală 100%, adânciturile unor funduri care au amorţit în acelaşi loc mult prea multe ore, precum şi izul discret a unei adevărate enciclopedii a satului românesc, cu accent pe transhumanţă.<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Întotdeauna am fost de părere că tovarăşii de compatiment – întotdeauna atâţia câţi trebuie, niciodată mai puţini – făceau parte din personalul bine instruit al CFR, trecut prin numeroase teste riguroase de sociabilitate, cu scopul precis ca indicele social să tindă ori spre minimul absolut, ori spre maximul insuportabil şi că erau împărţiţi ingenios în grupuri eterogene, astfel încât unii să vorbească mult peste medie, iar alţii (măcar unul) să stea cu căştile pe urechi şi să se uite urât dintr-un colţ la restul.<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Personal, îmi plăcea să fac parte din ultima categorie, deşi nu-mi ieşea tot timpul. Nu înţeleg de ce, pentru că respectam cu sfinţenie regula contactului vizual aplicabilă în spaţii restrânse împărţite cu străini, din categoria „lift” sau „baie publică”: admiră-ţi papucii. Însă, oricât de atrăgătoare erau încălţările, la un moment dat tot se găsea cineva să ne întrerupă idila cu ceva întrebare tâmpă, gen „Eşti studentă?” sau cu vreo ofertă de cozonac din şerveţel sau de alte prăjiturele dulci care trebuiau atinse cu mâna care mai-nainte umblase pe bancheta plină de... istorie.<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Bineînţeles că iniţiatoarea conversaţiei (de obicei, femeie şi, de obicei, trecută de jumătatea firului epic) nu se lăsa descurajată de căştile din urechile mele, ci urla cât putea de tare şi de rânjit a amabilitate o altă întrebare din seria biografică a cărei răspuns ar trebui să fie „da</span>’ <span lang="RO" style="mso-ansi-language: RO">ce-ţi pasă ţie?!”, dar care era, de fiecare dată, unul docil şi politicos. Şi, cu perseverenţa unui cizmar ce se visează dictator , ducea conversaţia fie înspre procese de conştiinţă profesională de care m-am ferit cu succes toată viaţa, fie înspre planuri de măritiş cu fiu-so, al cărui suflet-pereche eram pentru simplul fapt că împărţeam aceeiaşi categorie de vârstă cu el şi sexul opus şi corect. <o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">De fapt, am observat un motiv recurent al mamelor iubitoare care şi-ar da odrasla după prima străină de pe tren care prezintă semne promiţătoare de sănătate mentală şi reproducătoare... şi de fiecare dată mă întrebam cât de minunat trebuie să fie Făt-Frumosul care are un target relaţional atât de înalt, pe care, mai mult, trebuie să-l atingă mă-sa pentru el. (Fetelor, sfat: când o doamnă puţin trecută de tinereţi vă spune „am un băiat de vârsta ta, e aşa frumooooos!” scuzaţi-vă la baie şi aruncaţi-vă din trenul în mers, veţi scăpa mai întregi decât dintr-o căsnicie cu odrasla mamii.)<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">A doua chestiune preferată de subsemnata la marea cutie metalică este fidelitatea faţă de parfumul ei preferat, care are la bază un buchet delicat de şosete murdare, cu o notă de flori de mucegai, asezonată cu praf stătut şi puţină transpiraţie – parfum la care nu renunţă nici atunci când e stropită obsesiv cu Bvlgari sau Versace. Ce să-i faci, trenul poartă vintage. Un vintage atât de puternic, încât îţi rămâne-n nas şi în piele, de nu trece decât după îndelungi săpuniri cu buretele de sârmă şi câteva slujbe la biserică.<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">A treia chestie preferată şi a doua din categoria extremelor e felul în care reuşeşte să fie în tren, aproape tot timpul, ori prea cald, ori prea frig. Fiind mai bătrân, cum am menţionat şi mai sus, dragul de el uită să se dea la timp din soare vara, fapt care-l încălzeşte la temperatura optimă pentru o friptură umană în doar câteva ore şi care-i amplifică – pentru confort – inconfundabilul parfum vintage. Din aceeaşi decrepitudine simpatică, amestecată cu prea multă amabilitate, reuşeşte cumva să dea drumul prea tare la căldură iarna, încălzind banchetele şi şalele la aceeaşi temperatură optimă pentru un grătar uman.<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Probabil că trenul ar trebui trecut pe lista obiceiurilor care te pot omorî pe bani, alături de ţigări, alcool şi curve, constituind o capcană pe şine, în care poţi deceda sufocat, copt, de ceva boală culeasă de pe banchetele impecabile, dintr-o comoţie cerebrală căpătată încercând să faci pişu în baia 0.5/0.5 m a trenului în mişcare sau, pur şi simplu, sinucis de la prea multă amabilitate conversaţională a vecinei de compartiment.<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Dar cum Marimar m-a învăţat că iubirile distructive se poartă – iată, iubesc şi eu, ocazional şi de nevoie, marea cutie de conserve al cărei conţinut suntem. În ultima vreme, însă, iubirea mi-a fost atenuată de aşternuturile aproape curate, de paturile aproape cât fundul meu şi de buda cu săpun lichid întrânsa a vagonului de dormit care-mi leagănă acum tastatura. E prea comod. Ne merge prea bine. Am nevoie de o provocare... cred că ar trebui să ne despărţim.<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Pentru următorul drum la Bucureşti, fac autostopul.<o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com10tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-86882576870004899992010-10-04T18:55:00.007+03:002010-10-04T19:17:21.038+03:00Eroarea nr. 48: Cu drag.<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">
</span></span></span></p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Dragă Şcoală ADC,<o:p></o:p></span></span></span></p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">
</span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="margin-bottom:0in;margin-bottom:.0001pt"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;"> </span></span></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Încerc să-mi stăpânesc entuziasmul şi surpriza la auzul veştii că ţi-ai deschis porţile aurite în întâmpinarea mea. Până la urmă, n-am apucat să stau decât o săptămână cu bagajele făcute în stradă şi cu degetul pe sonerie şi-ncepuse să-mi placă peisajul. Dar e în regulă, am avut destul timp să-mi dezvolt reflexul pavlovian la văzul oricărui anunţ de pe Facebook fără vreo legătură cu admiterea.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="margin-bottom:0in;margin-bottom:.0001pt"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;"> </span></span></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">A meritat aşteptarea, pentru că-ntr-un final pot spune răspicat că voi învăţa de la nişte adevăraţi profesionişti, care mi-au arătat că, iată, în industria publicităţii, dead-line-urile sunt cu adevărat importante. Bineînţeles, fiind nişte creativi, depinde şi unghiul din care privim problema, pentru că 30 de minute în 22 august – să zicem – pot echivala cu 7 zile în luna septembrie, când vine frigul şi timpul se contractă. Îmi voi aminti să-mi setez şi eu ceasul pe fusul „joi la vară, seara, la fără 10” înainte să vin în capitală.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="margin-bottom:0in;margin-bottom:.0001pt"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;"> </span></span></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Mi-a plăcut în mod deosebit numărul de magie cu 1 care devine 15 şi 20 care devine „x” – cum ai făcut?! mai vreau!...(deşi prevăd c-o să mai văd). La fel de educativă a fost şi lecţia de empatie şi implicare a familiilor în viaţa elevilor, când ai dat ocazia rudelor apropiate să spună „stop joc” în locul tău, pe Facebook. A fost un gest nobil, apreciat de toţi participanţii şi ştiu că priveai înţelegătoare din umbră, asumându-ţi umilă aplauzele.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="margin-bottom:0in;margin-bottom:.0001pt"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;"> </span></span></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Ca să fiu sinceră, puteai să te mai târguieşti oleacă la selectare, eu şi colegii am fi aşteptat răbdători oricât... nu e ca şi cum am plăti în valută pentru asta, nu? A, taxa aia de 500 de euro??... Fii serioasă, aia e în loc de buchetul de început de an pentru tovarăşii profesori. Mama m-a învăţat să fiu politicoasă şi generoasă şi să dau fără să aştept ceva în schimb. (Deşi am citit în Cosmo că nu e tare bine doar să tot dai, mai trebuie să şi iei, aşa, ca-ntr-un cuplu sănătos.) <o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="margin-bottom:0in;margin-bottom:.0001pt"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;"> </span></span></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Mă bucur totuşi că n-ai decis să ne aştepţi în Gara de Nord şi să ne aliniezi acolo cu valizele la mână, până decizi, cu deş</span></span></span><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">’tu</span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;"> mare întins şi-un ochi închis a analiză, care rămâne şi care urcă iar în tren. Nu de alta, dar n-aş fi vrut, în boemia ta, să iei din greşeală la cursuri vreun boschetar, crezând, în mod inocent, că-i ceva student care cerşeşte „like”-uri.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="margin-bottom:0in;margin-bottom:.0001pt"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;"> </span></span></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">În fine, iubită Şcoală, nu pot decât să-ţi mulţumesc pentru buna organizare, pentru implicare, transparenţă, obiectivitate şi empatie. Nu pot decât să sper să dau dovadă, la rândul meu, de la fel de multă seriozitate la cursuri.<o:p></o:p></span></span></span></p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">
</span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="margin-bottom:0in;margin-bottom:.0001pt"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;"> </span></span></o:p></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Cu drag,<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Elevă-ta.</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;"><o:p></o:p></span></span></p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;margin-bottom: 0.0001pt; "><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">
</span></span></p> <p class="MsoNormal" style="margin-bottom:0in;margin-bottom:.0001pt"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO"><o:p> </o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com6tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-65867247490459030762010-09-18T10:52:00.010+03:002010-09-18T11:16:52.893+03:00Eroarea nr. 47: Cash, credit sau împrumut?<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Pentru că mi-au plăcut nespus reacţiile norodului cititor la postarea veche, mirosind a „nu te da bătută, iubirea e frumoasă, come back to the bright side, dacă dragoste nu e...” şi alte nebunii, nu pot să părăsesc tărâmul epic relaţional fără să le explic stimabililor următoarele:<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">1. Potoliţi-vă. N-am nevoie de-o îmbrăţişare, sunt tare bine AŞA, desperecheată – după cum vă explicasem mai devreme în foarte multe cuvinte pe care nu le-aţi înţeles, pentru că PR-ul iubirii ca-n basmele cu Marimar v-a spălat pe creiere până în stadiul de a nu înţelege că mai este o variantă a lui „de bună voie şi nesilit de nimeni”, respectiv aşa.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">2. Nu mă potolesc. Că-i prea distractiv să beneficiezi – uneori activ – de spectacolul selecţionării cromozomiale de prin baruri, la multe noaptea, semi-alcoolizat şi încercând să-ţi păstrezi coerenţa (varianta masculină) sau echilibrul (varianta feminină), în încercarea eroică de a încropi câteva cuvinte care să ajungă la ţintă fără să se desumfle ca un balon. Respectiv, varianta de zi, cu şi mai multă penibilitate, căci eşecurile nu mai pot fi puse pe seama anumitor grade din pahar.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Pentru că-mi place prea mult postura de povestitor (ce surpriză!), mă trezesc mai mult stând pe margine observând şuturile şi rateurile decât participând activ la desfăşurarea acţiunii. Ocazie cu care am constatat că jocul e, de fapt, foarte simplu. Mai exact, aflându-se la o mare tură de cumpărături – de carne umană, de data asta – protagoniştii îşi păstrează aceleaşi apucături de mall, uşor integrabile în categorii cu săgeată sau plus.