vineri, februarie 18, 2011

Eroarea nr. 56: Mă scuzaţi, ce IQ are pixul ăsta?

Ştiţi ce-mi mai plac mie? Listele. Bucăţelele-alea de hârtie care ar trebui să ţină loc de creier. Alea pe care scriem ceea ce ştim sigur că vom uita sau ceea ce nu-i destul de clar cât timp e în obscuritate raţiunii noastre. Nu vi s-a întâmplat niciodată când vi se încâlcesc gândurile să luaţi un pix şi să-ncercaţi să le trageţi fir cu fir pe hârtie? Mie da. E un fel de vorbit singur, da’ mai legitim şi mai artistic, cumva. Numai privind faţă-literă măsura prostiei tale îţi poţi da seama cam pe unde greşeşti (de obicei, pe toată foaia).

Pe mine mă ajută să gândesc. Ştiu că asta ar putea sugera cum c-aş fi mai proastă decât un pix şi-un carneţel laolaltă, dar mi-o asum, din moment ce mi-a fost demonstrat în nişte rânduri. N-am zis că mă ajută să gândesc bine. La fel cum un laxativ nu te face neapărat sănătos. Dar, câteodată, e mai rău fără.

Eu fac liste cu cele mai variate ocazii. Cele mai populare sunt cele de cumpărături, ca să pot tăia de pe ele ce nu prea aveam nevoie să cumpăr şi să uit să trec ce-mi dau seama că s-a terminat abia după ce mă întorc acasă. În ordine, urmează alea „de făcut”. Pentru ca, la fel, să mă pot stresa vizual cât mai des în legătură cu ce trebuie – dar nu va fi, decât mult prea târziu – făcut. Pe locul 3 în ordinea frecvenţei – dar, probabil, pe 1 în topul stupidităţii – sunt listele de An Nou, care mă fac să sper că de-acu’ voi fi infinit mai deşteaptă decât în ultimii 24, pentru că ploaia de dopuri de şampanie de la miezul nopţii sau măcar alunecatul pe gheaţă şi capul dat de asfalt ulterior mă vor trezi la realitate.

Şi, nu în ultimul rând, listele existenţiale, spre veşnica lor pomenire. Cele mai simpatice şi mai păcătoase, care te pot trimite naibii pentru câţiva ani de zile dacă decizi greşit ce să mâzgăleşti pe ele. Atunci, în momentul ăla, arată aşa de frumos albastru pe alb, că nici nu îndrăzneşti să pui la îndoială logica pastei permanente. Nici atunci, nici peste câţiva ani – cam cât îţi ia ca să faci o nouă listă.

Aşa mi-am ales eu facultatea, în 5 minute. Şi am greşit. Nu m-am gândit să rectific vreo 4 ani de zile, că doar pixul e mai greu de şters decât gândul.

Aşa am mai luat eu nişte decizii de-alea de An Nou. Proaste. Da’s încă scrise şi mă tem să le revizuiesc, că poate le stric mai rău.

Aşa fac şi la cumpărături, deşi de fiecare dată văd ceva mai frumos pe raft, care ajunge indiscutabil acasă.

Astea ultimele (de jos în sus) nu afectează decât buzunarul meu şi maxim cantitatea de hârtie igienică existentă casă. De primele, însă, mă cam tem, pentru că mă pot aduce la fel de aproape de rahat ca şi problema anterioară. Acum, au trecut nişte ani de când n-am mai făcut vreo listă de-aia existenţială. Şi simt cum iese încet-încet la iveală.

Mă gândesc serios să ascund toate pixurile din casă. Că de gândit singură... nu mă-ncumet. (Priviţi şi voi aici cum iese... )