duminică, noiembrie 22, 2009

Eroarea nr. 28: Homo ghişeus

Ţin să menţionez că-mi place cum merg lucrurile în patria-mamă. Mai înainte, mai înapoi... mai ca şi maşinile din desenele animale, cu poticneli, fum şi „poc-bum”-ul de final... Dar merg, în oareşce direcţie. Poate că tocmai din această teamă constantă faţă de sistemul care stă să se prăbuşească la fiecare kilometru, piesele mecanismului şi-au pierdut încrederea între ele şi se bănuiesc reciproc de trădare, mai ca în „lanţul slăbiciunilor”. Uitându-se suspicios în stânga şi-n dreapta, refuză să conlucreze fără confirmări. Fără parafe. Fără ştampile. Fără adeverinţe semnate, contrasemnate şi legalizate, în triplu exemplar, dacă se poate şi cu binecuvântarea Papei (care va ataşa o copie a actului de identitate, pentru siguranţă, bineînţeles).

Vorbesc despre sublima birocraţie, mecanismul uns cu aracet şi ultraperformant al României, care-ţi rezolvă orice problemă în timpul record deeeee... mult-prea-târziu. Şi cum nu era suficient minunat sistemul însuşi, i s-au atribuit nişte lucrători de acelaşi calibru, care, împreunându-şi forţele, rezolvă aceeaşi problemă de mai sus în timpul record deeeee... mult-prea-târziu-ş'o-durere-de-cap.

Aşadar, găsindu-ne în situaţia de „avem o nevoie, cum procedăm?”, vom ajunge inevitabil nas-în-nas cu T-Rex-ul funcţionarilor din orice ramură de activitate care presupune intervenţia unui geam de sticlă între tine şi omul cu soluţia: tanti de la ghişeu.

O ştiţi, da? Nu, nu „tantile” – nu există plural. E doar una şi aceeaşi, peste tot. La bancă, la gaz, la primărie. O s-o observaţi după felul în care-şi dă ochii peste cap când o abordezi, după apatia totală cu care-şi mişcă membrele când te serveşte şi după talentul incontestabil de a te face să te simţi vinovat că ai întrerupt-o din la perpetua-i pauză de cafea. E veşnic suprinsă că te găseşti acolo, în faţa ghişeului ei, unde evident că n-ai ce căuta cu factura în mână, îndrăzneală pentru care vei plăti crunt, ca-ntr-un documentar de pe Discovery Channel.

Atenţie! „Tanti de la ghişeu” e un animal periculos. Se hrăneşte în timpul zilei, în special în intervalul orar 9-17, care coincide cu perioada de maximă activitate a prăzii sale. Are o metodă infailibilă de a vâna, aşteptând ca animalul nevinovat să vină la ea (cam ca şi crocodilii vicleni care stau pitiţi în singura baltă din mijlocul pustietăţii, cu guriţa frumos deschisă). Şi prada vine, că doar tre’ să bea apă, nu? Iar apa este furnizată de Someş S.A. Şi Şomeş S.A. vine cu ghişeu. Şi cu o tanti.

Tanti e periculoasă pentru că acţionează asupra sistemului nervos, producând un şoc instant. Victima e paralizată de debitul verbal neaşteptat, însoţit uneori de un strigăt pe o frecvenţă fonică mult prea înaltă pentru rezistenţa urechii umane, fapt care-l lasă pe bietul om fără apărare. Cei mai tari din fire se dezmeticesc în timp să riposteze în acelaşi limbaj violent, însă cei slabi şi politicoşi sfârşesc inevitabil într-o baltă de formulare şi facturi neachitate, cu onoarea înfrântă.

E arma perfectă. Cred că, într-un gest premeditat de a menţine haosul în ţară, iluştrii noştri conducători s-au adunat laolaltă, s-au gândit cum pot împiedica mai bine cetăţeanul să-şi rezolve problema ce-l doare şi-au ajuns la concluzia că trebuie să adune cele mai nervoase, ţâfnoase, frustrate şi agresive femei, preferabil într-o permanentă menstruaţie şi cu o viaţă sexuală ce lasă de dorit şi să le pună în posturi ce presupun „relaţii cu publicul”. Relaţii de subordonare, după cum au înţeles stimatele doamne.

