sâmbătă, septembrie 05, 2009

Eroarea nr.22: Lucruri care trebuie.

Azi, o să-l iau la şuturi pe „trebuie”. Pot? De fapt, sunt la mine-acasă, n-o să-i întreb pe musafiri dacă pot intra încălţată.

Ştiu, sunt plină de frustrări din cauza tâmpitului de examen antemenţionat, dar nu numai de-asta îl urăsc pe „trebuie”. El a fost un imbecil tot timpul, şi-a mai băgat nasul pe uşa mea şi în trecut, doar că i-am trântit-o în faţă destul de repede. Acum, însă, a învăţat să pună piciorul în prag. Şi mă chinuie, nesimţitul, de parcă ar trebui să-l chem înauntru, să-l mă fac că îl cunosc şi să-l întreb de sănătate, înjurând tot timpul în gând că „ăsta n-are ce face, numa’ să umble toată ziua pe la casele oamenilor?...”

Cine l-a inventat pe el? Zău, cine e mama lui? Sau tata, până la urmă. Mă rog, cine a făcut comanda la barză pentru acest monstru mâncător de timp, energii şi ce fărâmă de sănătate mintală ne-o mai fi rămas?! E atât de popular, incredibil! Se plimbă prin toate gurile ca o târfă lipsită de scrupule şi-şi bagă nasul unde nu trebuie, ca o vecină pensionară, lipsită de activităţi.

Îl aud mereu, mă obsedează... E argumentul pentru tot ceea ce nu are argument, logica lipsei de raţiune şi punctul propoziţiei ce nici n-a început.

- De ce e nevoie să mă plimb 16 ani prin şcoli (sau 18, cu master), doar ca să uit ce m-a-nvăţat mama natură la naştere?

- Pentru că trebuie.

- De ce am nevoie de o hârtiuţă pentru a le demonstra oamenilor că-s deşteaptă, dacă am gură şi creier?

- Că trebuie.

- De ce să îmbătrânesc lângă o carte, pentru un examen, pentru o profesie, pentru nişte bani, pe care voi fi prea bătrână şi obosită ca să-i cheltui?

- Pentru că trebuie.

- De ce să nu râd, să nu cunosc lume, să nu-mi petrec timpul cu oameni, să nu dansez, să nu mă plimb, să nu trăiesc simplu, superficial şi genial de frumos?

- Pentru că nu ai voie să faci ce vrei. Ai voie să faci ce trebuie.

- De ce trebuie să fac ce trebuie?

- Pentru că trebuie.

Nu există argument împotriva lui. Dacă-i zici că e urât, o să-ţi spună că eşti tu chioară. Dacă-i spui că-i nesuferit, o să-ţi spună că eşti tu nesociabilă. Dacă ţipi că-l urăşti şi că nu-l suporţi şi că să iasă afară, el îţi va spune „Ohh... Ştiam eu că mă placi! Hai, dă-mi o îmbrăţişare!”

Oricât ai vrea să-l renegi, nu vei putea să scapi de lucrurile care „trebuie”. Pentru că ele au fost aici înaintea ta, iar tu, imbecilule care te-ai născut în secolul ăsta, tu nu trebuie decât să te mulezi frumos în graficul prestabilit de el. NU, nu unde-ţi place ţie! Uite-aici, unde lipseşte o piesă. Aşaaa... Şi înainte să-ţi dai seama, ai învăţat aşa de bine mişcarea, încât ţi-ai pierdut jumătate din viaţă făcând ce trebuie, în loc să faci ce vrei. Ai învârtit ca un hamster la rotiţa aia atâta timp, încât o să ţi se pară o imbecilitate să părăseşti mecanismul tocmai acu’, când ai pierdut atâtea... Dacă tot ai investit mult, să mai investeşti puţin, „ca să nu fie degeaba”. Şi o să ajungi să constaţi ca un tâmpit că n-ai mai văzut cerul de mult, dar că „uite de muşchi frumoşi am făcut!”

