Partea întâi a dilemei: toată lumea este ori bărbat, ori femeie, doar aceştia despre care vă vorbeam adineaori, mai speciali fiind, sunt „gay”. Adică preferinţele lor sexuale sunt aşa de relevante încât trec chiar înaintea sexului dat de mama natură, devenind în primul rând „gay” şi abia apoi orice altceva. Interesul pe care îl trezeşte persoana cu care şi-o trage (scuze, mami) tipul respectiv în privat depăşeşte necesitatea pentru orice alt detaliu biografic. Dacă nu vă sună cunoscut, număraţi vă rog de câte ori aţi auzit frazele: „Am un amic gay...” şi „Îl vezi pe tipul ăla? E gay” şi apoi gândiţi-vă, comparativ, de câte ori aţi auzit pe cineva prezentându-se cu „Salut! Sunt Monica... pro blow job” sau „Bună, mie îmi place să stau deasupra. Şi lucrez în IT”. Scădeţi din prima categorie de fraze pe cele din a doua şi va rezulta măsura exactă în care noi ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala.
Cei doi cititori ai mei se vor revolta acum, acuzându-mă că încurajez homosexualitatea, distrug tineretul ţării şi alte afirmaţii cu iz de Noua Dreaptă. Nu, scumpilor, n-o încurajez, la fel cum nu încurajez în mod special nici poziţia misionarului, nici pe cea cu 6 şi 9, căci, aberând eu ca o femeie, am impresia că nu e treaba mea cine cum şi-o trage (scuze, mami), când şi cu cine, atâta timp cât nu sunt eu inclusă în ecuaţie. Dar alţi oameni cu o moralitate mult peste a mea – preocupându-se într-o asemenea măsură de viitorul tineretului, încât îşi zbârlesc părul pe ceafă gândindu-se că odrasla ar putea s-o ia pe căi greşite privind vreo paradă gay sau văzând doi bărbaţi pupându-se pe stradă – ţin morţiş să anihileze orice urmă de existenţă a unor manifestări sexuale „deviante”, căci – nu-i aşa? un sărut e foarte obscen dacă nu are loc între limbile potrivite. Să-i crucificăm, dar, pe homosexuali, şi să lăsăm copii să-şi scoată liniştiţi de pe reţea pornoşaguri, documentare despre orgii şi zoofilii şi să-şi fumeze în voie joint-ul. Totul e permis, atâta timp cât e între un bărbat şi o femeie. Sau, mă rog, mai multe...
Partea a doua a dilemei: cine naiba a spus că puterea exemplului e atât de al dracului de eficientă? Adică, are cineva impresia că mie îmi place de băieţi pentru că aşa m-a învăţat mami, nu pentru că natura a funcţionat corect în cazul meu, dotându-mă şi cu aparatul reproducător corect, şi cu raţiunea intactă? Oamenii chiar cred că pruncul lor, uitându-se la doi bărbaţi fiind afectuoşi pe stradă, se va gândi „Ah, nu ştiu ce fac nenii ăia acolo, dar arată foarte interesant, o să ţin minte pe când cresc, iar când voi avea primele zvâcniri sexuale, o să mă asigur că vor fi întreptate în direcţia aia şi nu către plictisitoarele de femei...” ? Permiteţi-mi să cred că nu aşa funcţionează, iar dacă nu e de ajuns că s-a demonstrat ştiinţific că homosexualii se nasc cu o problemă şi nu prea au de ales – deci, nici vorbă de puterea exemplului – explicaţi-mi atunci de ce nu ne-am făcut cu toţii vedete porno uitându-ne la clasicele filme de după doiş’pe de la teve? De ce nu am devenit sado-masochişti şi de ce nu ne-am îmbunătăţit subit performanţele sexuale văzându-i pe ăia cu cât nesaţ şi-o trag (scuze, mami), dacă tot suntem aşa influenţabili?... Am fi fost o naţie de potenţi şi-ar fi crescut natalitatea peste noapte, dar din informaţiile mele, e încă în scădere, deci nu funcţionează chiar aşa.
Iarăşi simt nevoia să mă explic: copii, asta nu înseamnă că încurajez manifestările homosexuale. Nu, nici paradele. Dar nu pentru că viitorul ţării se va ofili privindu-le, ci pentru simplul motiv că nu mi se pare foarte inteligent să dai de bunăvoie unui popor întreg indicii despre sexualitatea ta, că atunci o faci cu mânuţa ta chestiune de interes naţional, în loc să ţi-o păstrezi privată, cum intenţionezi. Nu trebuie să manifesteze pentru faptul că sunt gay, drăguţii de ei, la fel cum nici eu nu mă-mbrac în pene roz să urlu prin capitală că mie-mi place să o fac cu un bărbat... La fel cum nu există nici Parada Frigidelor, nici Clubul Zoofililor, nici Party-ul Celor Care o Fac în Grup... Să ne păstrăm, dar, organele reproducătoare, cu preferinţele lor cu tot, pentru noi.