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Femeile (dragele de ele) sunt la fel de extaziate, nehotărâte şi isterice ca în faţa unui magazin cu vitrina colorată. După cum spune sfânta taină a shopping-ului, orice domnişoară organizată ştie ce vrea să găsească înainte să ajungă la magazin. Drept pentru care va bântui neobosită holurile pline de ecouri ale mall-ului în căutarea papucului perfect până după ora închiderii, chiar dacă pantoful nu a fost nici măcar inventat, iar nicidecum scos pe piaţă sau accesibil.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;"> În căutarea papucului sus-menţionat, orice domnişoară va trece mai întâi, măcar o dată, prin TOATE magazinele, numai ca să vadă „ce este” înainte să se gândească să investească în ceva. După care va mai analiza a doua oară, pe sărite, amintindu-şi locaţiile în care a văzut ceva interesant şi încercând să mai probeze pe ici, ceva-ul care arată tot timpul mai bine pe raft decât pe ele. Ş-abia a treia oară, cu mila cerului, va decide să ia ceva acasă pe bani – asta în cazul în care papucul n-a fost deja vândut altei domniţe cât timp se învârtea dânsa pe loc, caz în care se va lăsa cu isterii în urma produsului care pare şi mai atrăgător acum, că nu-l mai poate avea.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Chiar şi în cazul în care planetele se aliniază şi protagonista ajunge în faza a treia de shopping, cu banii pregătiţi şi cu papucii-n braţe, la casa de marcat, există şanse considerabile ca, odată ajunsă acasă, să i se pară că papucii îs de fapt mai urâţi în lumina asta decât în magazin, respectiv să-şi pună veşnica întrebare „oare nu erau mai faini ăialalţi din stânga? să mă duc să-i schimb?” cauzatoare de insomnii.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">La b</span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">ărbaţi, după cum ştim, lucrurile-s mult mai simple. Ei n-au răbdare. Ei nu au dileme. Ei ştiu ce vor maxim pe categorii, respectiv blugi/cămaşă/de luat în picioare. (A mă scuza grijuliii care-şi coordonează garderoba pe culori şi ţesături, ştiind ce vor mai bine decât designer-ul – că Dumnezeu ştie că au invadat coridoarele mall-urilor şi ăia – dar, după cum v-a mai explicat Pagina, dragi copii, tratăm aici doar clişeele primordiale şi înrădăcinate. Iar bărbatul trebuie să fie, prin poruncă divină, dezinteresat şi rapid la cumpărături.)<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Aşadar, atâta timp cât produsul achiziţionat are două mâneci, un guler şi nasturi (a se citi „fund, sâni, picioare”) şi mai arată şi bine îmbrăcat, nu există niciun motiv valid să-şi piardă toată după-masa plimbându-se prin alte magazine, în loc să-mbrace cămaşa nouă şi să meargă la o bere. Fără dileme privitoare la alternative mai fericite, că nici nu s-a uitat cu atenţie. Fără traume în caz de deteriorare a cămăşii, din moment ce pot să-şi ia alta, la fel de cu mâneci, guler şi nasturi, care nu trebuie să fie musai ca prima, din moment ce nu aveau preferinţe aşa schizofrenice de la bun început. Şi fără intenţii de schimbat – căci, Doamne fereşte, dacă văd una mai faină, n-o pot cumpăra şi pe aia? Pe scurt – văzut, plăcut, luat.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">În cazul în care sunteţi sedaţi şi n-aţi înţeles metafora proceselor descrise mai sus, mai menţionez spre iluminare şi faptul că femeile au mania croitoriei muuult mai mult decât bărbaţii... (Mă refer la cea privată, la domiciliu, cu foarfeca şi puterile proprii şi nu la cea de podium în care da, din oareşce motiv, bărbaţii sunt maeştri.) Şi prin asta mă refer la ipoteza – foarte des întâlnită – în care prinţesele, dacă nu întâlnesc ce-au visat în căpşorul lor înainte de a porni la cumpărături, pun mâna pe foarfecă şi taie, cos şi peticesc pe unde cred ele că ar arăta bine, încercând să materializeze ceva-ul care are şanse serioase să arate mai urât în realitate sau, până la urmă, să distrugă de tot produsul.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Aşa că dragii mei – şi aici mă refer la amicii masculi care mi-au tot explicat cât de uşor e să agăţi ca şi fată – nu este. Şi nu pentru că ni s-ar respinge card-ul la casă, ci pentru că nu ne putem hotărî, aproape niciodată, că ce avem în mână şi nu ce poartă tipa de pe stradă e exact ceea ce vrem. Drept pentru care respect profund femeile care-s mereu gata să zică „uite ce bluză faină!” şi să intre să o cumpere fără preaviz, fără economii, fără regrete şi fără a-şi petrece jumătate din zi căutând design-ul perfect, care există doar în capul lor şi care poate nici nu s-ar potrivi de fapt pe trupurile lor imperfecte.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span"><span class="Apple-style-span" style="font-size: small;">Aşa că mă plimb prin mall, că-i distractiv, dar îmi place să-mi păstrez portmoneul plin. Că nu ştii niciodată în ce vitrină vezi ceva frumos...</span></span><o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com12tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-35030187336788307702010-09-05T16:07:00.003+03:002010-09-05T16:17:30.127+03:00Eroarea nr. 46: 0,06 din 49.<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Doaaaaamne, da</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">’ </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">bine-i să fii singur! Nu în sensul de „un virus ucigaş a atacat planeta, sunt singură pe lume”, ci de „poci să fac ce vreau la orice oră din zi şi din noapte să fără să mă f*** la cap cineva că ce-faci-ne-vedem, respectiv fără drame, aşteptări, dezamăgiri şi discuţii de în-ce-direcţie-merge-această-relaţie”.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Constat că, cu cât eşti mai departe de piaţa de desfacere relaţională, cu atât poţi urmări şi râde mai bine, cu gura plină de popcorn, de tehnicile de selectare, deselectare şi permutare ale fiinţelor de sex opus. Cred că-mi puteţi da dreptate că, în cel puţin în 70% dintre ocazii, partea de pregătire a terenului, de dat târcoale, de ales victima, respectiv de târât la mal pentru a o lovi în moalele capului este cu 150% mai distractivă decât partea de consumare a relaţiei ulterioare. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Fapt care mă face să cred că relaţiile nu-s decât o mare capcană, cam ca nişte reclame filmate din unghiurile potrivite, care-ţi arată că </span><i><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">„uite, cât de amabil şi distractiv poate să fie omul acesta, ce multiple întrebuinţări îi poţi găsi, ce bine vă-nţelegeţi voi doi – nu-i aşa că e exact ce-ţi lipsea din sufrageria ta? dacă-l comanzi acum, primeşti acest unic set de replici de agăţat + posibilitatea de a-l returna acasă în ziua următoare!”,</span></i><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"> numai ca să-l iei ca un dobitoc ( sau –oacă, să nu facem discriminări) şi să te convingi că produsul are capacitatea incredibilă de deriorare în săptămânile subsecvente şi că nici vorbă să-l poţi returna fără costuri de transport.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Nu contest că sunt şi cazuri în care planetele se aliniază şi-n care produsul se dovedeşte a fi chiar funcţional, ba mai mult, mai găseşti şi o surpriză în pachet – sau naiba ştie, câştigi ceva concurs la care nici măcar nu aveai habar că participi. Dar, după cum ne-a învăţat sfânta taină a loteriei, câteva milioane tre</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">’ să plătescă pentru ca doar câteva zeci să câştige. Iar datorită intenselor campanii de mediatizare ale fericiţilor câştigători (că doar nu ne-om lăuda luzării, nu?), întregul business relaţional apare publicului credul ca fiind profitabil. Un fel de “Povestea lui Făt-Fumos” vs. “rata anuală a divorţurilor în România”: cu toţii au auzit de prima, dar nimeni n-are habar, fără să gugălască – şi poate că nici nu-i pasă – care e cea de-a doua.</span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Din caza PR-ului extrem de eficient al iubirii idealiste, nimeni nu mai află despre dedesubturile scârboase ale iubirii reale, cotidiene, imperfecte şi cauzatoare de depresii care ne bucură existenţa atâtora dintre noi. Pentru că, în viaţa reală, ai mai multe şanse să-ţi găseşti un partener relativ incompatibil decât portretul-robot ambulant al iubitului tău imaginar, mai multe şanse ca relaţia ta să sfârşească în scrum decât în petrecerea nupţială şi să ai parte de mai multe momente de disperare neînţeleasă decât de săruturi perfecte cu apus de soare pe fundal. De cele mai multe ori, povestea lui Făt-Frumos şi a Ilenei se diluează până la un obosit pupat pe frunte şi adormit cu spatele unui la altul, pe zgomot de serial TV şi imagini pâlpâinde în întuneric, după o partidă de ceva ce aduce mai mult a fiziologic decât a “de poveste”.</span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Nu contest, pentru unii şi dormitul fund în fund e mai bun decât dormitul singur. Şi-i apreciez sincer pe cei care-s în stare să accepte iubirea în orice ambalaj le vine, fără nazuri şi aşteptări. Ceea ce mă irită pe mine în schimb este restul populaţiei lacrimăgene şi suferinde care-şi distruge nervii şi sufletul în ceva relaţie nesatisfăcătoare cu un partener imbecil, fără să se gândească, măcar o secundă, că are dreptul pur şi simplu </span><b><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">să nu-şi dorească</span></b><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"> o relaţie. Nu o să moară. Nu o să se sufoce. Nu o să fie încadrată în gradul IV de handicap din lipsă de partener.</span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Da, copii, aşa este! Relaţiile nu fac parte din elementele indispensabile vieţii, se poate supravieţui şi fără! (În ciuda credinţei populare, anumite părţi anatomice nu se usucă şi cad din cauza lipsei de utilizare. Dacă, totuşi, vă preocupă starea dumneavoastră de sănătate, vă anunţăm că organele în discuţie pot fi utilizate şi independent de cele din cutia toracică, care au fost încadrare în manualul de anatomie la “sistemul circulator” şi nu la cel “reproducător”).</span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Aşadar, până nu mi se tulbură vederea şi mă-mpiedic, prăvălindu-mă iar în ceva relaţie, constat că sunt extrem de mulţumită să pot dispune singurică de toate cele 24 de ore din programul meu zilnic, să pot ieşi în oraş cu mai multe persoane decât cu una singură, să nu-mi împart patul, mâncarea şi energia cu nimeni, să zâmbesc la străini şarmanţi pe stradă, fără senzaţia că trădez, să nu simulez migrene dacă nu am chef să fac chestii, să fac chestii fără să simulez iubire, </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">s</span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">ă nu „accept pe nimeni aşa cum e”, dacă e un imbecil, să am destulă dragoste de împărţit la familie, prieteni, oameni faini, fără ca vreun monstru afectiv să-mi consume toate resursele pentru că „vrea să construim o relaţie împreună”.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">La naiba, e criză... nimeni nu mai construieşte. Mai stăm şi-n chirie o vreme.</span></span></p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">
