luni, octombrie 04, 2010

Eroarea nr. 48: Cu drag.

Dragă Şcoală ADC,

Încerc să-mi stăpânesc entuziasmul şi surpriza la auzul veştii că ţi-ai deschis porţile aurite în întâmpinarea mea. Până la urmă, n-am apucat să stau decât o săptămână cu bagajele făcute în stradă şi cu degetul pe sonerie şi-ncepuse să-mi placă peisajul. Dar e în regulă, am avut destul timp să-mi dezvolt reflexul pavlovian la văzul oricărui anunţ de pe Facebook fără vreo legătură cu admiterea.

A meritat aşteptarea, pentru că-ntr-un final pot spune răspicat că voi învăţa de la nişte adevăraţi profesionişti, care mi-au arătat că, iată, în industria publicităţii, dead-line-urile sunt cu adevărat importante. Bineînţeles, fiind nişte creativi, depinde şi unghiul din care privim problema, pentru că 30 de minute în 22 august – să zicem – pot echivala cu 7 zile în luna septembrie, când vine frigul şi timpul se contractă. Îmi voi aminti să-mi setez şi eu ceasul pe fusul „joi la vară, seara, la fără 10” înainte să vin în capitală.

Mi-a plăcut în mod deosebit numărul de magie cu 1 care devine 15 şi 20 care devine „x” – cum ai făcut?! mai vreau!...(deşi prevăd c-o să mai văd). La fel de educativă a fost şi lecţia de empatie şi implicare a familiilor în viaţa elevilor, când ai dat ocazia rudelor apropiate să spună „stop joc” în locul tău, pe Facebook. A fost un gest nobil, apreciat de toţi participanţii şi ştiu că priveai înţelegătoare din umbră, asumându-ţi umilă aplauzele.

Ca să fiu sinceră, puteai să te mai târguieşti oleacă la selectare, eu şi colegii am fi aşteptat răbdători oricât... nu e ca şi cum am plăti în valută pentru asta, nu? A, taxa aia de 500 de euro??... Fii serioasă, aia e în loc de buchetul de început de an pentru tovarăşii profesori. Mama m-a învăţat să fiu politicoasă şi generoasă şi să dau fără să aştept ceva în schimb. (Deşi am citit în Cosmo că nu e tare bine doar să tot dai, mai trebuie să şi iei, aşa, ca-ntr-un cuplu sănătos.)

Mă bucur totuşi că n-ai decis să ne aştepţi în Gara de Nord şi să ne aliniezi acolo cu valizele la mână, până decizi, cu deş’tu mare întins şi-un ochi închis a analiză, care rămâne şi care urcă iar în tren. Nu de alta, dar n-aş fi vrut, în boemia ta, să iei din greşeală la cursuri vreun boschetar, crezând, în mod inocent, că-i ceva student care cerşeşte „like”-uri.

În fine, iubită Şcoală, nu pot decât să-ţi mulţumesc pentru buna organizare, pentru implicare, transparenţă, obiectivitate şi empatie. Nu pot decât să sper să dau dovadă, la rândul meu, de la fel de multă seriozitate la cursuri.

Cu drag,

Elevă-ta.

6 comentarii:

  1. Succesuri, colega! Sper sa-ti fie bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. cata imaturitate, atata drama

    RăspundețiȘtergere
  3. Doppelgänger, subiectiv, ca de obicei. :D

    Domnul-oier, sper şi eu aceleaşi, mulţam.

    Anonimule, doară nu m-am uitat degeaba la telenovele, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. Sper sa te molipsesti cat mai putin de "apucaturile" de Bucuresti:). Bafta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Eh, a-nceput sezonul epidemiilor, cam greu ne putem proteja...dar încerc, domnule.

    RăspundețiȘtergere

Haideţi, aruncaţi cu pietre!