Partea a treia a dilemei: oare nu-i de ajuns că suferă săracii (căci mă gândesc că nu au prea ales să se nască aşa), că sunt marginalizaţi, că sunt singuri, mai tre’ să-i chinuim şi noi?... Adică, să ne gândim puţin: noi suntem câteva miliarde, şi tot avem probleme amoroase. Ei sunt câţiva, dintre care vreo 10% au curajul să se manifeste fără să fie arşi pe rug, 3% nu sunt eligibili, 5% sunt deja luaţi, iar restul de 2% se întâlnesc din an în Paşti, când se aliniază planetele. Nah, gândiţi-vă câte variabile trebuie să elimine săracii oameni până să ajungă să aibă o relaţie funcţională: să nu se dea la vreun heterosexual (că o iau în freză), să nu fie luat tipul (că o iau în freză de la iubit), să-l placă pe individ, individul să-l placă pe el, să aibă lucruri în comun, să existe atracţie, să funcţioneze, să aibă amândoi chef de o relaţie, să nu se înşele reciproc, să nu se plictisească, să comunice, să fie înţelegători unul cu celălalt, să se îndrăgostească într-un final, doar ca să venim noi să dăm cu pietre de pe margine şi să urlăm că sunt depravaţi. Şi tot noi suntem victimele?...
Partea a patra a dilemei: dacă nu sexualitatea sus-comentaţilor ne deranjează, oare ce ne displace? Să fie gestica languroasă, clipitul din genele rimelate, vocea piţigăiată, râsul în mod forţat cristalin, hainele prea roz şi prea strălucitoare?... Iritant, nu-i aşa?
Dar vai...parcă-mi sună cunoscut! Nu am mai văzut pe undeva gesturile astea? Ah, ba da, la nişte creaturi la fel de enervante, care se numesc „femei”. Să facem atunci un marş împotriva LOR! Ele i-au învăţat pe homosexuali toate gesturile astea cu care ne zgârie acum retina, ele le practică de când e lumea – să stârpim, dar, răul de la rădăcină. Dacă nu contează sexualitatea indivizilor, ci doar manifestările efeminate, să-i crucificăm pe toţi vinovaţii laolaltă, femei şi homosexuali, de dragul corectitudinii...
Mna, nu ştiu ce aţi înţeles voi, dar eu ştiu ce cred: că suntem nişte sclifosite şi nişte mironosiţe (toţi, inclusiv bărbaţii) şi profităm de faptul că s-a nimerit să ne pliem pe reţeta clasică de normalitate sexuală, nu că am avea noi vreun merit. Iar dacă tot s-a nimerit să fim norocoşi, hai să ne băgăm în vieţile altora şi să ne facem „sâc-sâc” că ei n-au fost. Dacă sună distractiv, imaginaţi-vă atunci cât de distractiv ar fi invers. Nu v-ar veni, fetelor, să o faceţi tot cu o fată, pentru confortul psihic al oamenilor de pe stradă? Iar voi, băieţilor, n-aţi sta în minunata poziţie „aplecat” doar ca să nu se oripileze vecinii? Cum, nu aţi face acest sacrificiu?! Dar aşa e normal! Ce-i cu voi, bolnavilor şi imoralilor! Acasă cu voi, şi să nu ieşiţi din cameră până vă vine să o faceţi cu o persoană de acelaşi sex!!... Nu v-ar fi ruşine...
Ar fi un articol interesant daca n-ai vorbi despre ei de parca ar fi bolnavi ("ei, saracii, n-au ales sa se nasca asa"?! da' ce, is handicapati? au trei maini sau un singur ochi?!). Si nu cred ca s-a dovedit nimic despre faptul ca "se nasc asa", fiindca pe cat aud argumentul asta, pe atat aud si povesti despre cum cineva a devenit gay/ lesbi.
RăspundețiȘtergereMedical (sau hai biologic, poate poate se diminuează inflamaţiile) vorbind, da, orientarea către un celălalt (XX/XY) e dată de ponderea concentraţiilor hormonilor sexuali. End of story. Cine vrea să se lămurească poate oricând să consulte publicaţiile de specialitate (medicale, nu Tabu-iste şi Bravo-iste) începând cu biochimia, endocrinologia, etc. La fel cum şi ocitocina explică instinctul matern. Din punctul ăsta de vedere, da, "săracii de ei" e corect, şi da, au problema asta medicală.
RăspundețiȘtergereInteresant e că indivizii şi individele în cauză aleg în expunerile lor publice să se manifeste de la îmbrăcăminte până la reacţii non-sexuale în mod deviat. Cât de normal poţi să fi, indiferent de orientarea ta sexuală, când te duci la ciurda organizată în plin bulevard îmbrăcat(ă) ca un soi asexual de papagal roz fecundat de muze prin viol şi mişcându-te ca un debil afectat neurologic pentru restul vieţii? Reacţiile astea nu sunt date de hormoni, mai ales că nu toţi cei şi cele pe invers fac asa ceva. Şi atunci?