</span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com17tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-88242274685220229382010-08-20T14:32:00.012+03:002010-08-25T04:50:03.262+03:00Eroarea nr. 45: Doaro vorba satzi m-ai spun.<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Celor care trăiesc cu impresia că s-au născut în România din întâmplare şi că „toţi vorbim limba universală a iubirii”, nefiind nevoie să utilizeze cuvintele din limba maternă aşa cum le-a lăsat Sfântul Dicţionar Explicativ, precum şi celor care cred că regulile gramaticale sunt nişte fructe care cresc prin sud şi care s-au ofilit de la atâtea precipitaţii, le transmit următoarele:<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">1. Be-Am-Ve nu este o marcă de maşină. „aM” nu este o literă validă a limbii română. „eM”, pe de altă parte, este a 16-a literă a alfabetului pe care-l explica doamna învăţătoare prin clasa I, în timp ce unii se scobeau în nas, în ultima bancă, neatenţie care i-a costat o carieră în învăţământ şi care le-a facilitat inserţia nedureroasă şi lubrifiată în lumea artistică a interpretării de manele pe la nunţi, succes care i-a proiectat exact pe bancheta din spate a BeAmVeului ce a costat mai mult decât ştiu ei să numere.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">2. Misterul verbului „a ieşi”, care-a chinuit generaţii întregi de adolescenţi turmentaţi de-atâta Messenger încă de la marea lor ieşire iniţială, se rezolvă foarte simplu prin inversarea celor două forme gramaticale care sunt folosite în orice propoziţie în mod invariabil greşit, după cum reiese din deja legendarele: <i>„Cum îţi iasă mâncarea aia?”</i> sau <i>„Câinele tău vrea să iese afară”</i>. Iubiţii mei prunci, de fiecare dată când veţi mai avea vreun dubiu în privinţa formei corecte, să ştiţi că-i exact invers de cum v-a venit să ziceţi.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">3. De fiecare dată când pe cineva „chinuieşte” ceva, plâng. Nu ne suferinţa lui, ci de cea a limbii române. La fel şi când „cheltuieşte”, „simţeşte”, „învârteşte” şi alte verbe demne de Biroul de Patente. Ştiu că românii-s generoşi, dar nu adăugaţi mai multe litere decât are nevoie cuvântul ca să supravieţuiască.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">4. De limba maternă scrisă nici nu mai zic, că nu-mi ajunge spaţiul şi nu mă pot muta cu blestemele pe blogurile vecine. Să lăsăm la o parte faptul că limba română ne-a dăruit cu mai mulţi „i” decât putem face faţă, lăsându-i aşadar pe dinafară când e mai mare nevoie de ei, cum ar fi atunci când articulăm cuvântul „copil” şi-l mai punem şi la plural, de ne doare capul... Să lăsăm şi faptul că liniuţele alea orizontale ne cam împiedică la scris, când noi vrem iubire colectivă şi neîntreruptă între literele unui cuvânt, <i>„care oricum sună la fel cetit, ce atâta...”</i> Mă rog. Să mai lăsăm, dar, şi declinările personalizate, cu iz ardelenesc, ale verbelor din categoria „tau (pâine)” sau „s-or dus (băieţii)”...<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">...Ceea ce mă sperie mai mult decât formaţiunile de mai sus sunt cunoştinţele dizabilitate de matematică ale românilor din spaţiul virtual, care au decis, cumva, cândva, că e mai uşor să foloseşti două (do-uă!) litere în locul unei singure diacritice sănătoase, aşa cum a lăsat datina românească. Drept urmare, ne-am procopsit cu formaţiuni alfabetice dubioase, de genul „<b>sh</b>lap”, „<b>tz</b>igan” sau „te p<b>oo</b>p”, care consumă invariabil mai multă energie decât un singur ALT+SHIFT de teleportare a tastaturii la limba română, definitiv şi irevocabil.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">În aceeaşi dezordine de idei, mă mai sperie şi cum s-au gândit românii virtuali să facă economie alfabetică unde chiar era nevoie de litere, gând care s-a soldat cu tot felul de „brb”-uri, „pls”-uri, „wb”-uri, „ttyl”-uri, „lol”-uri şi alte conglomerate de consoane care-mi provoacă riduri de încruntare. Probabil că, făcând media cu cele din paragraful de mai sus, ar trebui să le iasă emiţătorilor o exprimare de nota 10 la Bac. Dar, la fel cum un Băsescu + un cerşetor nu fac de-un politician cinstit, ci doar de o imagine tristă a României, nici prea mult + prea puţin nu fac întotdeauna „cât trebuie”.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Nu că-s eu reîncarnarea prematură a lui Pruteanu (Dumnezeu să-l odihnească între sfinţii lui ‘ăi mai literaţi), dar e trist cum unii nu ştie să vorbeşte nu 2-3 limbi străine – cum ar fi normal în era diplomelor de facultă la kilogram – da’ nici măcar una întreagă şi neciuntită, pe care-au auzit-o încă din burtă.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Şi ca să-mi merit roşiile-n freză până la capăt, da, ştiu că tastatura a fost produsă de străini şi că-i „în limba engleză”, dar cu un simplu ALT + SHIFT o facem atât de română, încât ne putem da mari liniştiţi că noi avem ă-uri, â-uri, î-uri, ş-uri şi ţ-uri, iar ei nici nu le pot pronunţa.<o:p></o:p></span></span></span></p><p class="MsoNormal" style="text-align: center;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><b>* * *</b></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"><b>Fără legătură, dar esenţial:</b><o:p></o:p></span></span></span></p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"><b><i><span class="Apple-style-span" style="color:#CC0000;">(Concursul s-a încheiat, n-are rost să mai citiţi. Menajaţi-vă vederea.)</span></i></b></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Subsemnata anunţă fanii Paginii că, în frenezia ei creativă, a decis să cucerească-capitala României (care nu-i Budapesta – conform credinţei populare – ci chiar Bucureştiul). Drept urmare! S-a înscris la un CONCURS PE FEISBUC, organizat de Şcoala de Creaţie ADC*RO, şcoală care te-nvaţă cum să fii publicitar cu creier (la care subsemnata doreşte să fie învăţăcică din toamnă). Concursul este premiat cu o bursă în valoare de 500 de euro – bani pe criza asta, dom’le – şi o puteţi ajuta pe Xela să-l câştige în felul următor...</span></span></span></p><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><b><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">1.</span></b><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> O adăugaţi pe Feisbuc cu adresa <i>(nu mai contează)</i>.@yahoo.com. (cu ocazia asta îşi va desconspira adevărata identitate, preocupările, trecutul amoros şi medical şi alte detalii demne de SRI).</span></span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><b><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">2.</span></b><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> Daţi click pe link-ul de la statusul dânsei, care vă va trimite la o poză mărită ce arată în halul următor:</span></span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">
</span></span><a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiwlgAu_c5b-jwtvGMlXUznQSFRni0hpN3SPk9sG_5QC4QwBCiKlnSvbqhEHDSx9rTktWuQ8iOCnYahMtaisyA0oS3YhQuKJhVhQk6KMWeZ2IyYE4TxJgqVDH9Xvme4WGmqYbaL2VO5EQE/s1600/ADC.jpg"><img style="text-align: justify;display: block; margin-top: 0px; margin-right: auto; margin-bottom: 10px; margin-left: auto; cursor: pointer; width: 320px; height: 180px; " src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiwlgAu_c5b-jwtvGMlXUznQSFRni0hpN3SPk9sG_5QC4QwBCiKlnSvbqhEHDSx9rTktWuQ8iOCnYahMtaisyA0oS3YhQuKJhVhQk6KMWeZ2IyYE4TxJgqVDH9Xvme4WGmqYbaL2VO5EQE/s320/ADC.jpg" border="0" alt="" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5507458377913399234" /></a><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">
</span></span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><b><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">3.</span></b><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> Daţi click pe Şcoala ADC (acolo, în dreapta, sub poză) şi apoi LIKE Şcolii în cauză.</span></span></div><div style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><b><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">4.</span></b><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> Daţi LIKE pe poza subsemnatei, numai şi numai pe poza aceea, că altfel încurajaţi inamicul şi nu mai ajung la nici o şcoală.<o:p></o:p></span></span><p></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><i><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">!!! Declar şi subliniez, pentru cei ce se vor pierde în jungla Feisbuchistă, că NU trebuie să daţi Like LINK-ului de la statusul meu de pă Feisbuc, deoareşce acolo NU se numără şi vă chinuiţi degeaba. În schimb, urmaţi cu sfinţenie paşii de mai sus, şi veţi ajunge întregi la destinaţie!!!</span></i><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"><o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><b><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">5.</span></b><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> – Opţional, dar musai. Trimiteţi mai departe la prieteni, cunoştinţe, vecini, rude, duşmani fără număr fără număr şi la ce fiinţă mai ştiţi că se dă pe Feisbuc link-ul cu poza mea din concurs, spunându-le că se poate vota numa’ pân’ pe 22 şi că mă despart doar câteva „like”-uri de glorioasa bursă.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Mulţam de ajutor, vă voi pomeni în rugăciunile şi-n postările mele. Vă ţin racordaţi la curent...</span></span><o:p></o:p></span></p></div>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com5tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-59278504045722799372010-08-02T21:22:00.001+03:002010-08-02T22:43:25.965+03:00Eroarea nr. 44: A şasea nesimţire.<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Pentru a bâjbâi cu succes prin viaţă, omul a fost dotat cu nişte simţuri. Cinci, zic experţii, le ştiţi care. Dacă nu, luaţi de gustaţi un Gugăl. În ciuda opiniei populare, cum că avem nevoie de toate cinci pentru a avea o viaţă funcţională, aş argumenta că văzul + ochelari de soare = </span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">şanse mai mari de perpetuare, că auzul e de cele mai multe ori cu căşti, că de la miros tre</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">’ s</span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">ă ne abţinem mai ales vara, că pipăitul se soldează de multe ori cu palme şi, mai ales, că românii au supravieţuit foarte bine decenii întregi cu un gust amar în gură.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Deşi feministele insistă să adauge la listă şi un al şaselea, generic denumit „intuiţie feminină”, având în vedere rata de reuşită a sus-amintitei „abilităţi”, aş plasa-o cu o doză de realism în categoria ne-simţirilor (fără aluzie la manierele domniţelor). De fapt, aş chiar scoate-o din graficul curcubeului senzorial, înlocuind-o cu o altă ne-simţire, mult mai comună decât prima, respectiv anosimţul.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Anosimţul a fost definit de comun acord de către mine drept incapacitatea omului de a simţi adevărata temperatură din atmosferă, înlocuind-o în schimb cu atmosfera convenţional percepută de bunul simţ social, în conformitate cu anotimpul în care e plasată acţiunea. Sau altfel, neîncrederea în propriile percepţii senzoriale, în funcţie de ceea ce ar fi decent să simtă şi vecinul.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Dacă nu înţelegeţi, vă rog să luaţi o gură de aer şi să vă gândiţi de câte ori n-aţi dârdâit în sandale şi izmene înflorate, la 5-7</span></span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">°</span></span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">C, cu buzele vinete şi cu gândul la şuba călduroasă de noiembrie, doar pentru că afară-i iulie, ce naiba, doar n-o să-mi scot hainele de iarnă de la naftalină... Respectiv, de câte ori n-aţi transpirat diplomatic în paltonul de februarie, sub razele neobişnuit de prielnice pentru plajă, pentru că ar fi dubioşi nişte pantaloni scurţi pe vremea asta, nu? atâta timp cât turma nu şi-a scos la înaintare pulpele nebronzate, ca să vă puteţi sincroniza.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Cândva, cumva, prosteşte şi de comun acord, omenirea a decis că hainele de sezon odată încuiate în buncărul şifonier nu mai trebuie scoase nici în caz de atac nuclear, respectiv că luna din calendar ar trebui să joace rol de termometru... asta probabil din epoca în care anotimpurile se succedeau normal şi nu se încălecau ca nişte adolescenţi în călduri. Dar nu, lasă, inundaţiile de la televizor sunt o iluzie optică, s-o dăm înainte cu credinţa populară.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Dacă nu credeţi în oprobiul public despre care vă vorbeam mai sus, încercaţi să îmbrăcaţi – ca deşteapta de mine – paltonul de iarnă în mai, deoarece e al naibii de frig afară, mama ei de încălzire globală, şi să observaţi privirile dezaprobatoare ale vecinilor de trotuar, care se uită la tine a </span></span><i><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">„ce faci, nu ştii ce lună e?! ăla-i palton de DECEMBRIE!”,</span></span></i><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> deşi simţurile-mi spun că şi gerul de afară e destul de de decembrie. <o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Dar unii cred neclintiţi că „a te îmbrăca în funcţie de anotimp” e una dintre cele 10 porunci, dictată de Botezatu – probabil – de pe acoperişul Bamboo-ului, mulţimii extaziate. Şi iată cum spiritul de turmă prevalează în faţa capacităţii senzoriale, făcându-ne să credem doar ce dictează obrazul, spre deosebire de epidermă în totalitatea ei. <o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Iar când dorinţa de a nu da în ridicol valorează mai mult decât confortul termic personal, respectiv când riscăm o răceală de dragul de a ne încadra în peisajul urban, cred că merită să introducem anosimţul în categoria de bază a celor şase – de acum – simţuri. Sau, judecând după disfuncţionalitatea lui – cinci simţuri şi-o ne-simţire. <o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> </span></span></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com10tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-37468427686719911922010-07-20T22:03:00.001+03:002010-07-20T22:05:49.596+03:00Eroarea nr. 43: Importanţa latitudinală a circumvoluţiunilor<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">Din câte-am înţeles eu, bărbaţii şi femeile se preocupă să se placă reciproc. Nu ştiu de ce, aşa mi s-a spus. Are ceva de-a face cu perpetuarea speciei... sau viaţa de cuplu sănătoasă... sau ceva nebunii, însă nu-mi amintesc să fi fost menţionată urâţenia în broşura de metode contraceptive din clasa a şasea. Oricum, dacă omul cât trăieşte, învaţă, accept şi eu că barza nu bate la uşa femeilor nemachiate.