marți, iulie 20, 2010

Eroarea nr. 43: Importanţa latitudinală a circumvoluţiunilor

Din câte-am înţeles eu, bărbaţii şi femeile se preocupă să se placă reciproc. Nu ştiu de ce, aşa mi s-a spus. Are ceva de-a face cu perpetuarea speciei... sau viaţa de cuplu sănătoasă... sau ceva nebunii, însă nu-mi amintesc să fi fost menţionată urâţenia în broşura de metode contraceptive din clasa a şasea. Oricum, dacă omul cât trăieşte, învaţă, accept şi eu că barza nu bate la uşa femeilor nemachiate.

Unele domniţe au învăţat demult lecţia asta, drept urmare aplicarea ei e cât se poate de strictă şi de evidentă. Utilizează sclipiciuri, fundiţe şi mult fond de ten. Încearcă să acopere la nivelul feţei şi să descopere ceva mai jos. Să întindă/încreţească, vopsească/epileze, ridice/strângă absolut fiecare centimetru pătrat de masă corporală, ca să fie iubite „aşa cum sunt”, bineînţeles.

La bărbaţi, lecţia de atracţie e ceva mai complicată - pentru mine şi cromozoamele mele gemene, cel puţin... Nu ştiu niciodată dacă ceea ce fac dânşii e dintr-un acces de prostie, din dorinţa de a-şi impresiona colegii de specie sau pur şi simplu pentru a plăcea prinţeselor. Pentru că eu însămi simt primele două impulsuri foarte rar spre deloc, iar când îl simt pe-al treilea (a se citi „prinţişorilor”) mă comport atât de alambicat încât nu se prinde nimeni de adevărata intenţie, nu pot încadra corect nişte comportamente, cum ar fi...

Bărbaţii cu muşchi. Nu mă refer aici la cei care posedă masa corporală utilă şi indispensabilă vieţii, nici la cei care arată puţin mai bine decât i-a lăsat mama natură, pentru că „dragă, ai mers la sală?...” sau alte activităţi. Mă refer, în speţă, la acei indivizi care pun pe ei, voit şi cu efort maxim, echivalentul kilogramic al unui porc la pubertate, căpătând, totodată, aspectul incomod al unui balon contorsionat.

De ce ar avea nevoie cineva de atâta fibră înghesuită una peste alta, nu-mi pot explica. Dacă ar fi fost util în vreun fel, sunt sigură că Dumnezeu s-ar fi deranjat 2 secunde ca să ne trântească fiecăruia bicepşi de 40 de cm, ca să putem utiliza cuţitul şi furculiţa mai uşor. Însă simpla vedere a vreunui pachet de proteină expandată antemenţionat îmi creează tot timpul o stare de disconfort, care mă face să mulţumesc cerului că mă pot şterge la fund cu lejeritate şi că pot privi peste umăr fără un apel subsecvent la 112.

Oare la ce să mai utilizeze săracu’ băiat ditamai circumvoluţiunile în vremurile astea, în care adversarii sunt preocupaţi să intre în contact cu latura lor feminină? La cărat cumpărăturile? – Da de unde, fetele îs puse la regim... La schimbat becuri? – Numale sfarmă... La ridicat mobilă ca să aspire prinţesele? – Dacine naiba îşi mai rupe unghiile-n ziua de azi cu curăţenia?! Aşadar, concluzionez cu regret că forţa bruntă şi unsă cu ulei de plajă a bărbaţilor care se înclină la zeul steroizilor poate însemna cel mult moartea prin strivire pentru domnişoarele puse la regim.

Dacă despre utilitate nu m-au convins, poate mă informează stimabilii cultivatori de fibre de ce ar trebui să-mi placă un domn căruia nu-i găsesc capul printre umeri. Instinctual, acest doi în unu masculin îmi sugerează faptul că tresă fiu de două ori – dacă nu chiar de trei ori femeie, pentru a mă considera demnă de a umbla la braţul stimabilului. Şi cum Mihaela Tatu ne-a învăţat că doar dezvoltarea personală ne poate face mai doamne decât suntem deja, mi se pare inechitabil ca eu să mai fac vreo două facultăţi în plus, în timp ce masculul petrece doar câteva ore la sală.

Accept că în mintea – deja infimă pe lângă pachetul de muşchi – a agricultorilor proteici, se poate naşte ideea cum că sunt mai impunători decât alţi pretendenţi şi că, deci, vor fura inima domnişoarei râvnite în doi timpi şi trei fandări. Ei bine, dacă am trăi încă în epoca de piatră şi diferite animale s-ar vâna pentru piei şi alte scârboşenii, poate că cei 20 de cm în plus la antebraţ ar însemna diferenţa dintre cină şi bărbat care aduce cina. Însă în secolul KFC-ului şi a livrărilor la domiciliu, tind să cred că supleţea unui card Gold bate orice pachet de muşchi, când e vorba de domnişoare... impresionabile.