Buricul târgului, anatomic vorbind, se află într-o relaţie prea apropiată cu sistemul digestiv. Aşa că aşteptările naturale ar fi ca dânsul să fie cam de căcat. Regulă care se aplică ireproşabil atunci când e vorba de capitale. A noastră, să zicem.
După ce-ai fost hrănit cu iaurt făcut „ca odinioară”, e cam greu să-ţi ajustezi digestia pentru „fast-food”-ul bucureştean. Deşi unii îl preferă pe al doilea şi pot oferi oricând argumente cum c-ar fi mai hrănitor sau măcar mai interesant. Problema e că, dacă la început McDonald’s-ul îţi cade greu, poţi deveni uşor dependent mai târziu. Eh, ce se poate întâmpla în cel mai rău caz? Un ulcer? Se vindecă. Noi să fim sănătoşi.
Dar de ce să fie săracu’ oraş comparat cu un hamburget reîncălzit? Pentru că gustul ascunde la fel de multe lucruri pe care nu ai vrea să le ştii.
Spre exemplu, ai putea spune că te simţi peste tot ca acasă, datorită animăluţelor pufoase de companie. Sau să mărturiseşti că e singurul oraş în care faci în parc un om de zăpadă pe care-l digeră ulterior haitele curioase de câini. Şi te-ntrebi cum ar fi fost dacă era din carne.
Sau ai putea spune că oamenii se simt îndeajuns de confortabil încât să-şi lase lucrurile la vedere peste tot, ca într-o mare familie. Ori să constaţi că sunt atât de multe gunoaie, încât aurolacii nu se vor plictisi niciodată de hobby-ul lor sau că pot exersa până la perfecţie o eventuală carieră de paparazzi pentru Click, adunând indicii.
Te-ai mai putea uita în stradă şi aprecia cu un zâmbet înţelept consideraţia fiecărui şofer faţă de condusul prudent şi scârba patologică pentru depăşitul vitezei legale. Sau, dacă te-ai freca la ochi, ai realiza că sunt prea multe maşini care circulă bară la bară conduse de oameni care reuşesc să folosească familiarul „mamă” într-un context cu totul inovativ.
Ai mai putea aprecia personalităţile puternice ale bucureştenilor. Sau le-ai putea spune cu toată candoarea unui ardelean că sunt fie foarte buni, fie foarte răi şi că dacă migrează între aceste două categorii, este de obicei definitiv şi irevocabil (scuzaţi-mi limbajul de avocat).
Ai putea concluziona că Bucureştiul este oraşul construit, de la clădiri până la oameni, din piatră. Sau că e locul în care sufletul ţi se loveşte de atâtea asperităţi, până ce străluceşte. Nimeni n-a spus că finisajul e plăcut. Dar e necesar ca să scapi de surplusul de mizerii.
Şi – nu-i aşa? – nimeni n-a putut semăna vreodată ceva fără să are, zgâriind înainte pământul adormit şi neted.