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">Unele domniţe au învăţat demult lecţia asta, drept urmare aplicarea ei e cât se poate de strictă şi de evidentă. Utilizează sclipiciuri, fundiţe şi mult fond de ten. Încearcă să acopere la nivelul feţei şi să descopere ceva mai jos. Să întindă/încreţească, vopsească/epileze, ridice/strângă absolut fiecare centimetru pătrat de masă corporală, ca să fie iubite „aşa cum sunt”, bineînţeles.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">La bărbaţi, lecţia de atracţie e ceva mai complicată - pentru mine şi cromozoamele mele gemene, cel puţin... Nu ştiu niciodată dacă ceea ce fac dânşii e dintr-un acces de prostie, din dorinţa de a-şi impresiona colegii de specie sau pur şi simplu pentru a plăcea prinţeselor. Pentru că eu însămi simt primele două impulsuri foarte rar spre deloc, iar când îl simt pe-al treilea (a se citi „prinţişorilor”) mă comport atât de alambicat încât nu se prinde nimeni de adevărata intenţie, nu pot încadra corect nişte comportamente, cum ar fi...<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">Bărbaţii cu muşchi. Nu mă refer aici la cei care posedă masa corporală utilă şi indispensabilă vieţii, nici la cei care arată puţin mai bine decât i-a lăsat mama natură, pentru că „dragă, ai mers la sală?...” sau alte activităţi. Mă refer, în speţă, la acei indivizi care pun pe ei, voit şi cu efort maxim, echivalentul kilogramic al unui porc la pubertate, căpătând, totodată, aspectul incomod al unui balon contorsionat.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">De ce ar avea nevoie cineva de atâta fibră înghesuită una peste alta, nu-mi pot explica. Dacă ar fi fost util în vreun fel, sunt sigură că Dumnezeu s-ar fi deranjat 2 secunde ca să ne trântească fiecăruia bicepşi de 40 de cm, ca să putem utiliza cuţitul şi furculiţa mai uşor. Însă simpla vedere a vreunui pachet de proteină expandată antemenţionat îmi creează tot timpul o stare de disconfort, care mă face să mulţumesc cerului că mă pot şterge la fund cu lejeritate şi că pot privi peste umăr</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;"> f</span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">ără un apel subsecvent la 112. <o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">Oare la ce să mai utilizeze săracu</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">’ b</span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">ăiat ditamai circumvoluţiunile în vremurile astea, în care adversarii sunt preocupaţi să intre în contact cu latura lor feminină? La cărat cumpărăturile? – Da</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">’</span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;"> de unde, fetele îs puse la regim... La schimbat becuri? – Numa</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">’ </span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">le sfarmă... La ridicat mobilă ca să aspire prinţesele? – Da</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">’ </span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">cine naiba îşi mai rupe unghiile-n ziua de azi cu curăţenia?! Aşadar, concluzionez cu regret că forţa bruntă şi unsă cu ulei de plajă a bărbaţilor care se înclină la zeul steroizilor poate însemna cel mult moartea prin strivire pentru domnişoarele puse la regim. <o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">Dacă despre utilitate nu m-au convins, poate mă informează stimabilii cultivatori de fibre de ce ar trebui să-mi placă un domn </span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">c</span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">ăruia nu-i găsesc capul printre umeri. Instinctual, acest doi în unu masculin îmi sugerează faptul că tre</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">’ </span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">să fiu de două ori – dacă nu chiar de trei ori femeie, pentru a mă considera demnă de a umbla la braţul stimabilului. Şi cum Mihaela Tatu ne-a învăţat că doar dezvoltarea personală ne poate face mai doamne decât suntem deja, mi se pare inechitabil ca eu să mai fac vreo două facultăţi în plus, în timp ce masculul petrece doar câteva ore la sală.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size: medium;">Accept că în mintea – deja infimă pe lângă pachetul de muşchi – a agricultorilor proteici, se poate naşte ideea cum că sunt mai impunători decât alţi pretendenţi şi că, deci, vor fura inima domnişoarei râvnite în doi timpi şi trei fandări. Ei bine, dacă am trăi încă în epoca de piatră şi diferite animale s-ar vâna pentru piei şi alte scârboşenii, poate că cei 20 de cm în plus la antebraţ ar însemna diferenţa dintre cină şi bărbat care aduce cina. Însă în secolul KFC-ului şi a livrărilor la domiciliu, tind să cred că supleţea unui card Gold bate orice pachet de muşchi, când e vorba de domnişoare... impresionabile.</span></span><o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com11tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-7159757387206600642010-06-29T00:39:00.003+03:002010-07-20T22:03:14.925+03:00Eroarea nr. 42: Banii sau moartea!<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Am ajuns la conclu</span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">zia că nu-mi permit să fiu în viaţă. Cum aţi auzit. Sunt o maşinărie prea scumpă pentru a rămâne în funcţiune, care mai mult bagă decât scoate – în sensul economic şi nepornografic al cuvântului. Am ajuns la concluzia asta în halul pe care-l voi reda în următoarele...<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Ca orice om, am avut şi eu dureri. Respectiv, m-a durut undeva, unde trebuia verificat că totul e la locul lui şi nu mă doare cu subînţeles. Drept urmare, m-am prezentat la cabinetul nenelui care are harta organelor interne, ca să facă revizia tehnică. Aproximativ 10 minute şi 4-5 intimităţi mai târziu, nota: 105 lei.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Bun, zic . Am mai văzut oameni care percepeau atâta pe pipăit, dar la ei dura mai mult, erau ceva mai musculoşi şi mai sumar vestimentaţi şi percepeau tariful direct la lenjeria intimă, fără bon de casă şi formalităţi. Mă uit la nenea: burtă, mustaţă, ochelari, 50 de ani cu indulgenţă. Proastă afacere.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Şi cum era puţin prea târziu să-l plesnesc pe </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">domn’ </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">doctor şi să-i zic să-şi ţină mâinile acasă, înghit în sec şi duc mâna spre portmoneu, prefăcându-mă că nu-s deloc surprinsă de număr şi că, de fapt, portmoneul meu poate mult mai mult de-atât.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Daaaaa, poate zici? Bine, atunci. Ia şi-o reţetă... O...re-ce? Re-ţetă. Pe care sunt înscrise multe medicamente scumpe, de care ai nevoie indiscutabil – de toate împreună, că altfel nu funcţionează – şi care vor fi produse de ceva firmă străină căreia îi pasă să introducă „ingrediente de calitate” în corpul tău, deşi nu te-a întrebat dacă nu cumva te-ai mulţumi şi cu rahaturi. Dar bine, suntem o doamnă, să fim până la capăt. Doamna farmacistă, cu-ce-vă-putem-ajuta / cu-astea-ce</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">’s</span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">-scrise-aci / asta-avem-şi-asta-asta-nu... / bine-daţi</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">’mi</span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">-ce-aveţi / 63 DE LEI. </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">[...] </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Deja rămân fără salivă. La fel de de potent, portmoneul meu livrează. Celălalt-îl-luaţi-mâine-de-la-altă-farmacie / da-îhî-bine...<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Ies drăcuind. Proastă ce eşti, nu era mai simplu să te doară în continuare? N-ai putut şedea frumos acasă, să taci şi să rabzi până trece – că de murit nu se moare chiar dintr-atâta – decât să evapori în 60 de minute echivalentul unei perechi de papuci? Acu</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">’ taci </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">şi-nghite... medicamente.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Zic şi eu ce s-a mai zis cu-nţelepciune, că nu mă pot abţine: nu-ţi mai poţi permite să fii bolnav în ziua de azi. Şi nu că criză – şi înainte, dar acum cu atât mai mult. Prevăd că o să se ridice o nouă clasă socială, elita celor ce-şi permit să fie bolnavi, care-o să se plimbe în fiecare zi prin farmacii de lux, fluturându-şi cardurile lor de fidelitate şi discutând despre ce durere nouă au descoperit şi ce medicamente îşi recomandă ei între ei care să le treacă afecţiunea. Drept consecinţă, nu va mai fi cul să te fâţâi cu plăsuţe de la Zara şi S. Oliver pe stradă, ci alea alb-albastre de la Sensi Blu vor fi noul semn de distincţie </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">farmaceutic</span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">ă.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Iar cei care ştiu că nu-şi permit luxul unui virus, să sufere cât mai silenţios, fără vizite la medic sau operaţii, iar dacă e să moară, să o facă în linişte şi rapid, fără spitalizare, în ceva câmp prin care să nu li se mai găsească corpul, că şi înmormântările costă şi nu vrem să împovărăm familia căreia i s-a tăiat deja 25% din pita zilnică.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Ce vorbesc... Nu-mi permit să mor! Mă duc să iau medicamente...<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"> </span></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com10tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-87599500000830136402010-06-13T14:17:00.005+03:002010-07-20T22:03:01.486+03:00Eroarea nr. 41: Despre importanţa agrară a plăcii de păr<span class="Apple-style-span" style="font-family:Calibri, sans-serif;font-size:130%;"><span class="Apple-style-span" style=" line-height: 17px;font-size:15px;"><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Mai nou, am ajuns la genul de constipaţie mentală la care cred că ajunge orice adult normal la linia de hotar a câmpului muncii. Privind în zare, nu vezi decât buruieni şi soarele care-ţi intră în ochi, aşa că tre</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">’ </span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">să găseşti cărarea pe pipăite.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Găsându-mă, cum ziceam, în patru labe, căutând ceva ce să aducă a cale bătută, am ajuns la o primă genială concluzie, universal cunoscută şi constant confirmată: trebuie să fac bani. Acum, dacă aş fi înlocuit „bani” cu „baie”, aş fi ştiu poate cum se face. Fiind vorba totuşi de prima variantă, mă uit ca legendarul viţel la... câmp, că nici poartă n-am şi mă-ntreb prosteşte cum se face aia.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Însă aici nu funcţionează puterea exemplului, decât dacă vrei să ajungi la ceva sanatoriu drăguţ, încercând să găseşti vreun model repetitiv în felul în care se fac bani în România. Aici, pare-se, funcţionează aceleaşi legi haotice care au guvernat apariţia Universului , când toate se izbeau de toate celelalte, încercând să-şi găsească un loc stabil în spaţiu înainte să se aşeze praful cosmic. Şi – legenda spune – cine-i mai nesimţit şi dă mai tare, reuşeşte să îşi facă loc pe orbită.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Traducând în termeni de Terra, Europa, România, Cluj-Napoca, latitudine 46,75</span></span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">°</span></span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> Nord – longitudine 23, 58</span></span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">°</span></span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> Vest, ăia cu obrazul gros îi fac praf pe ăia cu obrazul mai subţire. Sau cei fără principii n-au nimic de încălcat până-n vârf. Sau, mă rog, orice vorbă de duh preferaţi în a explica ce ierarhie socială inversată, scuturată şi băgată-n centrifugă avem în România. Spre exemplu...