miercuri, octombrie 21, 2009

Eroarea nr. 25: La mulţi bani, pentru binele lumii

În fiecare an, la o anumită dată irelevantă pentru tot restul lumii, un cineva sărbătoreşte evenimentul la care nu a contribuit în nici un fel, dar care l-a adus inevitabil pe lume. Bineînţeles că e un prilej de bucurie când ţi se aminteşte în fiecare an că eşti cu 355 (sau 6) de zile mai aproape de moarte (la care, iarăşi, nu contribuim – deci n-o sărbătorim, parţial şi pentru că nu-i cunoaştem data).

Între aceste două momente naturale ale vieţii noastre – de început şi de sfârşit – ne reamintim anual începutul, de parcă propria noastră existenţă n-ar fi suficientă dovadă a faptului că ne-am născut. „Ne-am”, impropriu spus, că doar nu „ne-am” noi singuri, ci „ne-a” cineva. Cu toate astea, ziua de naştere nu e vorba despre persoana care „ne-a”, ci despre noi, care „ne-am”, incorect din punct de vedere gramatical, logic şi moral. Deci, în loc să fie vorba despre agonia natală a respectabilelor noastre mame, cărora ar trebui să le mulţumim în fiecare an pentru găzduirea lor dezinteresată timp de 9 luni şi expulzarea mult prea dureroasă ce a urmat, ne batem prieteneşte pe umeri unii pe alţii pentru performanţa de a nu fi expirat de anul trecut şi până acum. Bravo nouă, deci.

Dar cine-s eu să stric pofta oamenilor de băut, când ăsta e un prilej la fel de bun ca şi oricare altul?... Că de Crăciun, bem pentru că există Moşul (sau cel puţin a existat până ce am împlinit 8 ani, fapt care nu ne opreşte, însă, să sărbătorim şi 40 de ani mai târziu), de Paşti pentru că Iisus a suferit, murit şi înviat, în această ordine (deci, să sărbătorim prin păcatul beţiei) – evenimente la care n-am contribuit în nici un fel. Aşa că de ce să nu mai adăugăm încă unul pe listă, la care măcar am fost prezenţi?... Sau care a generat prezenţa noastră, cum doriţi.

Dar să nu pierdem şirul poveştii... Obişnuim, cum ziceam, să sărbătorim în fiecare an momentul culminant în care am sfârtecat vaginul mamei pentru a intra zbierând în lume, împreună cu o masă de materii corporale despre care preferăm să nu amintim aici. Pentru acest mare act de curaj, merităm să fim răsplătiţi, în fiecare an, cu variate cadouri, în semn de umilă recunoştinţă a întregii lumi pentru onoarea de a fi păşit întrânsa. Iată că acest act generator de viaţă se dovedeşte a fi cea mai profitabilă afacere pe care n-am făcut-o vreodată, producând chiar şi 80-90 de tranşe de astfel de cadouri, în funcţie de speranţa de viaţă pe care ne-a pus-o mami în cârcă.

Nici un alt lucru pe care îl vom îndeplini în timpul vieţii cu mânuţele noastre nu va fi la fel de bine răsplătit ca şi ceea ce a reuşit mami cu aparatul reproducător. Să ne gândim... La nuntă, primim cadouri doar o dată. La absolvire – o dată. La angajare – o dată. La pensionare – o dată. Nici măcat atunci când noi, dragele de femei, vom sta cu picioarele crăcite în faţa unei armate de asistente, urlând din toţi rărunchii şi blestemând monstruleţul care nu vrea să iasă odată – nici măcar atunci nu vom primi cadouri, flori şi baloane decât o dată. Iar micul trădător care n-a făcut decât să urle? În fiecare an.

Observaţi inechitatea pe care-ncerc s-o evidenţiez aici. Nu că m-ar deranja să fiu sărbătorită anual pentru meritele pe care nu mi le asum (mulţumesc, mami), doar că a mai apărut o inechitate de-a lungul vremii. Mai nou, nu doar primeşti. Trebuie să şi dai.

Cum? Aşa, simplu. La fel cum lumea îşi exprimă recunoştinţa pentru faptul că ai întărit rândurile, şi tu eşti nevoit, la rându-ţi, să îţi exprimi recunoştinţa pentru recunoştinţa ei. Pe scurt, să dai de băut. Cred că toate lumea e familiară cu mecanismul de primit-bani-de-acasă-dat-pe-băutură-primit-cadouri-inferioare-ca-valoare-în-schimb. Adică circuitul aniversar al banilor în natură. Cumva, de-a lungul vremii, „restul lumii” s-a prins că ieşea în minus din toată afacerea zilei de naştere, aşa că a întors în mod ingenios raportul, făcându-l pe sărbătorit să iasă în minus, dar lăsându-i în tot acest timp impresia că iese în câştig! O mişcare extrem de profitabilă, după părerea mea, având în vedere câte zile de naştere au toţi cunoscuţii şi câte avem noi – una (în lipsă de personalităţi multiple).

Aşa că, dragii mei, iată cum a luat naştere cea mai inteligentă afacere piramidală din istorie. Una trage 9 luni, altul iese şi plăteşte, toată lumea câştigă. Genial, nu?

6 comentarii:

  1. Daca esti baiat civilizat, atunci cand te duci la ziua de nastere a fetei (inca minore), duci obligatoriu macar flori mamei. Asta pentru ca (si) datorita ei ai la ziua cui merge. Cine conteaza o sa ofere tot timpul fara a astepta sa primeasca ceva in schimb. Restul e comert, interes, rutina sociala mergand chiar pana la nesimtire uneori. Societatea de consum cea mai valabila (vorbesc de cea amaricana) au sarbatori puse atat de "strategic" incat fac banii sa circule la intervale regulate, sub pretextul celabrarii a cate ceva, fie ca omoara curcanul sau o serbeaza pe mama. Nonua ne place atat de mult incat copiem cat putem de bine, chiar daca mai schimbam curcanul cu porcul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Abia aştept să văd cartea ta în librărie. Cartea despre toate erorile umane.

    RăspundețiȘtergere
  3. Drept e Dorian, se strică lumea... deşi ai mei amici sunt nişte scumpi şi nu intră nicicum la capitolul "nesimţire". Constatam doar cum se-ntâmplă la modul general, că erorile mele sunt şi ale voastre... Sper. :D

    Iar Doro, mulţumim pentru compliment şi pentru idee, dar ar fi o risipă inutilă de hârtie în epoca asta voit eco-friendly... Şi aşa poluez spaţiul virtual degeaba.

    RăspundețiȘtergere
  4. ai uitat de ziua onomastica, zisa si de nume, care schimba fundamental raportul valoric.

    (nici n-o sa crezi ce vrea gugal sa scriu ca validare: http://twitpic.com/nf5f1 )

    RăspundețiȘtergere
  5. InBonobo, nu ne legăm de aia de nume, că acolo nu s-a scremut nimeni pentru existenţa noastră (doar s-au agitat puţin imaginaţiile părinţilor).

    Şi Area 51-ule....ruşâneeee!!! (dar 7 ani plus 16 de şcoală.)

    RăspundețiȘtergere

Haideţi, aruncaţi cu pietre!