duminică, octombrie 11, 2009

Eroarea nr. 24: A fost odată... şi înc-o dată... şi înc-o dată....

“A fost odată ca niciodată...” Sau, ca multe alte dăţi, judecând după numărul de începuturi. Aşa debutau poveştile alea magice care ne-au tâm... ăăă... îmbogăţit imaginaţiile ca prunci, pâna la stadiul în care fetiţele, femei fiind, încă visează la personajul principal, iar băieţii – la palatele şi caii (putere) din poveste. Or fi fost ele utile şi lipsite de cusur când eram mici, dar acum, trebuind să le citesc la vârsta maturităţii... nepoatei mele, să zicem, le descopăr în toată splendoarea lor viciată.

Ce mă intrigă e că nu am sesizat la vremea mea că începutul e paradoxal, în felul lui, că toate întâmplările au fost doar „o dată”, deci, „ca niciodată”, deşi auzisem vreo 50 de poveşti la fel de unice unele faţă de celelalte, fiecare fiind în sinea ei cea originală, iar restul, plagiat. Concluzionez că era vorba de o singură întâmplare (că basmele nu mint), iar diferenţele au apărut din cauza povestitorilor, care, obosiţi fiind să tot alerge până la capătul lumii şi înapoi după prinţişorul ieşit la agăţat, au omis unele detalii, pe care le-au suprins alţii – sau, mă rog, ameninţaţi fiind de balaur, l-au mai lăsat şi pe el să câştige de câteva ori.

Ca să nu credeţi că-s de partea basmelor, priviţi, vă rog, personajele: era vorba mereu de un singur împărat, cu 3 unici feciori şi, în mod echivalent, de un împărat de la capătul lumii, cu 3 unice fete. Fiind vorba de o singură lume şi un singur capăt, deci şi de un singular „peste 7 mări şi 7 ţări” de unde a pornit împricinatul, aş concluziona că s-au scris nişte sute de poveşti despre aceleaşi 10-12 personaje, doar că privite de către naratori diferiţi. Deci, dac-ar fi să-mi imaginez lumea de „odată ca niciodată”, ar fi vorba de 148.939.100 km² de uscat, doi împăraţi, 6 copiii de sex opus, o vrăjitoare, nelipsitul cal vorbitor, unu până la trei zmei şi vreo 200 de povestitori pe margine, luând notiţe şi mângălind de zor.

(Diferenţele de ierarhie dintre personaje, portretele mai mult sau mai puţin flatante, deznodământul bătăliilor, detaliile picante omise sau nu, precum şi ordinea în care erau frumoase fiicele împăratului au apărut datorită unor daruri mai mult sau mai puţin consistente făcute de personaje consemnatorilor de pe margine, despre care nu avem date concrete, dar avem bănuieli consistente, din moment ce atunci nu era încă lansată campania „Nu da şpagă!”)

M-a mai enervat la poveştile cu pricina un detaliu – previzibil ar zice unii cititori, fondat, aş zice eu: personajul principal este un bărbat. Bine, dar nu asta-i problema, că nici eu nu mi-o imaginez pe Ileana luptându-se pe tocuri cu zmeul, ci următoarea: prinţişorul este foarte în toate felurile – frumos, inteligent, şiret, viteaz, perseverent, altruist, ambiţios şi bun la suflet, în timp ce prinţesa este – CUUUM?! Frumoasă. Atât, frumoasă. Ea nu trebuie să facă nimic decât să existe, să ţină gura închisă şi să-şi amintească să respire din când în când, ca să nu leşine până vine prinţul s-o salveze. Nu are funcţie, abilităţi sau competenţe – nici nu vreau să ştiu cum ar arăta CV-ul ei! – şi nici vreo altă ambiţie, decât să devină doamna Făt-Frumos. Şi ne mai mirăm de cuplurile politician/om de afaceri/actor/sportiv + fotomodel.... Atâta au înţeles fetele că tre’ să facă.