<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Să luăm un domn cultivat. Da</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">’ </span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">cultivat rău, aşa, de-i cresc cărţi prin toate colţurile. Pe când e mic, domnul merge la şcoală, îşi face toate temele, ia note mari, le aduce acasă, le arată la mami şi le pune-n dulap să prindă rădăcini şi să crească. Pe când ajunge la vremea capacităţii </span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">‘</span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">telectuale depline, dă la o facultate grea, ca să arate ce poate – să zicem, aleatoriu, matematică. Prin facultăţi învaţă mult, iese puţin, se mută-n bibliotecă, nu lucrează (ca să se concentreze), trăieşte din burse, mănâncă sandvişuri şi n-are nici o iubită. Iese cu sudori şi neuronii frânţi de prin şcoli, îşi face sul diploma sub braţ şi se faceee.....taaaa-naaaaaaaam!! Profesor. <o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Proaspăt întors de unde a plecat, adică la şcoală, în clasa domnului profesor ajunge o stimată domnişoară...bruntă. (Aţi fi zis că o s-aleg o blondă pentru povestea asta, dar nu, brunetele se descurcă admirabil de când cu Elena Băsescu.) Domnişoara elevă nu ştie ea prea multe. Eventual, doar cum să fie brunetă... drept pentru care îşi investeşte mult timp în placă, ceară, vopsea şi balsamuri. Domniţa nu înţelege prea multe la oră, se uită pe pereţi, îşi întinde guma elaborat şi intră de pe telefon pe Feisbuc, să vorbescă cu oameni din rasa ei. N-are timp de învăţat – ocupată fiind cu placa – drept pentru care clipeşte galeş către câte-ul coleg mai bleg, care să-i facă temele. În clasa a doişpea, stimatul domn profesor o trece la mate numai ca să n-o mai vadă la el prin clasă. <o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">După absolvire, domniţa – obosită de-atâta învăţat – îşi pune pletele la treabă. Se întinde, se ceruieşte, merge un pic la solar şi bate-n poartă la MTV. Se botează, scurt, Inna – ca să n-aibă prea mult de ţinut minte – cântă frumos după casetă şi ajunge a doua zi la teveu. Deşi nu ştie prea bine engleza, gândeşte-n dolari şi euro, dar pune pe altcineva să-i numere, că-s prea mulţi.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">În schimb, domn</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">’ </span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">profesor ştie să numere. Nu datorită facultăţii de matematică, ci pentru că banii lui sunt suficient de puţini şi de româneşti ca să n-aibă probleme. De fapt, ca să nu se chinuie nici măcar atât, vine domnul Boc şi-i taie 25% din salariu.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Acum, în loc de morală – care lipseşte cu desăvârşire – întreb: ar trebui să-ncep să folosesc placa? Nu de alta, dar cărţi mai am prin colţuri, facultăţi am terminat, dar banii vin tot de-acasă. Mi s-a zis că să tac, că să mai rabd o vreme şi să-mi aleg o slujbă în care se mănâncă sus-amintitele cărţi pe pâine, pentru o pensie din asta nesimtiţă despre care auzim la televizor. Eu spun, ca o inocentă, că nu-mi garantează nimeni că trăiesc până la pensie.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Bineînţeles că, pentru a face ceva, trebuie să investeşti </span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">în prealabil </span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">diverse consumabile. Aşadar, făcând un calcul scurt, am dedus că pentru a face bani, </span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">tre’ să investesc vreo:</span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> 18 ani în şcoală, 35-40 într-o slujbă care să-mi toace nervii, doar pentru a rezulta nişte minunaţi 20 de ani de posibil Alzheimer şi de pensie pe care s-o stric pe nepoţi.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Eroarea din modelul de mai sus este următoare: mie-mi trebe rezultatul de la sfârşit mai la-nceput (cu excepţia nepoţilor, pe care nu s-ar putea să-i am decât cu serioase anomalii biologice). Aşa că şed, la începutul câmpului, şi mă tot uit în zare, neştiind pe unde să calc. Şi mă-ntreb – cu mintea mea simplă de femeie – dacă n-ar fi mai bine, totuşi, să iau placa şi să cosesc... </span></span><o:p></o:p></span></p></span></span>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com13tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-75716449972397171272010-06-10T21:47:00.002+03:002010-07-20T22:02:49.049+03:00Eroarea nr. 40: Să-ţi stea în gât! Ba nu, ei să-i stea în gât.<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><b><i><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">(fără legătură, o glumiţă de-a mea)</span></i></b></span></p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Natura umană prezintă diverse nivele de snobism. De la „eu nu mănânc acolo, e prea ieftin” până la „căcatul meu nu pute” (scuze, mami, prietenii m-au învăţat să vorbesc aşa). Ciudat, deşi mama natură ne-a echipat cu aceleaşi două câte două membre, cap şi – opţional – creier, se pare că, în timpul vieţii, unora li se poleieşte gura cu aur, altora li se ridică nasul ireversibil spre tavan, iar alţii nu mai văd fără ochelari de soare. În aceeaşi categorie, unii-şi dezvoltă monstruosul simţ artistic.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Revolta mea nu se îndreaptă împotriva marilor artişti pe care – Dumnezeu să-i odihnească – i-a desemnat aşa de comun acord întreaga omenire. Eu am ceva mai degrabă cu mai contemporanul punct-alb-pe-fundal-negru-în-valoare-de-</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">‘</span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">jdemiideeuro-ceeeeee-nu-i-prinzi-esenţa-incultule-ce-eşti. Deşi dacă punctul ar fi fost plasat acolo de un plod de 4 ani după ce s-a scobit în nas cu pensula, efectul vizual ar fi fost acelaşi.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Dar se pare că oamenii cu coloana vertebrală mai flexibilă se adună laolaltă în jurul unui posterior mai ferm şi se sprijină cu buzele de el, lăudând orice rahat (scuze, mami) se gândeşte să elimine respectabilul în diareea-i artistică, pentru ca hoardele de fani să sară să-l şteargă la fund cu teancurile de euro. Ce-are a face că de banii ăia ar mânca o mie de copii flămânzi? Lasă măi, să avem noi artă-n casă, să arătăm la vecini, ca să ne proptim toţi bărbiile-n palme, înclinând întrebător capul şi să găsim în punctul ăla chintesenţa expansiunii universale şi a întregii creaţii, sensibilitatea iradiantă a sufletului de artist care... mda, mai lasă-mă.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">În acelaşi context, vă rog să admiteţi – fără a azvârli cu roşii şi ouă </span></span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">à</span></span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> la Cluj în direcţia mea – că există ceea ce eu numesc „Atmosfera de TIFF”. Şi nu mă refer aici la înălţarea spirituală pe care o simte orice clujean în zilele măritului festival – sau ale oricărui altuia – ci la perioada aia în care orice căcat cinematografic ţi s-ar vârî pe gât, vei fi autosugestionat de propria-ţi conştiinţă să găseşti ceva însemnătate artistică în nebunia aia ce-ţi va da coşmaruri, măcar pentru ruşinea de a nu fi privit cu ochi mari şi plini de milă de către ceilalţi amici „mai culţi”.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Hai, urlaţi la mine, da</span></span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">’ </span></span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">vă garantez eu că dacă vi s-ar arăta creaţia aia neînţeleasă la orice alt moment – gen, când v-aţi aştepta să-l vedeţi pe bunocul din Twilight 2 sau pe aia bronzată din Prince of Persia, cu gurile pline de popcorn – aţi buhui revoltaţi în sala de cinematograf că ce-i şi cu rahatul ăla, voi vă vreţi banii înapoi. Plus că trebuie să recunoaşteţi că, atunci când nişte indivizi heretosexuali de Obssession ajung să admire o peliculă preponderent homosexuală, în condiţiile în care toate discuţiie de până atunci se axaseră pe tema „de ce două femei împreună plac şi lui Dumnezeu”, te gândeşti, doar pentru 2 secunde, că poate vine sfârşitul lumii.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">În aceeaşi ordine de idei, susţin că snobismul extrem de relativ şi mai contagios ca varicela (că măcar pentru aia dezvolţi imunitate, dar ăstalalt e perpetuu şi interminabil). Drept urmare, dacă proiectezi un om normal în mijlocul unor fini observatori ai subtilităţii din hârtia igienică, şansele sunt ca, măcar pe moment, să confunde şi el toaleta cu cristelniţa. Şi viceversa, dacă-i trânteşti pe ăştialalţi critici în mijlocul unei hoarde în care se bea, se scarpină la...aşa şi se spun bancuri porcoase, îţi vor dezvălui şi ei partea animalică a Omului Vitruvian cu viteza luminii.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;">Îmi rezerv totuşi dreptul de a fi de acord cu oamenii care pictează de plăcere, cu cei care-s aspiranţi către statutul de – deşi nu încă, cu cei care în puţin culori reuşesc să spună multe sau cu cei care sunt capabili să creeze o chestiune care nu poate fi reprodusă prin simpla scăpare a pensulei pe pânză. Şi în acelaşi timp, îmi rezerv dreptul de a căsca gura concomitent cu ochii la orice debitaţie care umple ecranul cinematografic cu mai mult sânge decât mi-e dat să văd lunar, fără a mă întrebă, cu un colţ de minte, dacă nu cumva sunt eu prea proastă pentru a percepe metafora ascunsă în spatele măcelului colectiv.<o:p></o:p></span></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><o:p><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><span class="Apple-style-span" style="font-size:medium;"> </span></span></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-63689685026292349792010-05-30T17:04:00.006+03:002010-05-30T17:16:48.682+03:00Eroarea nr. 39: Viaţa şi micile ei surprize...<p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Vă mai amintiţi de fazele alea din filme în care un el (sau o ea) deschide încet uşa de la intrare, păşeşte-n propria casă într-o beznă aproape totală, aude foşnete de după canapea şi, când bâjbâie cu mâna după întrerupător să aprindă lumina... SURPRIZĂĂĂĂĂĂ!! Sar nişte oameni de după fiecare obiect de mobilier, plini de efuziune şi de zâmbete, în timp ce ăsta (sau asta) în cauză se ţine palid de piept şi respiră greu, încercând să nu facă infarct.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Na, bun. În limbajul comun, aceasta ar trebui să se cheme o surpriză. Adică o întâmplare din aceea neprevăzută de victimă, care-l ia pe sus metaforic şi-i răstălmăceşte ordinea firească a simţirilor sau – de ce nu – a vieţii. Un cadou neaniversar – surpriză. Un accident de maşină – surpriză. O cerere în căsătorie – surpriză. O piatră la rinichi – surpriză. Ninsoare în deşert – surpriză. Soţul în pat cu cea mai bună prietenă – surprizăăăăăă!!<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Aţi prins ideea. Chestiuni cu adevărat neprevăzute şi provocatoare de reacţii </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">= </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">surprize. Cu toate acestea, oamenii, în general, au incredibilul talent de a se lăsa surprinşi de fix singurele certitudini pe care le au în viaţă. Ca de obicei, logica umană funcţionează ca un ceas elveţian călcat de tren. Cum să vă explic mai delicat...<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Să luăm un el şi-o ea şi să-i facem un cuplu. În mod normal, elul şi eaua ar trebui să se simtă bine împreună, să-şi facă reciproc viaţa mai frumoasă, până în momentul inevitabil în care unul nu va mai încăpea în programul zilnic al celuilalt şi în care cărările li se vor despărţi. De ce în mod inevitabil? Pentru că, după un calcul simplu, putem ajunge la concluzia că TOATE relaţiile se sfârşesc la un moment dat, în afară de una singură, care se lasă cu naşi, manele şi bani fără număr, fără număr.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Cu toate acestea, orice – şi mă refer la ORICE despărţire, se va sfârşi în mod obligatoriu cu muci şterşi cu mâneca, urlete sau frustrări de o parte sau de alta, ochi cât cepele a „de ce eeeheheheuuu???” şi întrebări stupefiate din partea amicilor comuni. Nu cred că sunt o insensibilă când presupun că nu fiecare domnişoară se vede măritată cu fiecare domnişor cu care se întâmplă să-şi petreacă o săptămână-două... sau dacă da, sper din suflet că cele în cauză sunt mult mai puţin numeroase decât reprezentantele stabile psihic </span><span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"> </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">ale sexului frumos. Iar dacă stimata domnişoară în cauză nu-l vrea de nevastă pe domnul şi nici viceversa, ba mai mult, se mai şi calcă pe nervi neciproc, nu ar trebui să fie recunoscători când cade securea, sau măcar să pună gâtul pe butuc fără nazuri? Dacă gravitaţia ne spune că securea va cădea oricum...