duminică, noiembrie 22, 2009

Eroarea nr. 28: Homo ghişeus

Ţin să menţionez că-mi place cum merg lucrurile în patria-mamă. Mai înainte, mai înapoi... mai ca şi maşinile din desenele animale, cu poticneli, fum şi „poc-bum”-ul de final... Dar merg, în oareşce direcţie. Poate că tocmai din această teamă constantă faţă de sistemul care stă să se prăbuşească la fiecare kilometru, piesele mecanismului şi-au pierdut încrederea între ele şi se bănuiesc reciproc de trădare, mai ca în „lanţul slăbiciunilor”. Uitându-se suspicios în stânga şi-n dreapta, refuză să conlucreze fără confirmări. Fără parafe. Fără ştampile. Fără adeverinţe semnate, contrasemnate şi legalizate, în triplu exemplar, dacă se poate şi cu binecuvântarea Papei (care va ataşa o copie a actului de identitate, pentru siguranţă, bineînţeles).

Vorbesc despre sublima birocraţie, mecanismul uns cu aracet şi ultraperformant al României, care-ţi rezolvă orice problemă în timpul record deeeee... mult-prea-târziu. Şi cum nu era suficient minunat sistemul însuşi, i s-au atribuit nişte lucrători de acelaşi calibru, care, împreunându-şi forţele, rezolvă aceeaşi problemă de mai sus în timpul record deeeee... mult-prea-târziu-ş'o-durere-de-cap.

Aşadar, găsindu-ne în situaţia de „avem o nevoie, cum procedăm?”, vom ajunge inevitabil nas-în-nas cu T-Rex-ul funcţionarilor din orice ramură de activitate care presupune intervenţia unui geam de sticlă între tine şi omul cu soluţia: tanti de la ghişeu.

O ştiţi, da? Nu, nu „tantile” – nu există plural. E doar una şi aceeaşi, peste tot. La bancă, la gaz, la primărie. O s-o observaţi după felul în care-şi dă ochii peste cap când o abordezi, după apatia totală cu care-şi mişcă membrele când te serveşte şi după talentul incontestabil de a te face să te simţi vinovat că ai întrerupt-o din la perpetua-i pauză de cafea. E veşnic suprinsă că te găseşti acolo, în faţa ghişeului ei, unde evident că n-ai ce căuta cu factura în mână, îndrăzneală pentru care vei plăti crunt, ca-ntr-un documentar de pe Discovery Channel.

Atenţie! „Tanti de la ghişeu” e un animal periculos. Se hrăneşte în timpul zilei, în special în intervalul orar 9-17, care coincide cu perioada de maximă activitate a prăzii sale. Are o metodă infailibilă de a vâna, aşteptând ca animalul nevinovat să vină la ea (cam ca şi crocodilii vicleni care stau pitiţi în singura baltă din mijlocul pustietăţii, cu guriţa frumos deschisă). Şi prada vine, că doar tre’ să bea apă, nu? Iar apa este furnizată de Someş S.A. Şi Şomeş S.A. vine cu ghişeu. Şi cu o tanti.

Tanti e periculoasă pentru că acţionează asupra sistemului nervos, producând un şoc instant. Victima e paralizată de debitul verbal neaşteptat, însoţit uneori de un strigăt pe o frecvenţă fonică mult prea înaltă pentru rezistenţa urechii umane, fapt care-l lasă pe bietul om fără apărare. Cei mai tari din fire se dezmeticesc în timp să riposteze în acelaşi limbaj violent, însă cei slabi şi politicoşi sfârşesc inevitabil într-o baltă de formulare şi facturi neachitate, cu onoarea înfrântă.

E arma perfectă. Cred că, într-un gest premeditat de a menţine haosul în ţară, iluştrii noştri conducători s-au adunat laolaltă, s-au gândit cum pot împiedica mai bine cetăţeanul să-şi rezolve problema ce-l doare şi-au ajuns la concluzia că trebuie să adune cele mai nervoase, ţâfnoase, frustrate şi agresive femei, preferabil într-o permanentă menstruaţie şi cu o viaţă sexuală ce lasă de dorit şi să le pună în posturi ce presupun „relaţii cu publicul”. Relaţii de subordonare, după cum au înţeles stimatele doamne.

Eu, una, mă dau bătută. Recunosc că „tanti de la ghişeu” e Robocop-ul administraţiei române, creat în laboratoarele secrete ale Guvernului după îndelungate experimente asupra creierului uman, într-o formulă care să-i provoace acestuia din urmă inflamaţii. Iar rezultatul mă sperie mai ceva ca tipul din Saw. Să-mi taie curentul! Să oprească netul! Să nu-mi elibereze cazierul, nici adeverinţa de la facultate şi să nu pot face credit la bancă în vecii vecilor, doar să nu mai trebuiască să aud vreodată strigătul de luptă al fiarei întrerupte din conversaţia telefonică cu soră-sa...

Pun armele jos şi mă retrag. Mă întorc când voi avea de-a face cu maşini.

2 comentarii:

  1. bre, nu te mai plange de Romania ca te bat si pe tine, crezi ca-n leaganu' civilizatiei care-i Parisul (sic, vazui pe un alt blog) merge treaba la biuro mai bine? As, sa vezi ce bine dorm ei, mai ceva ca-n leagan.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar, Esk dragă, n-am zis că la alţii mai bine, ci că la noi mai rău.

    Deh, mă leg şi eu de ce văd la mine-n curte...

    RăspundețiȘtergere

Haideţi, aruncaţi cu pietre!