Mă întreb... Dacă am ieşi destul de mulţi din mecanism, oare nu s-ar prăbuşi naibii? Oare dacă ne-am băga cu toţii picioarele în ele de facultăţi şi am deveni subit autodidacţi, nu şi-ar pierde diplomele din valoare? Dacă am decide să ne declarăm iubirea la prima vedere, nu am sări peste zecile de întâlniri imbecile? Dacă am îmbrăţişa necunoscuţii pe stradă, nu am face o grămadă de oameni să zâmbească? Sau dacă am hotărî subit să facem ce vrem şi nu ce trebuie, nu am fi consideraţi genii în loc de superficiali?...

Până la urmă, oare chiar trebuie să atâtea?

Sau, de fapt, nu trebuie să nimic?

16 comentarii:

  1. Trebuie, pentru ca avem nevoie de reguli, ca fara ele, uita-te la stramosii nostri, au murit! si ei nu aveau reguli.. vezi?
    Avem nevoie de un capastru de care sa fim dusi.. la munci, la scoli, la intalniri, la cumparaturi.. pentru ca asa trebuie, pentru ca nu ai cum sa faci altfel.. Iar cei ce fac altfel sunt cei din spatele gratiilor, daca-s prinsi, ca ei nu au inteles ca trebuie sa lasi lumea sa traiasca...

    Dar na, asa ne trebuie..

    RăspundețiȘtergere
  2. "Trebuie" face parte doar din lungul (şi teribilul) şir de soldaţi ai impersonalului trimişi la cruciada existenţei. "Trebuie" implică totuşi un viitor, e executiv, dar există şi ghiulele impersonale la fel de odioase: "se ştie că", "nu se poate", "se dă", "se consideră că", "se presupune că" şi alte tumorete deviaţioniste în lupta difuziunii. Că pentru nimic în lume, dar pentru nimic!, nu şi-ar lua cineva inima-n dinţi, sau macar o pungă de transfuzie cu sânge pentru organele curajului, ca să zică: eu aşa vreau / aşa ştiu eu / sunt de părere că / eu nu vreau. Dar aşa cum piţipoancele poartă ochelari de gâză şi cocălarii geamuri fumurii la maşini, ca nu cumva să-i recunoască lumea - singurii imbecili personalizaţi la maxim care cerşesc regeşte atenţie şi se hiperunicizează în faţa lumii, dar mascat, cu ceva peste ochi, peste corp, ca în aparenţă nimeni să nu-i recunoască vezi Doamne, să fie Anonimi, la fel şi grelele minţi ale vremii işi caută anonimatul în exprimarea impersonală. Prin care îţi limitează ţie abuziv alegerile, preferinţele, acţiunile şi aşa mai departe, dar nuuuuuu, nu ei sunt de vină, ci forţele de impunere care sunt Impersonale, vin din neant, de nicăieri. Dacă vrei să te răzbuni împotriva lor "nu se poate" pentru că practic nu ai în cine să dai din moment ce sunt impersonale. Pur şi simplu există. Şi mai mult, dacă începi să te agiţi şi să lupţi totuşi cu morile de vânt ale impersonalului eşti un Don Quijote care trebuie tratat corespunzător. Lupţi împotriva unei lumi "date" (prin urmare "naturală") şi trebuie să fi anihilat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu il "slavesc" pe trebuie. Pentru ca trebuie nu inseamna "faci numai asa". Inca avem cateva grade de libertate, ce este drept din ce in ce mai putine. Cu trebuie inca mai poti negocia, mai poti sa il ocolesti, sa il fraieresti, sa il negociezi. De multe ori trebuie este cel care te stimuleaza si te face sa actionezi, sa gandesti, sa "te descurci". Trebuie este din categoria love to hate. Incearca cu putin sex, sau chiar dragoste. Cu trebuie, evident:)

    RăspundețiȘtergere
  4. naru, dragă, au murit strămoşii, precum vom muri şi noi, inevitabil. Important e cum trăim până atunci, zic. Iar mie mi se pare că "trebuie" ne cam împiedică.