Eu, una, mă dau bătută. Recunosc că „tanti de la ghişeu” e Robocop-ul administraţiei române, creat în laboratoarele secrete ale Guvernului după îndelungate experimente asupra creierului uman, într-o formulă care să-i provoace acestuia din urmă inflamaţii. Iar rezultatul mă sperie mai ceva ca tipul din Saw. Să-mi taie curentul! Să oprească netul! Să nu-mi elibereze cazierul, nici adeverinţa de la facultate şi să nu pot face credit la bancă în vecii vecilor, doar să nu mai trebuiască să aud vreodată strigătul de luptă al fiarei întrerupte din conversaţia telefonică cu soră-sa...

Pun armele jos şi mă retrag. Mă întorc când voi avea de-a face cu maşini.

vineri, noiembrie 06, 2009

Eroarea nr. 27: Globalizarea virală

Am auzit că circulă ceva virus prin lume. Multe victime, agitaţie mare... Lumea se simte rău, începe să aibă dureri de cap, de piept, greţuri, îi piere pofta de mâncare şi simţul orientării... E grav, vă zic. Nu ştim cum se transmite, cum se tratează şi toată lumea e expusă. Până acu’, numărul de victime este incert, dar după cum e normal, n-apare la ştiri, ca să nu ne panicăm, că de – Guvernul n-a făcut nimic în privinţa asta... de fapt, care Guvern? Lumea se zvârcoleşte în chinuri, iar parlamentarii se joacă de-a preşedintele clasei. Dar ne-am obişnuit deja...

S-a inventat vreun vaccin? Nu. S-a făcut vreo campanie de informare a populaţiei? Nici. S-a pus cineva în carantină? Vezi-ţi de treabă... toată lumea umblă liberă pe străzi de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Lumea în care trăim, dragii mei, lumea în care trăim...

În FIECARE secundă, se îmbolnăvesc alte două persoane şi, cu toate astea, autorităţile se poartă ca şi cum ar fi ceva normal. „Lasă, bre', cât nu face lumea scandal şi nu iese nimeni în stradă, să se descurce şi singuri...” Şi-i plătim din banii noştri.

Poftim? Nu, măi, ce gripă porcină?! Vorbesc de dragoste, mamă! Lumea se-ndrăgosteşte într-un ritm alarmant. Şi nimeni nu face nimic!

Credeţi că-i de glumă? De ce, doar pentru că ne-am obişnuit cu ea? Lumea suferă-n tăcere şi nu zice nimic, doar pentru că medicii nu ştiu ce să facă? Asta nu-i o scuză... Ştiu că ne-am obişnuit cu un sistem medical disfuncţional, dar din când în când, mai tre’ să ne cerem şi drepturile.

Nu ştiu de ce nimeni nu mă crede că-i un virus. Da’ încercaţi, vă provoc...vedeţi de trece cu antibiotice. Nu trece? Deci, nu e bacterian, e viral.

Ştiţi cum se transmite? Nici eu. Poa' să fie la fel de bine pe calea aerului sau din apă, că am auzit de oameni care au ieşit „la un suc” şi dup-aia s-au îmbolnăvit grav de tot. A, şi prin atingere, nici nu mai zic... evitaţi orice contact, că nu ştiţi la ce poate să ducă. (Cu toate astea, nu-i tot timpul transmisibil sexual. Sunt unii care şi-o trag şi nu au nici o problemă după... sau numai unul dintre ei o ia.)