<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Apropo de despărţiri – temporare sau permanente – un alt motiv absolut fals de surpriză, care ne gâdilă urechile zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi, este: </span><i><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">„Şocant! Un om a decedat aseară, căzând de la 15 metri, în timp ce încerca să-şi salveze pisica blocată într-un pom!!”</span></i><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"> Bun. Îmi pare rău pentru domnul în cauză, deşi nu l-am cunoscut niciodată, dar sunt sigură că era pita lu</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">’ </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Dumnezo</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">’, </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">un erou al neamului şi mare pierdere. Îmi mai pare rău şi pentru celelalte 10 persoane care au murit în aceeaşi secundă cu împricinatul în diferite colţuri ale globului. Erau oameni de treabă, sunt sigură. Este trist, fără discuţie. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Dar aş vrea şi eu, măcar odată, să aibă cineva atâta fărâmă de onestitate încât să declare în direct, la Ştirile de la ora 5, complet relaxat: </span><i><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">„Un om a murit electrocutat aseară. Nimic nou, era de aşteptat. Individul era un beţiv şi trebuia să-şi imagineze că nu este indicat să deşurubeze priza pentru a o repara înainte să oprească electricitatea. Ne pare rău pentru familia îndurerată, dar le reamintim că un om moare în România la fiecare 2 minute şi că, deci, nu sunt singuri. Acum, cu Ştirile din Sport...”</span></i><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Hai, lăsaţi-mă cu morala. Venim, plecăm, se ştie. Ni se spune de mici şi ar trebui să ne aşteptăm la evenimente de genul la fel de des cum vedem majorate, absolviri, nunţi şi naşteri. De fapt, absolvirea este un eveniment mult mai rar şi mai incert în viaţa unui om decât un deces şi, logic vorbind, ar trebui să ne surprindă mai mult. Cu toate astea, un defunct adună mai mulţi oameni şi mai multe flori decât un absolvent, deşi primul nu mai are cum să se bucure de oaspeţi, în timp ce al doilea probabil că s-ar simţi ceva mai bine cu toate rudele-n jur. Dar na, un om în negru, alt om în negru... unora le e egal. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">În aceeaşi ordine de idei, ar fi mai de bun simţ şi mai util pentru inimă să nu ne surprindă atât de tare nici propriul deces. Ah, da, ştiu, voi n-o să muriţi, o să fiţi primele persoane din istorie care vor ajunge la frumoasa vârstă de 1.000 de ani, şi încă extraordinar de sănătoase, în ciuda KFC-ului, a alcoolului şi a tutunului – pentru că se ştie, accidentele, bolile şi crimele sunt chestiuni care li se întâmplă întotdeauna celorlalţi. Dar dacă totuşi, Doamne fereşte, se întâmplă ca soarta să nu ne asculte planurile şi să ne trimită un cancer la plămâni pentru că, de exemplu, fumăm de la 13 ani, orice spasmă intelectuală de genul „de ce eu, Doamne?” este la fel inutilă şi de consumatoare de timp ca a-ncerca să opreşti o avalanşă cu un uscător de păr. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Aşa că în loc să ne zbatem în aşternut, am putea să ne aranjăm frumos perna şi să ne pregătim sufleteşte pentru singura experienţă comună pe care o avem absolut toţi. Altfel, riscăm să fim atât de surprinşi de veste, încât să facem infarct chiar acolo, pe gresie, în cabinetul </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">dom’lui doctor, şi să </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">nu mai apucăm să murim creştineşte un an mai târziu, cum ne era scris în fişa medicală.</span><o:p></o:p></span></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-22536649837820357482010-05-13T23:57:00.010+03:002010-05-16T06:49:09.311+03:00Eroarea nr. 38: Mare-i grădina Domnului, dar casa mea e şi mai mare...<div style="text-align: center;">
</div><a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj8ARTgWr15AahlpUVD8YZDr62PSnU_0FZ7GoESX6C6EfL27pD6fmPEY5JZek2r_Du6NNRLWgJQ-ZEXgmS_7JzJC0sxmM4XKFuQSR-ZDg9bULRJJxPgJfwIm9OxcN9H-C2AQ4-28OYqXSQ/s1600/Izzie1.jpg"></a><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Gata, m-am săturat de peşti. Îs drăguţi şi coloraţi, dar la fel îs şi tablourile. Iar alea nu se pierd când le schimbi apa şi când scoţi în total 8, pentru a băga la loc 1... 2... 3... 7... unde-i unu</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">’</span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">?!!!<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Să lăsăm. Mi s-a scârbit de animale care se evaporă. Drept pentru care am trecut la chestii un pic mai serioase. De-alea cu patru picioare. Şi cu păr. Şi cu apă doar de consum, nu de respirat întrânsa. </span><span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"> </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Care fac caca ceva mai vizibil, dar măcar pot fi luate în mână spre socializare. (Animalele măi, nu rahaţii.)<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Nu vă ambalaţi, nu mi-am luat câine. Urcăm încet-încet pe scara evoluţiei, ţinându-ne de balustradă, ca să n-ameţim. Pentru moment, mami are şoarec nou. De fapt, şoricică, aptă de a da naştere unui batalion de rozătoare, pentru a compensa, oarecum, peştii care-mi tot dispar. Spor negativ + spor pozitiv </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">= </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">zero prejudicii în marea grădină a Domnului. </span><span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"> </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">În plus, Izzie (sau Heidi, că nu mă pot hotărî) se dovedeşte a fi mult mai distractivă decât antecesorii ei cu solzi, din chiar ziua 1. De ce? Poi, să vă explic...<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Mă duc în seara precedentă, înarmată cu speranţe proaspete şi o cutie goală de carton, pentru a recupera rozătoarea de la mamă-sa de-acasă, unde fusese adusă de barză în urmă cu vreo 6 săptămâni. Pentru că eu nu mă duc să-mi CUMPĂR obiectul afecţiunii, precum fac alţi indivizi ce sfidează făloşi criza economică, ci primesc animale în custodie, de pe un site despre care, pentru a nu-i face reclamă gratuită, vor spune doar că se numeşte cu A şi cu Z. Şi mă duc, o văd, o speriu cu strigătul meu de <i>„iuuuuuuuiii, ce faină-i, ni, se spalăă!”</i>, mă topesc tătă, o iau şi plec. Eroare majoră. Că dacă-mi aminteam să dau tradiţionalul leu de noroc-bun, nu se întâmplau următoarele în dimineaţa subsecventă...<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Vin acasă - că nu dormisem sub acelaşi acoperiş cu animalul - şi mă loveşte în moalele ochilor un post-it roz pe uşa de la baie, cu următorul mesaj de la colega de apartament: „ATENŢIE! ESTE UN ŞOAREC ÎN BAIEEE!!!”<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Îmi pleznesc una peste frunte. Mă duc în cameră – acvariul gol. Cum a reuşit un animal cu dimensiunile şi creierul ei să sară vreo 30 de cm în înălţime, avându-i în vedere pe cei 7 ai ei, nu ştiu. Dar ştiu în schimb ce-a făcut! Pentru că infractoarea a uitat să-şi acopere urmele. Şi mi-a lăsat dâre de rumeguş prin cameră, pe covor, mi-a intrat ÎN imprimantă, a ieşit lăsând lăbuţe de tuş pe hârtie, </span><span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"> </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">s-a strecurat pe sub uşa de la cameră şi a intrat în baie, ca s-o surprindă pe colegă-mea cât mai somnoroasă când iese de la duş. <o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><i>(Ulterior, am aflat că biata colocatară s-a spălat pe dinţi la ciuveta din bucătărie şi a făcut pişu la benzinăria de peste drum, doar ca să nu mai dea ochii cu monstrul de 7 cm care-a atacat-o cu brutalitate când stătea pe budă.)</i><o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Când m-am dus s-o recuperez, animala se baricadase în spatele găleţii mele de mop, rosese jumate de lavetă galbenă şi stătea în cur, respirând greu. A-ncercat să scape când am vrut s-o prind, protestând într-o voce de soprană de care n-am ştiut că-i în stare. (Isterica lu</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">’ mama...) </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Am dus-o cu zvârcoleli înapoi în bârlog, acoperind de data asta acvariul cu ce-am prins la îndemână, recte o tavă de bucătărie şi albumul meu de sfârşi de clasă a doişpea. N-aveam vreme de altceva mai logic, că mami avea de mers la lucru şi e cam greu să-i explici şefului că ai întârziat pentru că ai vânat şoareci prin baie, ca să-i pui în acvariu, la păstrare.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Îmi cer scuze pe această cale stimatei domnişoare din camera vecină că n-am apucat s-o anunţ aseară că plănuiesc să-mi iau hamster şi că am livrat cu nesimţire noul membru al familiei fără întrebări la mine-n cameră. Şi-mi mai cer scuze că noul membru al familiei e mic, gri şi pufos, exact ca un şoarec de canal, ceea ce nu ajută mult la 7 dimineaţa, când intri cu pleoapele lipite în baie, ca să faci pişu. </span><span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"> </span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Şi probabil că-i destul de greu – când eşti pe veceu şi rozătoarea vine spre tine – să nu te ridici şi să faci pe lângă, ci să presupui că tre</span></span><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">’ </span><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">să existe o explicaţie logică pentru prezenţa animalului, cum că – spre exemplu – e al colegei de apartament, care pesemne că a decis după îndelungi deliberări de 30 de minute că vrea hamster şi a şi pus în practică planul când nu erai acasă.</span><o:p></o:p></span></p><p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"></span></span></p><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><p class="MsoNormal"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">În altă ordine de idei, trebuie să-mi botez achiziţia, drept urmare:<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Sondaj de opinie:<o:p></o:p></span></p> <p class="MsoNormal"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO">Cum s-o cheme pe domnişoara din imagine?<o:p></o:p></span></p><p class="MsoNormal"><span lang="RO" style="mso-ansi-language:RO"><span class="Apple-style-span" style=" color: rgb(0, 0, 238); -webkit-text-decorations-in-effect: underline; font-family:Georgia, serif;"><img src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj8ARTgWr15AahlpUVD8YZDr62PSnU_0FZ7GoESX6C6EfL27pD6fmPEY5JZek2r_Du6NNRLWgJQ-ZEXgmS_7JzJC0sxmM4XKFuQSR-ZDg9bULRJJxPgJfwIm9OxcN9H-C2AQ4-28OYqXSQ/s320/Izzie1.jpg" border="0" alt="" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5470866426385088178" style="display: block; margin-top: 0px; margin-right: auto; margin-bottom: 10px; margin-left: auto; text-align: center; cursor: pointer; width: 320px; height: 213px; " /></span></span></p><div><span class="Apple-style-span" style="font-family:Georgia, serif;">a). Izzie (după blonda cu ochi tâmpi din Grey's Anatomy)<o:p></o:p></span><p></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">b). Heidi (că e jucăuşă şi sălbatică, precum tiza sa din munţi)<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">c). Izzie Heidi Horvath, ca s-o pot striga pe numele complet - cu "domnişoară" înainte - când mai face boacăne ca asta recent relatată.<o:p></o:p></span></span></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;"><b>P.S.</b> Realizez acum că, în calitate de aspirantă la titlul de posesor legitim de şarpe, îmi va fi greu să-i explic prinţesei că nu a intrat cu gânduri murdare în viaţa mea, iar reptilei că asta mică nu-i de mâncare. Dar o să le pun John Lennon - "Imagine" şi sunt singură că o să înţeleagă amândoi mesajul...</span></span></p></div></span></span><p></p>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com20tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-34015946433489264292010-04-27T16:17:00.007+03:002010-04-27T16:38:56.672+03:00Eroarea nr. 37: Aveţi grijă!<div style="text-align: justify;">
