sâmbătă, decembrie 25, 2010

Eroarea nr. 52: Moşu' vs. Iisus: 1-0

Dragi meii cititori,

Cu ocazia acestor sărbători (doar astea, nu şi alea de Paşti), vă urez să vi se umple casele de lumină, căldură şi clinchet de clopoţei (şi să aveţi bani să plătiţi factura la curent, gaz şi colindătorii după) şi, măcar în această perioadă, să fiţi mai buni, mai darnici şi mai iubitori (după 3 zile nu mai verifică nimeni, puteţi fi voi înşivă).

De asemenea, sper ca Moşul să vă aducă tot ce vă doriţi (şi culmea, toţi ne dorim pijamale şi şosete, nicio maşină sau vreo casă mai scumpă) şi să vă petreceţi sărbătorile alături de cei dragi (după 2-3 pahare, toată lumea o să vă fie dragă).

Sper că n-am uitat nimic... se mai năştea cineva azi? Mda, nici io nu cred.

Sărbători fericite! (că dup-aia ne întoarcem la viaţa normală)

Scuzaţi, trebuia să încep cu urarea. Mi-e frică să nu credeţi că nu vă iubesc sincer sau ceva, că de sărbători, am observat că lipsa urărilor creează reacţii mai puternice decât prezenţa lor. Contează mai mult beep-ul telefonului şi numele expeditorului, ca apoi să citim frumos în diagonală: “căldură... -olinde... sfinte sărbăt-... mmmcadouri... mai buni.” şi să ştergem în secunda doi, ca să facem loc în Inbox. E un moment cu adevărat special. Pentru Orange şi Vodafone. Să aibă Crăciun fericit, sărăcuţii, plătim noi.

În schimb, dacă NU trimitem, să ne ferească Ăl-din-Iesle, că explicaţiile vor fi mai lungi decât 10 sms-uri în reţea. Noi vrem să ne simţim la fel de speciali şi unici ca şi ceilalţi 54 de prieteni care au primit acelaşi mesaj (mulţumim, Gugăl) şi să fim surprinşi în mod autentic de atâtea gânduri bune (Doamne fereşte, nu e ca şi cum cineva ar ura despărţiri şi pietre la rinichi de sărbători!...) Totuşi, la fel ca şi în cazul bacşişului, va fi o problemă dacă n-o să simţi nevoia surprinzătoare şi complet neregizată de a-l oferi.

Trebuie, însă, s-o admir pe soră-mea, model viu de practicitate, care nu-şi strică ea minutele ei pentru urările lor, drept pentru care a decis să dea beep de sărbători. Şi aşa, în 90% din cazuri, destinatarii fie nu vor auzi telefonul chiar atunci, surziţi temporar de larma colindătorilor şi a musafirilor şi vor crede că au fost de fapt sunaţi, fie chiar nu vor mai avea chef să răspundă, sătui de discuţii politicoase şi urări. În oricare dintre cazuri, ea va putea spune că şi-a făcut datoria, iar cei care vor returna telefonul politicoşi vor avea ocazia să-şi comande contra cost o urare.

Apropo de costuri, principiul omisiunii îşi face simţită prezenţa şi în cazul cumpărăturilor de Crăciun. Dacă luăm “cât trebuie”, respectiv mai mult decât poate ingera un om cu ficatul normal, o să ne simţit liniştiţi şi cu conştiinţa împăcată în indigestia noastră. În schimb, dacă nu pică prăjiturile de pe masă, ceva e în neregulă – nimeni nu va îndrăzni să sugereze o salată de sărbători sau ce-i cere stomacul de fapt, iar musafirii se vor simţi direct lezaţi de lipsa colesterolului care să le unească prietenia.

În cazul cadourilor, ce să mai zic... Nu mai verifică nimeni cine a fost cuminte sau nu anu’ ăsta, altfel ar umbla tanti Udrea-n hainde de la second şi cu un ghiozdan în loc de gentuţă. Mai degrabă au devenit un simbol al mărinimiei noastre decât al bucuriei celor care primesc, aşa că dacă ar putea să ocupe 2 x circumferinţa bradului – cam cât sufletul nostru mare – ar fi perfect. Şi să dureze mult despachetatul, că momentul ăsta + mâncatul de după + mult alcool şi prostii scoase pe gură – nu mă refer la vomat – sunt elementele cheie ale unui “Crăciun în familie” (nici nu mă mai gândesc la ăia care mănâncă şi beau în mai multe case diferite până dimineaţă, sub pretextul unei colinde pe care au uitat-o la intrare, culminând într-un club în care să ne simţit mai buni – sau mai bune, în fustiţa aia mini).

Am uitat de ziua cuiva?... Nu ştiu, parcă era ceva important. Offf, şi-mi pusesem Reminder la telefon... Staaaaai... nu era copilul Ăla sărac care s-a născut într-o stână? Ştiu, măi, sunt mulţi săraci fără casă în România, dar despre Ăsta am auzit că a murit în chinuri 33 de ani mai târziu pentru noi – nuuuu-s nebună, nici eu nici nu eram născută pe-atunci, dar au auzit eu la biserică, de Paşti, când povesteam cu fetele în curte. Şi a şi înviat dup-aia, ca să beneficiem şi noi de... Bineeeee! Gata, nu mai ţipa! Nu mai vorbesc despre moarte.

Rămânem la Moşu’, care-i ştim sigur că există, pentru că l-au văzut cei de la Coca-Cola. Oricum, Ăla mic vorbea de iad şi viaţă veşnică, iar Moşu’ oferă cadouri, prăjituri calde şi mult porc prăjit. De care dintre ele o să beneficiem mai devreme? Aşa ziceam şi eu... luaţi loc şi turnaţi-vă nişte vin. O să ne preocupăm de problemele sufletului mai încolo, când ne va trece foamea.