Perioada de incubaţie variază, nu ca la alte virusuri... de asta-i şi mai grav, că nu-l poţi depista la timp. La unii se manifestă imediat după contaminare. În câteva ore, se fac roşii la faţă, încep să le strălucească ochii de parc-ar fi beţi, au spasme faciale incontrolabile (sub formă de zâmbete) şi îi apucă leşinul sau durerile în piept. Dacă observaţi simptomele amintite, îndepărtaţi-vă imediat de persoana respectivă! Nu ştiţi de la cine l-a luat şi numa' vă treziţi în câteva minute că încă cineva din grup face la fel de urât. Sau poate chiar dumneavoastră...

Dacă aţi fost contaminaţi, e grav. Pregătiţi-vă pentru ce-i mai rău... ameţeli, apatie, lipsa poftei de mâncare, halucinaţii.... O să aveţi impresia că vedeţi persoane care nu-s acolo, poate-o să şi vorbiţi singuri, o să aveţi accese de plâns, apoi de râs, dar evitaţi manifestările publice, ca să nu fiţi luaţi de nebuni. Se zice că muzica languroasă şi filmele de dragoste înrăutăţesc simpotomele, aşa că evitaţi-le pe perioada bolii. Vestea tristă e că nimeni nu ştie vreun tratament. Nici măcar experimental! Singurul domeniu în care ştiinţa n-a încercat nimic... E-atât de gravă boala, încât medicii au preferat să se dea bătuţi înainte să înceapă, decât să se facă de rahat.

Şi cum trece? Bună întrebare... În unele cazuri fericite, organismul îşi dezvoltă anticorpi şi luptă singur cu boala. Unora le trece la fel de uşor cum au luat-o, alţii rămân cu sechele. În cazurile mai grave, însă, poate fi letală... Sunt oameni care-o poartă toată viaţa, declarându-şi în public resemnarea: „până ce moartea ne va despărţi!”. Şi lumea din jur plânge apoi, că ştie ce-i aşteaptă pe săracii...

Eu cred că nu-i corect să ne acceptăm pur şi simplu soarta. Eu zic să cerem ca Guvernul să facă ceva. Eu zic să scriem pancarte, să inventăm lozinci şi să ieşim furioşi în stradă ca să ne apărăm sănătatea. Să refuzăm răspunsurile negative. Să certăm conducerea ţării pentru că se preocupă cu probleme de suprafaţă. Ce gripă porcină?! Abia a apărut şi uite câtă vâlvă face...pe când dragostea ne chinuie de mii de ani!

Români, e timpul să luăm măsuri! E timpul pentru un protest anti-iubire!

(Toţi doritorii sunt rugaţi să vină săptămâna viitoare, pe seară, în piaţa cu fântâna, la semafor, lângă intrarea dintre nord a clădirii cu geamuri, purtând pancarte cu slogane, de preferinţă concordante. Vă aşteptăm!)

duminică, noiembrie 01, 2009

Eroarea nr. 26: Cel mai bun prieten al omului

După o săptămână şi de chefuit în continuu (a se citi „documentat pentru blog”), mă aşez la calculator mai înţeleaptă, mai mahmură şi mai nedormită, pentru a vă-mpărtăşi ce am învăţat. Mi-ar plăcea să spun că e ceva legat de gaura din stratul de ozon, dar e de fapt ceva mult mai simplist, la nivel de „ce n-ai voie să amesteci cu ce”, „când ar fi decent să te opreşti” şi „subiecte care trebuie evitate cu orice preţ”. Bineînţeles că, aşa cum ne zice înţeleptul BestJobs, „expert e cel care a făcut toate greşelile posibile într-un domeniu foarte restrâns”, aşa că am eşuat în mod repetat înainte de a afla răspunsul corect la dilemele de mai sus. Dar sunt pe calea cea bună înspre a deveni expertă.