Să nu mai menţionez că e puţin plauzibil ca un om să crească într-o lună cât alţii într-un an (fapt care l-ar trimite pe Făt-Frumos în călătoria iniţiatică la scurt timp după ce a învăţat să umble), ca un cal să mănânce jăratic (detaliu care ar putea duce la experimente nefericite cu aminalele de casă), ca masculul de 1,80... hai, fie, 1,90 m să-l doboare pe zmeul de 4-5 m, cu 3 capete şi tot atâtea creiere şi multe alte informaţii menite să roadă în logica pruncilor ca rugina – dar bine, am înţeles, asta înseamnă basmul, ficţiune, magie, bla-bla... Şi copiii înghit totul, se minunează inocent şi aşteaptă extaziaţi acel „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi...”

Bineînţeles, se mulţumesc cu atâta informaţie. „Au trăit fericiţi”. Cum? „Fericiţi”. Nu se întreabă de ce au stat 3 ore ca să asculte relatarea a 3 zile din viaţa lui Făt-Frumos, iar tot restul vieţii lui se poate rezuma în 3 secunde. Asta pentru că restul nu poate fi menţionat fără riscul de a crea coşmaruri micuţilor. Pentru că basmul se termină la nuntă. Nimeni nu vrea să ştie ce se întâmplă după şi să audă de copii, scutece, cheltuieli, probleme de infertilitate, reproşuri de natură sexuală, infidelitate, finanţe, divorţ, pensie, reumatism şi, eventual, azilul de bătrâni în care Făt-Frumos şi Ileana îşi numără zilele, sperând ca „adânci bătrâneţi” să se termine odată.

Deci, lasă, să audă copiii de partea frumoasă, să viseze fetiţele la rochia de mireasă de la 5 ani, fără a conta bărbatul lângă care-o poartă, să-şi imagineze băieţii că toate fetele sunt frumoase şi docile, şi să aibă apoi cu toţii un mare vid în cap în ceea ce priveşte partea de după petrecerea de nuntă... Vor afla ei, săracii, ce înseamnă de fapt „au trăit fericiţi”. Noroc pentru povestitori, că sunt cam toţi în mormânt, şi nu pot fi decât înjuraţi.

4 comentarii:

  1. Totul corect in descrierea ta. Cu precizarea ca titlul cartii cu pricina era de regula "Povesti nemuritoare". Daca erau muritoare puteau fi intelese si probabil acceptate sau nu de muritori. Fiind nemuritoare nu vad de ce sa isi mai faca Ileana un CV . Nu de alta dar ar fi necesar sa il updateze non stop. Probabil ca in nemurire e mai important sa ramai frumoasa si atat. Cine si-ar dori o baba la 1000 si ceva de ani dar cu un CV impresionant?:D

    RăspundețiȘtergere
  2. pai, deobicei prinetesa nu vrea sa devina doamna fat-fumos, ci doamna. acum, ca fat-frumos o castiga prin cutezanta, chibzuinta, curaj, virtute e partea finala a povestii.

    si ai uitat ca pe langa calitatea frumusetii, printesa mai are o alta mare calitate. de fapt, ceea mai mare: e PUTRED DE BOGATA!

    si cum frumusete si bogatia fac casa buna cu tineretea, vitejia, inteleptiunea lui fat-frumos, avem un happy-end excelent.

    daca mi-i scuipa ca nu ma crezi, pune-te, te rog si cauta sa dai de noul iubit al madonnei. e fat-frumos cel tanar, model si madonna il tine in fasa, hranindu-l cu lapte ca pe un purcel. ba, i-a mai cumparat si o casa de trei milioane de dolari ca sa fie sigura ca nu pleaca.

    deci, nu a castigat feminismul sau... ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Da' unde-i Madonna frumoasă în toată povestea asta? Că bogată am înţeles, da' dacă zici că are stofă de Ileană, te reneg.

    P.S. Banii nu-s o calitate, sunt o valoare transmisibilă. Mă-nţelegi, de la unii la alţii, de la alţii la unele... deci nu se pune.

    RăspundețiȘtergere
  4. madonna are calitatile mai, tipul e cu frumusetea(desi mie nu mi se pare)!

    eu ziceam ca s-a feminizat transpunerea in realitate a povestirii tale.

    RăspundețiȘtergere

Haideţi, aruncaţi cu pietre!