</div><a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgKybUt92qfVr6utaXWzvH9K35hTU3PgpaB1m7kXzEum60gI67Bzkr-vVNti-IloQdMsQlT3_EkQO76Wj8kRZQwQm0HiJhD4XpsZ9HypasSLGf97nRRU9sgtox8KoP0j7OtMOj1ptPczKA/s1600/DSC_0066.JPG"></a><div style="text-align: justify;font-family:georgia;"><span style="font-size:100%;">Spaima e unul dintre cele mai simpatice sentimente umane. Dar nu frica aceea primară, paralizantă şi demnă de Saw V, ci spaima aceea drăguţă şi enervantă, de<i> „Iooooi!”</i> – şi mâna dusă teatral către inimă. Fiind atribuită în mod natural doamnelor cu cromozoame X şi cu preponderenţă celor trecute de nişte ani – deci cu spaimele exersate – poate fi uşor considerată drept „al şaselea (şi cel mai faimos) simţ”. Deci, dragi cititori, nu instinctul feminin... Ci spaima feminină.<p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Aţi auzit de legendarul drob de sare, da? Aţi auzit când exact a căzut? Nici eu.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Cu toate astea, a speriat atât de tare femeile din epoca lui, încât i s-a dus vestea, mai ca lui Barack Obama, până în zilele noastre.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Eh, exact aşa se-ntâmplă cu ooooorice căcat (scuzaţi, mărunţiş) din viaţa de zi cu zi cu o potenţială sursă de pericol la bază, care alarmează cel de-al şaselea simţ al spaimei în stimatele domne din viaţa tuturor. Practic, şi aerul. Da, că şi cu aerul te poţi sufoca dacă e prea puţin şi îneca dacă-i prea mult, îmbolnăvi dacă e poluat şi face alergii dacă-i prea cu polen, răci dacă e... prea rece şi muri dacă-i cu, să zicem, cenuşă vulcanică în el.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Pentru că aşa este, stimaţi telespectatori, a erupt un vulcan pe undeva prin vecini şi ne panicăm nevoie mare, că se umple aerul de diverse, care se adună şi vin încoace, ne năvălesc şi ne sufocăăăăăă, mai ca gazele de eşapament din faţa blocului!... Asta în timp ce alţii îşi fac poze de Haifaiv lângă muntele plin de spume, că-i drăguţ cum împroaşcă el lavă fierbinte şi-arată ca artificiile. </p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Dar noi, ăştia mai sperioşi, ce să facem ca să contracarăm asaltul mânşav al chimicalelor? Ce să facem ca să ne ferim de norul ucigaş care vine, vine, calcă totul în picioare??... Cum să ne punem la adăpost de poluarea apei, de suferinţă, boală şi moarte sigură?? Răspunsul vine tot de la înţeleptele posesoare de cromozoame: </p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Să avem grijă.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Încerc să-mi opresc sprânceana din ridicare, la vederea mirobolantei soluţii de mai sus, livrată de stimata doamna mamă-mea – spre exemplu – de fiecare dată când se întrevedea vreo rază firavă de moarte accidentală sau măcar de-un drum până la farmacie. Deci, să am grijă să nu mă omoare norul de cenuşă vulcanică.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Sigur, mami, nicio problemă, îmi voi ţine respiraţia vreo 2-3 luni, până consideri că aerul e destul de curat, bine? La fel cum îmi voi ţine respiraţia să nu inhalez nici microbii de gripă porcină sau vreun alt soi de bacterie inventată special pentru mine şi cum voi avea grijă să nu-mi dea cineva în cap şi, până la urmă, ce naiba, „să nu păţesc ceva”, la modul general. Căci când am păţit, după cum indică şi cuvântul, am intenţionat să mi se întâmple, acţionând în acel sens cu încăpăţânare feminină, deci e numai vina mea şi-mi cer iertare.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Deşi, doamnă mami, aş îndrăzni să evidenţiez că există o miiiică diferenţă între <i>„Ai grijă să nu-ţi dai cu ciocanul ăla peste deget” </i>şi <i>„Ai grijă să nu ne lovească un meteorit”</i>, dar până la urmă, se zice că dimensiunea nu contează, nu-i aşa? Plus că soluţia este atât de genială, încât s-a decretat prin pact secret al mamelor de pretutindeni să fie invocată ori de câte ori nu-i cazul, operând cu eficienţă de Chuck Norris.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
<i>„Să ai grijă, că vine norul ucigaş!</i>” – şi norul se-opreşte în cale şi se evaporă instant.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
<i>„Să ai grijă, că circulă gripa porcină!”</i> – şi microbii-şi pun mâinile la urechi, prăbuşindu-se schimonosiţi în braţele morţii la auzul cuvintelor magice.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
<i>„Ai grijă să nu răceşti!”</i> şi imunitatea creşte văzând cu ochii... (de fapt, auzind cu urechile)</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Drept pentru care, vă sfătuiesc, dragii mei, să aveţi grijă să nu faceţi cancer, să nu vă prăbuşiţi cu avionul, să nu fiţi jefuiţi, să nu faceţi infarct, să treacă criza mondială, să evolueze un pic mai repede tehnologia, să nu mai fie inundaţii şi, dacă tot am pornit, s-avem grijă să nu mai fie războaie, că prea urât arată ştirile la televizor.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;"></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
</p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
<b>P.S.</b> Frustrarea mi-a venit aseară când, după ce am reuşit să-mi distrug Windows-ul în aşa hal încât toate iconiţele de pe desktop arătau ca Yahoo Messenger şi se deschideau ca atare – deci şi Google Chrome-ul, ca nu cumva să pot să gugălesc eroarea şi să mă scap de ruşine – şi după ce am făcut vreo 5 amici IT-işti să se ia de cap, vociferând că <i>„Ce căcat ai făcut, n-am mai auzit în veci de chestia asta?!”</i><i style="mso-bidi-font-style:normal"> </i>până să găsească soluţia – unul dintre aceşti domni, mai atent aşa, cam ca şi mamă-mea, aş putea spune, m-a sfătuit <i>„să am grijă să nu mai păţesc aşa data viitoare”</i>. De parcă de data prezentă ştiu ce naiba am făcut să-mi dau peste cap tăt leptăpul, iar după sfatul lui o să devin subit mai puţin proastă, mai puţin femeie şi mai expertă într-ale soft-ului...
</p></span></div>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com11tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-38678044677378475462010-04-19T16:26:00.006+03:002010-04-19T17:12:42.976+03:00Eroarea nr. 36: Nebunia temporară<div style="text-align: center;">
</div><a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgKybUt92qfVr6utaXWzvH9K35hTU3PgpaB1m7kXzEum60gI67Bzkr-vVNti-IloQdMsQlT3_EkQO76Wj8kRZQwQm0HiJhD4XpsZ9HypasSLGf97nRRU9sgtox8KoP0j7OtMOj1ptPczKA/s1600/DSC_0066.JPG"></a><div style="text-align: justify;font-family:georgia;"><span style="font-size:100%;">Oamenii, când se împerechează ei între ei şi formează cupluri, încep să se transforme.<p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Li se atrofiază nişte simţuri, li se ascut altele, renunţă la nişte necesităţi şi-şi inventează unele cu totul noi sau latente până atunci, încep să vorbească ciudat, să stâlcească limba, să pape litere, să „ubi”, să „pisi” şi să „pupi”. Îşi pierd simţul coordonării, simt nevoia să se rezeme constant unul de celălalt, dezvoltă nevoi paranoice de a fi îmbrăţişaţi şi băgaţi în seamă şi de a face schimb intermitent de salivă. Doctorii ar cataloga-o drept un uşor retard. Nouă ne place să-i spunem iubire.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Când simptomele se agravează suficient de mult pentru a o cataloga drept cronică şi a renunţa la orice tratament, boala dă lovitura de graţie, prin dezvoltarea celui de-al şaselea simţ: instinctul matern. Nu, nu şi patern, doar „ma-tern”, la feminin, cum de altfel se comportă şi bărbaţii în această etapă a bolii.<o:p></o:p></p> <p class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><span lang="RO"><span class="Apple-style-span" style="font-family:georgia;">Subiecţii, în perspectiva experienţei reale ce-i aşteaptă într-un viitor apropiat şi-ntunecat ca o furtună, vor să se joace de-a mama şi de-a tata. Cu ce? Cu animale. Mai exact, încep să adopte diverse. Un peşte. Un şoarec. O râmă.</span></span></p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
În funcţie de necesităţi, posibilităţi şi gradul de avansare a nebuniei, se începe cu ceva mărunt şi mai puţin provocator de suferinţă în caz de deces şi se urcă încet, dar sigur, pe scara evoluţiei. Dimensiunile animalului cresc direct proporţional cu numărul de litere mâncare dintr-o propoziţie. Un <i>„Uuuuui' ce d'ăguţ e şoriceluuul... Îl luăm?</i>” (rânjet sadic de domnişoară care toarce-ntre degeţele firul subţire al vieţii tale sexuale) înseamnă un hamster. Un <i>„Vaaaaaiiiii.... tu ai văjut pişicucia aia cu şe uita la noi? O v'eaaaaaau...”</i> se va solda cu un morman umblător de păr şi rahat. Iar un <i>„'Ubi, tu VEJI căcelu ăla ce d'ăguci dă din coadă?? - cuciu-cuciu, puiu' lu' #%&*^@ ... pupate-ar... &^#@#*!...</i>” va conduce inevitabil la câine + zgardă roz + coşuleţ +jucării + un bebe care să-i ţină companie.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Apoi urmează adevărata distracţie a strânsului de rahaţi, a ştersului de băltoace, a aspiratului de păr, a legănatului în miez de noapte ca să nu mai miaune cretina, a urcatului în pat cu voi ca să nu mai schiaune imbecilul, a papucilor roşi şi-a lui <i>„cu cine-l las pe Bombonel când plec de-acasă?”</i> – deci, a vacanţelor terminate. Chiar mai drăguţ decât experienţa reală, aş spune, că măcar cu totoloţului căcător care zbiară-n în miez de noapte împarţi nişte cromozomi, deci ai o obligaţie morală să nu-l arunci pe geam. În cazul animalelor, însă, aş zice că-i pură nebunie.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Apoi, bineînţeles, iubirea se termină, farfuriile zboară, bagajele se fac, şoarecul nu mai e drăguţ, mâţa nu mai e „pişicuciă” şi câinele se cacă prea des. După care, ca prin minune, animalele învaţă să zboare. Dacă sunt mai norocoase, aterizează la alţi stăpâni care le urcă prin pat şi le ling în bot. Dacă nu, ajung doar până-n faţa blocului. Sau, în cazuri de stăpâni miloşi şi cu coloană vertebrală mai flexibilă, animalul se păstrează, spre veşnica aminire a relaţiei defuncte, şi se moşteneşte fără voie de iubitul/iubita subsecventă.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Ceea ce ne aduce la problema de faţă...</p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
</p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;"><span class="Apple-style-span" style="color: rgb(0, 0, 238); font-size: 16px; -webkit-text-decorations-in-effect: underline; "><img src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgKybUt92qfVr6utaXWzvH9K35hTU3PgpaB1m7kXzEum60gI67Bzkr-vVNti-IloQdMsQlT3_EkQO76Wj8kRZQwQm0HiJhD4XpsZ9HypasSLGf97nRRU9sgtox8KoP0j7OtMOj1ptPczKA/s320/DSC_0066.JPG" border="0" alt="" id="BLOGGER_PHOTO_ID_5461850214344462706" style="display: block; margin-top: 0px; margin-right: auto; margin-bottom: 10px; margin-left: auto; text-align: center; cursor: pointer; width: 320px; height: 213px; " /></span></p><div><span class="Apple-style-span" style="color: rgb(0, 0, 238); font-size: 16px; -webkit-text-decorations-in-effect: underline; ">
</span></div><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Aşadar, donez animalul-covrig din imaginea de mai sus, rezultat al prostiei dintre iubitul actual şi fosta doamnă a acestuia, producător de păr, rahat şi decibeli ca nimeni altul, mâncător de tandreţe dincolo de orice limită, complet lipsit de abilităţi sau de creier, martor al nesfârşitelor partide de sex dintre actualul domn Xela şi fostă-sa, copil născut din tenebrele defunctei relaţii şi dovadă veşnică a ceea ce nu mă priveşte şi nu vreau să ştiu.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Se caută stăpân destul de tâmpit ca s-o ia, să vâre mâncare cu lingura la un capăt şi să cureţe cu lopata la celălalt, să tragă păr pe nas cu plăcerea unui narcoman, s-o bage cu el în pat, s-o legene, să-i deschidă/închidă/deschidă uşa de la cameră de câte ori prinţesa se plictiseşte de peisaj, s-o suporte când e în călduri şi face ca un copil pe moarte, să-i cânte la chitară, să-i povestească şi s-o pupe ocazional sub coadă, ca să nu-i fie dor de actualul posesor.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Dacă nu v-am convins încă, menţionez şi că înghite o grămadă de bani (nu la propriu, făcuţi sul şi vârâţi pe gât, ci mai degrabă sub formă de Whiskas la plic de 3 ori pe zi). Iar dacă nu credeţi că e o investiţie profitabilă pentru doar câteva kilograme de rahat pe zi şi mirosul ucigător adiacent, ei bine... daţi-mi voie să vă strâng mâna.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Dumnezeu să-i ierte, că n-au ştiut ce fac. Dar ajutaţi-mă să curăţăm urmele, împreună.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Plecăciuni.