Dar nu ăsta-i subiectul dialogului, ci ce se-ntâmplă în stările acelea provocate de combinaţia de alcooale letală pentru raţiune (deşi eu eram destul de lucidă încât să observ diverse, căci, lipsită de raţiune cum sunt chiar şi trează, n-am fost foarte afectată de atrofierea acesteia). Să mai explic cât de drăguţi sunt oamenii când îşi pierd coordonarea? Nu, asta ştiţi şi voi. Cum se duce lumea la baie mai des decât apucă să bea? Nu, asta aţi trăit-o cu siguranţă. Dar câte tâmpenii îşi permite lumea să facă, dând apoi vina pe băutură? Daaaaa... asta e de disecat pe lumină.

Alcoolul are dublu rol: de scuză, respectiv de ajutor. Cum adică? Păi, urmăriţi-mă...

Deci, oamenii fac tâmpenii. Şi treji fiind, dar mai mult beţi, pentru că – nu-i aşa? – sunt beţi. Şi alcoolul scuză multe, de parcă n-am fi noi cei care l-am îngurgitat. Dar nu, după ce devine el stăpân, ne putem permite să spunem că nu mai eram în control după ce băutura s-a scurs către stomac şi înapoi spre creier, proces al beţiei pe care nu l-am mai trăit în trecut şi nu ştiam ce se întâmplă. Am crezut că de, poate bem şi se transformă vinu-n apă – dacă tot nu ştim să facem ca în Biblie, măcar invers.

Aşadar, alcoolul e alibiul perfect pentru orice tâmpenie pe care ne-am fi dorit – dar nu şi permis – să o facem lucizi. Cum are diferite efecte asupra diferiţilor oameni, nimeni nu va şti vreodată care-a fost adevăratul grad de beţie, aşa că vom putea minţi cu neruşiare fără să existe dovezi împotrivă-ne. Ergo, alcoolul ca şi scuză.

Dar alcoolul poate fi şi un argument în favoarea noastră, căci – umblă vorba – „oamenii sunt sinceri când sunt beţi”. (Asta-i preferata mea, pentru că are nişte conotaţii drăguţe dacă-mi vomită, spre exemplu, cineva în poală. „Oamenii-s sinceri, zici? Deci, ca să fii sincer, îţi vine să vomiţi când mă vezi, da? Drăguţ...”) Dar oamenii se vor folosi de rolul acesta numai dacă au făcut ceva lăudabil şi care merită să le fie atribuit. „Mai ştii că ţi-am spus că te iubesc aseară? Ştii ce se zice, oamenii-s sinceri când sunt beţi. Cum, aia era soră-ta?! Ăăăă, păi...din greşeală... n-ai văzut că eram beat?”

Aţi observat care-i punctul culminant? Replica, reacţia... şi apoi alegerea: ajutor sau scuză. Funcţionează perfect în orice direcţie, atâta timp cât virezi la timp.

Acum, dragi elevi, un scurt exerciţiu: încadraţi următoarele gesturi într-una din categoriile de mai sus – scuză sau ajutor. Lucraţi pe perechi, dacă e nevoie.

1. Mozolelile întâmplătoare, determinate de ameţeală şi nicidecum de afecţiune.

2. Telefoanele date aiurea, la toată lumea din agendă – foşti, actuali, potenţiali, necunoscuţi – în ceas de melancolie acută.

3. Declaraţiile siropoase şi jenante, care vor fi regretate, disecate şi blestemate pe lumină.

4. Pupăturile, îmbrăţişările şi „te iubesc”-urile provenite de la persoane care nu se ating decât în caz de Apocalipsă (asta mai mult în cazul băieţilor).

5. Dansatul pe mobila care n-are nici o vină.

6. Îmbrăţişatul obiectelor din baie pe care nu le vom denumi, din motive pe care nu le vom recunoaşte, că suntem nişte domni.

(Răspuns aproximativ: 1-4 cu câte un picior în fiecare categorie, în funcţie de consecinţe; 5-6 în categoria „scuză”, pentru persoanele fără probleme de comportament – pentru celelalte, opţional).

Deci, copii, alcoolul ne poate fi prieten sau duşman, după cum ne purtăm cu el. Şi ştiţi ce se zice: ţine-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape... aşa că luaţi aminte.