    Adrian, aşa-i. Ce pot să spun mai mult când mă aprobi? Te aprob înapoi. Şi viceversa. Suntem nişte victime care ţipă şi se zvârcolesc, doar că dăm în perete şi nu în agresor. Mai avem câte ceva de învăţat...

    dorian, m-ai pierdut la partea cu "sex", pe care n-o înţeleg alăturată lui "trebuie" decât în contextul în care mi-o explici ca pe o necesitate. Dar în rest, felicitări şi mângăiat pe creştet, bravo ţie că poţi locui cu "trebuie". Eu mă lipsesc. Sau m-aş, dacă aş avea coloană vertebrală...

    RăspundețiȘtergere
  5. Xela draga te admir si te incurajez pentru atitudine. Sper sa nu o pierzi si sa se estompeze cat mai putin. Stiu ca nu va fi asa, dar eu te incurajez:D. Din nefericire nu ne putem lipsi de coloana vertebrala daca vrem sa traim. Sper sa nu imi dai dreptate peste cativa ani..:) http://www.dorianlungu.ro/2009/02/sfaturi-2/

    RăspundețiȘtergere
  6. Trebuie, pt ca trebuie sa mananci, de exemplu. Trebuie sa faci o scoala ca sa ai habar de niste chestiuni, ca sa iesi din casa un' sa presupunem esti autodidact, dar te inveti si despre sociopatie.... e usor ca tanar intretinut sa te lamentezi: da' mami, de ce trebuie sa merg la scuala? wuueee (=lacrimi,lacrimi). e usor sa ii trantesti usa in nas lui trebuie si sa trantesti un text care se vrea inteligent si revoltat impotriva lui... insa secretul e ca dincolo de toate aceste lamentari, acuzatii si frustari inchipuite despre cat de chinuita e viata ta, te afli tu, care poti schimba ceva. sunt curios sa stiu ce ai schimbat. ca sa fie justificata toata repulsia asta a ta fata de erorile din lumea-ti roz.

    E plina tara asta de cei ce se vor dastepti. putini insa o demonstreaza....

    RăspundețiȘtergere
  7. Uhhh, domnul Eu, dă-mi o palmă la fund şi trimite-mă la colţ! :D
    Cum îmi permit eu tânără întreţinută (deci, mă cunoşti) să mă revolt la mine pe blog împotriva unor lucruri care mi se par în viaţa mea, de parcă aş şti ceva despre ea, că doar nu e ca şi cum o trăiesc. Îmi cer scuze, zău, voi şterge tot şi o voi lua de la capăt, e bine?
    Dacă mi-ai luat pagina prea în serios, respiră adânc şi mai citeşte vreo două articole. De altfel, ele nu se vor neapărat inteligente (cum nici eu, de altfel), dar mulţumesc pentru complimentele neintenţionate.

    RăspundețiȘtergere
  8. Niciun compliment, dear. Din contra... Si nu te flata, nu am avut onoarea sa te cunosc. Dar sunt convins ca pot sa traiesc si fara...Am dat cu presupusul si pare-se am nimerit! ;) si presupunerea se bazeaza pe ce am citit pe BLOGUL TAU (u u u..tz tz tz). Nu am citit nicio lauda despre vreun bine meritat loc de munca. Poate articolele nu se vor neaparat inteligente...nu pot spune acelasi lucru si despre tine :(

    Imi place in schimb ca esti activa pe BLOGUL TAU. Imi dovedesti ca nu m-am inselat: esti cam absenta din viata reala... cat despre mine, intamplarea face ca am bagat in seama articolul si raspunsul tau prompt la comentariul meu...

    RăspundețiȘtergere
  9. Dragă domnule Eu,
    Dar nu pot decât să mă simt onorată că ai investit atâta timp în articolele mele, încât să constaţi singurel că nu am un loc de muncă şi să mă tragi de urechi cu atâta dragoste.
    Cât despre celelalte, nu am de gând nici să te conving că da, nici că nu, pentru că nu-i de convins blogul, dacă ai constatat, ci de citit şi dat cu părerea. De aceea, îţi mulţumim pentru dânsa, precum şi pentru preocuparea vis-a-vis de absenţa mea din lumea reală, thank you, come again.