</p></span></div>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com7tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-3808681647025633822010-04-12T15:21:00.003+03:002010-04-12T15:33:38.641+03:00Eroarea nr. 35: Strictul nenecesar.<div style="text-align: justify;font-family:georgia;"><span style="font-size:100%;">Dintre toate chestiile pe care le iubesc, cel mai mult urăsc mâncatul. Pentru că mă încântă până la nivel de hobby această necesitate a corpului omenesc, dar în acelaşi timp detest activitatea premergătoare de procurare a materiei prime: mersul la supermarket.<p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Drumul la supermarket nu e nici mai interesant, nici mai puţin necesar ca în cazul altor clienţi lihniţi, doar că am început să-i sesizez de la o vreme dezavantajele. Să mănânc trebuie, în mod indiscutabil. Discutabil e doar cât şi cât de des. Iar drumul la supermarket să face să mult şi des, cu consecinţe în zona taliei.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Dac-ar fi vorba de ABC-ul din copilărie la care ne trimiteau mamele cu bani atât de ficşi încât nu-ţi rămânea nici de un Turbo, poate că mi-ar plăcea în continuare, că n-ar exista nicio dilemă morală: cumperi ce trebuie, duci acasă, raportezi la mama.
Acum, însă, intrând cu ditamai căruciorul în supermarket, mă trezesc năpădită de un soi de conştiinţă achizitivă, de un fel de obligaţie a clientului responsabil de a-l şi umple. Nu se cade să risipesc atâta spaţiu de depozitare pe o chiflă şi o conservă, nu? Mai ales când alţii de descurcă atât de bine... Drept urmare, încep să regândesc întreaga listă de cumpărături, că „dacă tot îs aici”, să-mi iau tot ce trebuie cu un singur drum</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
La faţa locului, descopăr cu stupoare câte trebuie. Ciocolată – vitală, deşi sunt la ceva regim fictiv. Paste, orez, legume – doar că nu gătesc. Mâncăruri congelate – muuuulte, că alea nu se strică. Absorbante? – nu încă, da' la un moment dat. Vanish Carpet – bun, doar am covor. Prelungitoare ieftine – da, că am chestii de băgat în priză. A, uuuuuite ce mese de călcat colorate, se asortează cu găleata aia de mop din stânga! Ghivece de flori – 3 la preţ de 2 – cum să refuz o ofertă? Şi nişte pături de-alea la 10 lei bucata, că încă-i frig afară.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Şi uite-aşa, în pas de „şi aia”, „şi aia”, „aaaaa... cu siguranţă şi aia”, ajung la casă cu un morman de consumabile şi prea puţină mâncare concretă, făcând o gaură dureroasă şi neprogramată în bugetul meu săptămânal. Dar cine are obraz să comenteze sau să pună înapoi, când 8 perechi de ochi te privesc crunt din spate, fiind gata să te transforme în material de Discovery Channel dacă îndrăzneşti să faci un pas înapoi de la casă?... Drept urmare, îmi plătesc umilă materia primă, ajung la ieşire, după care fac inevitabil stânga-mprejur după plasele pe care uitasem să le iau de la casă în stupoarea-mi post-achizitivă şi pe care nu mi le-am adus de-acasă, că nu mă aşteptam la atâtea cumpărături.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Dar coşmarul începe abia în bârlogul personal, când despachetând atâta amar de mâncare (+ diverse ciudăţenii inutile), constat că trebuie să o mănânc pe TOATĂ, ca să nu se strice şi să nu facem risipă, dacă tot am dat banii pe ea. Bani pe care i-am dat cu pupilele dilatate şi bale picurând, în transa mea din faţa raftului frumos colorat, fără să-mi treacă vreo secundă prin cap că tot ce-am îndesat în căruciorul cu capacitate de 30 de kg va trebui să încapă la un moment dat în stomacul meu cu capacitate de... mă-nţelegeţi.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Drept urmare, PROTESTEZ! Îmi interzic să mai pun piciorul în vreo locaţie care începe cu K şi se termină în „aufland”, precum şi să sun vreo colegă de apartament sub motiv că „vaaai... ce poftă mi-e de...” Nimiiiiiic! Nicio poftă. Începând cu acum 5 minute, iniţiez programul „Bani în plus şi kilograme-n minus”, conform căruia am voie să-mi cumpăr o(una) dată pe zi strictul necesar de la magazinul de peste drum cu adaos comercial de 200%, zgârcindu-mă intensiv la produse, iar dacă se întâmplă să uit ceva, să-mi rod unghiile în tăcere până a doua zi.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Aşadar, pe principiul dacă n-am de unde, n-am ce să, sunt pe cale să revoluţionez istoria naţională a dietelor, golindu-mi frigiderul de tentaţii şi umplându-l cu aer proaspăt şi apă plată, care ştim cu toţii că stau la baza oricărui regim de viaţă sănătos. În scurt timp, voi arăta la fel de suplă şi atrăgătoare ca oamenii ce stăteau la cozi pe vremea lui Ceauşescu, pentru a-şi primi raţia bine cântărită de dieteticianul-şef, care din iubire de frumos, nu din zgârcenie, a inventat regimul pe cartelă...</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Deci, în memoria defunctului, să purcedem...
</p></span></div>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com28tag:blogger.com,1999:blog-3248884218802388251.post-8795911668536505472010-04-07T16:46:00.004+03:002010-04-08T12:45:21.806+03:00Eroarea nr. 34: Legenda lui Jack the Flipper<div style="text-align: justify;font-family:georgia;"><span style="font-size:100%;">După cum vă spuneam în articolul precedent, mi-am cumpărat nişte şosete acvatice, în sens economic, adică nişte peşti. Care şi-au îndeplinit cu conştiinciozitate menirea pe acest pământ, agitându-se fără oprire în sincron, ca să mă relaxeze pe mine. Asta până când unul dintre ei a înţeles de-a-ndoaselea principiile gravitaţiei, întorcându-se inert cu josul în sus.<p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Nimic neobişnuit pentru un peştişor de 4 cm pătraţi – aţi zice – care şi-a urmat doar obştescul drum spre reţeaua de canalizare... asta dacă n-ar fi fost vorba, de fapt, doar de cadavrul cu numărul 1.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Căci da, stimaţi cititori, m-am trezit exact ca Hercule Poirot – mai puţin mustaţa – în mijlocul unui val de crime sângeroase, ale căror victime neajutorate au fost tocmai preţioşii mei bulgări de solzi şi rahat, crescuţi cu mâinile îngrijitorilor de la magazinul de animale din fragedă pruncie, doar pentru a înceta din viaţă de înotătoarea unui colocatar, în ţipete îngrozite înăbuşite de filtrul de apă...</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Dacă ar fi fost vorba doar primul deces în cauză, şi-anume de roaba lui Dumnezeu Wendy – care sper c-a ajuns în toaleta Edenului, că n-a supărat niciodată pe nimeni, mititica – aş fi zis că mama natură şi-a urmat firescul curs. (Sau că, mă rog, la 5 lei investiţia, nu mă pot aştepta decât la un termen de valabilitate limitat.) Însă după bocetul iniţial şi hârâitul de îngropăciune al toaletei, a urmat şocul de a doua zi: Stan, concubinul defunctei, a urmat-o în cele veşnice. Nu, nu de inimă grea – cum ar zice unii – ci cu ajutor dinăuntru.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Era clar: aveam un criminal în acvariu. Am început să-i privesc pe toţi cu suspiciune, ştiind că-n fiecare dimineaţă îl hrănesc cu purici atent selecţionaţi pe ucigaşul semenilor săi. Am utilizat strategii poliţiste, cu „fiecare a făcut cutare la ora respectivă”, ceea ce s-a dovedit a fi destul de greu din cauza programului destul de repetitiv de papa-caca-papa-caca, iar uneori papa/caca în acelaşi timp al peştişorilor mei cei tâmpi. Dar după ce-am găsit şi victima numărul 3 întoarsă cu burta-n sus de ironia necruţătoare a vieţii, am trecut la o măsură mai drastică: izolarea ultimului venit.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Cum crimele începuseră odată cu sosirea mustăciosului responsabil cu scormonitul rahatului – adică a peştelui sanitar Captain Planet – l-am luat pe acesta frumos de o aripă, l-am aşezat într-un borcan cu apă şi l-am făcut cadou primului amic ce mi-a trecut pragul, şi anume Raul (cu plăcere, dragă).</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Însă a doua zi, schimbând liniştită apa, peste ce dau cu oroare?... Un ALT cadavru de 4 cm pătraţi!! Cum aşa – mă-ntreb de-a dreptul confuzată – n-am scăpat odată de ucigaş?! Vai, mie, văleeeeu şi alte cele!... Deci, îl renegasem pe nedrept pe săracu Captain Planet şi-l condamnasem la moarte prin canibalism, de gura peştilor din acvariul de la serviciul lui Raul, că acolo s-a gândit el să-şi plaseze cadoul. </p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Cu mâinile pătate de sânge nevinovat (chiar, peştişorii ăştia sângerează?) şi eşuată în cariera de detectiv profesionist, m-am întors resemnată la munca de birou, lăsând acasă un număr de 6 peşti în viaţă din 11 ca dovadă a incompetenţei mele. Nici acu' nu cunosc autorul crimelor din acvariu – crime perfecte, pot spune, comise cu ingeniozitate diabolică în mediul ce nu lasă urme - şi care va rămâne în istorie drept Jack the Flipper, datorită cruzimii cu care şi-a ucis vecinii fix în Postul Mare. Sunt sigură că şi acum mă priveşte în fiecare dimineaţă, hlizindu-se cu creierul lui minuscul de „asta mare” care n-a putut detecta canibalul din 6 încercări.</p><p></p><p style="margin-bottom: 0in; text-align: justify;">
Dar lasă. În toaletă încap la fel de bine şi unu, şi şase...
</p></span></div>Xelahttp://www.blogger.com/profile/04520404182786455899noreply@blogger.com8