sâmbătă, septembrie 18, 2010

Eroarea nr. 47: Cash, credit sau împrumut?

Pentru că mi-au plăcut nespus reacţiile norodului cititor la postarea veche, mirosind a „nu te da bătută, iubirea e frumoasă, come back to the bright side, dacă dragoste nu e...” şi alte nebunii, nu pot să părăsesc tărâmul epic relaţional fără să le explic stimabililor următoarele:

1. Potoliţi-vă. N-am nevoie de-o îmbrăţişare, sunt tare bine AŞA, desperecheată – după cum vă explicasem mai devreme în foarte multe cuvinte pe care nu le-aţi înţeles, pentru că PR-ul iubirii ca-n basmele cu Marimar v-a spălat pe creiere până în stadiul de a nu înţelege că mai este o variantă a lui „de bună voie şi nesilit de nimeni”, respectiv aşa.

2. Nu mă potolesc. Că-i prea distractiv să beneficiezi – uneori activ – de spectacolul selecţionării cromozomiale de prin baruri, la multe noaptea, semi-alcoolizat şi încercând să-ţi păstrezi coerenţa (varianta masculină) sau echilibrul (varianta feminină), în încercarea eroică de a încropi câteva cuvinte care să ajungă la ţintă fără să se desumfle ca un balon. Respectiv, varianta de zi, cu şi mai multă penibilitate, căci eşecurile nu mai pot fi puse pe seama anumitor grade din pahar.

Pentru că-mi place prea mult postura de povestitor (ce surpriză!), mă trezesc mai mult stând pe margine observând şuturile şi rateurile decât participând activ la desfăşurarea acţiunii. Ocazie cu care am constatat că jocul e, de fapt, foarte simplu. Mai exact, aflându-se la o mare tură de cumpărături – de carne umană, de data asta – protagoniştii îşi păstrează aceleaşi apucături de mall, uşor integrabile în categorii cu săgeată sau plus.

Femeile (dragele de ele) sunt la fel de extaziate, nehotărâte şi isterice ca în faţa unui magazin cu vitrina colorată. După cum spune sfânta taină a shopping-ului, orice domnişoară organizată ştie ce vrea să găsească înainte să ajungă la magazin. Drept pentru care va bântui neobosită holurile pline de ecouri ale mall-ului în căutarea papucului perfect până după ora închiderii, chiar dacă pantoful nu a fost nici măcar inventat, iar nicidecum scos pe piaţă sau accesibil.

În căutarea papucului sus-menţionat, orice domnişoară va trece mai întâi, măcar o dată, prin TOATE magazinele, numai ca să vadă „ce este” înainte să se gândească să investească în ceva. După care va mai analiza a doua oară, pe sărite, amintindu-şi locaţiile în care a văzut ceva interesant şi încercând să mai probeze pe ici, ceva-ul care arată tot timpul mai bine pe raft decât pe ele. Ş-abia a treia oară, cu mila cerului, va decide să ia ceva acasă pe bani – asta în cazul în care papucul n-a fost deja vândut altei domniţe cât timp se învârtea dânsa pe loc, caz în care se va lăsa cu isterii în urma produsului care pare şi mai atrăgător acum, că nu-l mai poate avea.

Chiar şi în cazul în care planetele se aliniază şi protagonista ajunge în faza a treia de shopping, cu banii pregătiţi şi cu papucii-n braţe, la casa de marcat, există şanse considerabile ca, odată ajunsă acasă, să i se pară că papucii îs de fapt mai urâţi în lumina asta decât în magazin, respectiv să-şi pună veşnica întrebare „oare nu erau mai faini ăialalţi din stânga? să mă duc să-i schimb?” cauzatoare de insomnii.

La bărbaţi, după cum ştim, lucrurile-s mult mai simple. Ei n-au răbdare. Ei nu au dileme. Ei ştiu ce vor maxim pe categorii, respectiv blugi/cămaşă/de luat în picioare. (A mă scuza grijuliii care-şi coordonează garderoba pe culori şi ţesături, ştiind ce vor mai bine decât designer-ul – că Dumnezeu ştie că au invadat coridoarele mall-urilor şi ăia – dar, după cum v-a mai explicat Pagina, dragi copii, tratăm aici doar clişeele primordiale şi înrădăcinate. Iar bărbatul trebuie să fie, prin poruncă divină, dezinteresat şi rapid la cumpărături.)

Aşadar, atâta timp cât produsul achiziţionat are două mâneci, un guler şi nasturi (a se citi „fund, sâni, picioare”) şi mai arată şi bine îmbrăcat, nu există niciun motiv valid să-şi piardă toată după-masa plimbându-se prin alte magazine, în loc să-mbrace cămaşa nouă şi să meargă la o bere. Fără dileme privitoare la alternative mai fericite, că nici nu s-a uitat cu atenţie. Fără traume în caz de deteriorare a cămăşii, din moment ce pot să-şi ia alta, la fel de cu mâneci, guler şi nasturi, care nu trebuie să fie musai ca prima, din moment ce nu aveau preferinţe aşa schizofrenice de la bun început. Şi fără intenţii de schimbat – căci, Doamne fereşte, dacă văd una mai faină, n-o pot cumpăra şi pe aia? Pe scurt – văzut, plăcut, luat.