    RăspundețiȘtergere
  10. Draga donsoara Xela,

    Ma amuzi copios, esti de o infantilitate delicioasa. ;) sper totusi ca nu incurabila. in plictisul meu la un anost loc de munca, pt ca trebuie sa fac bani de tigari, am dat si peste tine, acest tanar talent. Nu am sa parasesc diplomatia si nu am sa-ti zic ca esti imperitenta si prea sarcastica pt cat dovesdesti ca poti in fapt. Am sa iti scriu in schimb ca prea multa fronda, asa cum faci tu, strica si ca nici pe departe nu as folosi cuvantul "inteligent" atunci cand as face vreo referire la tine. :)

    Sunt convins ca o sa folosesti remarcile mele pe post de erori care iti deranjeaza firavul echilibru din lumea ta, pt ca deh, ar fi pacat sa-ti irosesti un asemenea talent in ale scriptologiei si ale dezbaterilor de dat cu pareri nefondate si paralele cu lumea. pardon, e virtuala aici, deci ce conteaza, nu?

    Tschues

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnule Eu,
    Mă uimeşte persistenţa ta în a-mi demonstra cât de greşit am fost constuită de mama-mi natură cea vitregă. Mă amuză, de asemenea, că presupui că aş încerca să demonstrez "că pot" (ce? cui? întregii lumi?), neluând în considerare că s-ar putea să nu-mi pese chiar de toate părerile. Bineînţeles, nu mă refeream la prietenul meu de-o viaţă, domnul Eu. Dacă ai fi acordat puţină atenţie tonalităţii, ai fi realizat că articolele mele au strict scopul de a amuza, de a fi sarcastice şi infantile (deci, mulţumesc din nou pentru complimentele indirecte).
    Cât despre "eu"-mi din viaţa reală, domnule, mă scuzaţi dacă n-o să-l separ de cel virtual pentru a vi-l urca pe un piedestal rotitor, ca să vă daţi cu părerea dacă e funcţional sau nu.
    Cel virtual, în schimb, e doar al dumneavostră, revărsaţi-vă înţelepciunea asupra lui, vă rog, scăpaţi-l din ghearele infantilităţii ce l-a cuprins! Sau daţi cu pietre, vorba îndemnului (cu siguranţă vă veţi mai pierde un minut din viaţă ca să-mi demonstraţi argumentat cât de greşit am răspuns, din nou).
    În rest, săru'mână, plecăciuni şi mă bucur că vă pot amuza la locul de muncă. De altfel, de asta m-am născut.

    RăspundețiȘtergere
  12. E cam nasol ca te-ai nascut sa fii mascarici.

    Si dupa cum spuneam, e plina tara asta de multi care spun multeee, dar care fac muuuuult prea putine.

    Stii tu copilo vorba aia: daca taceai... dar nu continui, sa nu cumva sa crezi iar in neghiobia ta ca iti fac complimente.

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnule Eu,
    Mai nasol e că n-aveţi simţul umorului. Dar să nu continui, ca să rămân...cum era?
    Să nu vă mai reţin de la muncile importante, ca să umplem totuşi ţara şi de oameni inteligenţi.
    Vă urez succesuri.

    RăspundețiȘtergere
  14. De ramas nu mai ai cum sa fii...cum era. :)) Ai demonstrat-o.

    si papuse, nu am zis nicio clipa ca as fi inteligent. de departe de mine gandul acesta :)) Munca mea importanta e sa scrutez internetul in cauatre de tinere talente. Nu e cazul si aici, din pacate, contrar asteptarilor mele...poate si ale tale.

    stai pitita si fereste-te de esece, daca vrei sa pastrezi totusi tonalitatea tragico-comica. ;)

    RăspundețiȘtergere
  15. Trebuie să-ţi las un comment. Chiar trebuie, fiindcă mi-a plăcut post-ul. La fel, fiindcă trebuia...

    RăspundețiȘtergere
  16. Trebuia să-ţi placă sau să laşi? Îs confuză...

    RăspundețiȘtergere

Haideţi, aruncaţi cu pietre!