În cazul în care sunteţi sedaţi şi n-aţi înţeles metafora proceselor descrise mai sus, mai menţionez spre iluminare şi faptul că femeile au mania croitoriei muuult mai mult decât bărbaţii... (Mă refer la cea privată, la domiciliu, cu foarfeca şi puterile proprii şi nu la cea de podium în care da, din oareşce motiv, bărbaţii sunt maeştri.) Şi prin asta mă refer la ipoteza – foarte des întâlnită – în care prinţesele, dacă nu întâlnesc ce-au visat în căpşorul lor înainte de a porni la cumpărături, pun mâna pe foarfecă şi taie, cos şi peticesc pe unde cred ele că ar arăta bine, încercând să materializeze ceva-ul care are şanse serioase să arate mai urât în realitate sau, până la urmă, să distrugă de tot produsul.

Aşa că dragii mei – şi aici mă refer la amicii masculi care mi-au tot explicat cât de uşor e să agăţi ca şi fată – nu este. Şi nu pentru că ni s-ar respinge card-ul la casă, ci pentru că nu ne putem hotărî, aproape niciodată, că ce avem în mână şi nu ce poartă tipa de pe stradă e exact ceea ce vrem. Drept pentru care respect profund femeile care-s mereu gata să zică „uite ce bluză faină!” şi să intre să o cumpere fără preaviz, fără economii, fără regrete şi fără a-şi petrece jumătate din zi căutând design-ul perfect, care există doar în capul lor şi care poate nici nu s-ar potrivi de fapt pe trupurile lor imperfecte.

Aşa că mă plimb prin mall, că-i distractiv, dar îmi place să-mi păstrez portmoneul plin. Că nu ştii niciodată în ce vitrină vezi ceva frumos...

12 comentarii:

  1. As in... a question mark?
    Come on, I'm not THAT hunched...

    RăspundețiȘtergere
  2. buna Xela- postarea de astazi s-ar fi potrivit la 'teme pentru acasa', nu la 'erori-umane'; e o informatie utila si prezentata intr-o maniera usor de inteles.
    ps: imi pare rau pentru bietii baieti, a caror activitate a fost sursa ta de inspiratie- ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Vitrina e de vina. Acolo totul se aranjeaza de catre detinatorul spatiului, pentru a lua ochiul privitorului. Unele magazine cu vitrine putin vizibile, poate numai sugerate, au marfa cea mai buna la interior. Necesita putin timp si fler sa le gasesti, dar face cel putin cat 2 malluri.
    Am zis!:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Anonim, mă acuzaţi cumva de blândeţe literară? :)) Eroarea consta în modul de abordare al Homo Sapienşilor - cu accent pe femei, cum îmi place mie.

    dorian cu d mic, ce să facem dacă femeile, la cumpărături, se mai iau şi după vitrină? Să-şi ia nenii un decorator bun, na. Suntem oameni şi noi, ştii..

    RăspundețiȘtergere
  5. dorian cu d mic cred ca-si facea reclama prin comentariul lui. Apropo de subiectul temei, nu sunt de acord cu tine Xela (asta ca sa ma exprim clar sa nu avem vorbe la proces), femeile isi aleg usor accesoriile din vitrina, doar ca dupa ce le-au ales nu prea stiu ce sa faca cu ele, cat sa le poarte, cum, unde...Daca au nevoie de ceva din vitrine, isi iau foarte simplu, cateodata uluitor de usor si absurd pentru colocatarii mall-ului.

    RăspundețiȘtergere
  6. ...la fel cum unii domnişori bătucesc cu stoicism holurile aceluiaşi mall, în căutarea ţesăturilor compatibile.
    Deci, am zis deja că "de obicei" şi "în general" şi "să mă scuze excepţiile"... mai trebe?

    RăspundețiȘtergere
  7. :) Xela draga, sa stii ca se poate intampla ca unii indivizi rai ca mine sa nu fie de acord cu tine. Nu e nici o tragedie in asta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Apăi indivizii cam TREBUIE să nu fie de acord cu mine! :)) Doar că nu vroiam să jignesc minorităţile - ergo, precauţia.

    RăspundețiȘtergere
  9. "...v-a spălat pe creiere până în stadiul de a nu înţelege că mai este o variantă a lui „de bună voie şi nesilit de nimeni”, respectiv aşa."
    Subscriem, cu variatia pe aceeasi tema: Exista si varianta in doi, fara document justificativ emis de Primarie.
    Singura concluzie logica la care am ajuns e ca oamenii au vieti atat de lipsite de evenimente notabile, incat e de musai sa planifice vietile altora. Ne intrebam insa: nu se poate cumva ca fiecare sa isi vada de aia a ma-sii? Just asking... if it's not to much.

    RăspundețiȘtergere
  10. ...Şi întrucât colegul ştie la ce costuri se poate ridica un proces de divorţ eficient, prefer - măcar pentru raţiuni economice - varianta a doua.
    Cât despre aia a mă-sii fiecăruia, îi pun în vedere aceluiaşi coleg că instigă la incest. (Dar să stea liniştit: am instigat şi eu şi nimeni nu ascultă...)

    RăspundețiȘtergere
  11. Colega, ai un mail unde putem discuta pe o tema profesionala, nelegata de subiectul dezbatut mai sus (promitem ca nu iti vom propune nicio imbratisare - as you said it from the begining). Daca nu vrei sa-l divulgi aici, da-ne o informare pe: zaloier@gmail.com .
    Mersi inca de pe acum.

    RăspundețiȘtergere

Haideţi, aruncaţi cu pietre!