La un răspuns deviat în exprimare şi marşuri de acceptare (dar cine i-a trimis pe ei şi ele la colţ pentru o treabă absolut privată?), prin care de fapt nu-şi fac reclamă naturii sexuale ci îşi expun nişte frustrări artificiale, fără obiect, există răspunsuri la fel de deviate în care lupta pentru firesc e dusă nebuneşte, ostentativ, împotriva lor ca împotriva singurei ciume de moment.
Vreau sa vad o dată, măcar O dată, o mână întinsă celor acuzaţi, analiza de sine a lor în relaţie cu cele ale firii - aia care există de câteva mii de ani -, o "luptă" hotărâtă dar senină, ponderată, pentru toate ciumele, şi atunci o să apreciez Primul pas în faţă.
In primul rand, felicitari pentru ca ai scris frumos la obiect si realist din mai multe puncte de vedere.
RăspundețiȘtergereIn al doilea rand, dute la cinema, copie de pe net filmul " Milk ", spor la vizionat.
In al treilea rand, chestia cu homosexualii si cu imagini sau alte feluri de a fi sau a afirma sunt doar de revolta, intradevar ei au fost pusi la colt si s-a aruncat cu pietre in ei, acum legea lor le permite multe si ei vor sa se afirme. E pur omenesc sentimentul.
In al patrulea rand, inainte ma dezgusta ideea sa privesc doi barbati cum se saruta, dar acum in ziua de azi ma gandesc oare cum ar fi, pot sa incerc si sa nu imi fie rusine de mine. Este alegerea mea ce fac si nu imi sta in gena sau nu am adn-ul defect ca sunt curios cum e un sarut cu o persoana de acelasi sex.
Sa privim filmele cu gay, nu cred ca exista vre-un cuplu care se excita cand vede asa ceva ( Cuplu normal xy+xx ), dar sa privim un film cu lesbiene, sincer sunt sigur ca majoritatea barbatilor si o mare parte din femei au o atractie ascunsa sau mai putin ascunsa vis-a-vis de acest domeniu. Deci sa nu ne mai gainatzam atata pe noi pentru ca facem prea mari diferente intre sexe si felul de a privi sexualitatea, ea este cum este si atat.
Nu e nici un "end of story". Atatia oameni care au trait o viata heterosexuala si s-au considerat heterosexuali au avut o experienta sau un declic care le-a starnit curiozitatea sau i-a facut sa se gandeasca mai in profunzime la ei insisi, dupa care, din diverse motive (atractie, placere, senzatie de libertate si/ sau multe altele) au inaintat mai mult pe drumul respectiv si au devenit homosexuali sau lesbiene. La altii e temporar, din cauza mediului restrictiv (in marina, in inchisori), in care nevoia de sex le impune un partener nu neaparat dorit.
RăspundețiȘtergereMai sunt si cazurile celor care isi schimba orientarea sexuala din dezgust fata de sexul opus; vorbeste cu dansatoare, dame de companie si in general femei expuse celor mai explicite manifestari masculine si intreaba-le: cate din ele au acasa o femeie si cate un barbat?
Prietenul meu gay s-a considerat bisexual pana cand si-a inceput viata sexuala, iar atunci s-a nimerit sa fie cu un barbat; a devenit gay pentru ca era prea timid sa faca primii pasi inspre o fata, dar mi-a zis ca i-ar fi placut sa incerce.
Toate astea (si mai am multe povesti care s-au intamplat in afara laboratoarelor de cercetare) dovedesc ca nu te nasti gay, ci poti sa si devii.
Parada gay e alta mancare de peste si personal nu consider normal ca unui gay sa i se permita sa se afiseze in public in bikini si pene roz si sa aiba un comportament neadecvat, iar un heterosexual facand acelasi lucru sa fie arestat si/ sau amendat pentru atac la pudoare sau cum i-o mai zice in Codul Penal. Dar la fel cum nu toti heterosexualii sunt la fel, nici toti homosexualii nu sunt la fel. Unii sunt discreti, nu se baga cu forta in ochii oamenilor si nu se bat cu caramida in piept pentru ceea ce sunt, altii fac toate astea. Dar nu-i drept sa judeci multimea pentru ceea ce fac cateva elemente ale sale.
Discutia asta e imens de vasta, deci adaugand la asta si ora inaintata, ma retrag cu plecaciune.
Adrian, o intrebare: daca e scris in reviste medicale ca homosexualitatea e o "boala", o deficienta, o chestie de care sa fie responsabile genele, de ce nu am auzit si noi de asta? Adica ar fi sarit arienii de pe unde se pitesc, fericiti si gata sa arate cu degetul ca sunt defecti toti homosexualii si bisexualii, ca hetero e the way to be.
RăspundețiȘtergereBa, avem de ales. Bisexuali suntem cu totii, unii mai pronuntat decat altii, dar suntem cu totii... Pe de alta parte, asta e viziunea mea, dupa ce am citit zisele lui nea' Freud, care nu s-a ascuns si a zis-o pe unde a putut ca homosexualitatea e o deviatie etc.
Articolul mi-a placut, a fost simpatic, mai putin partea cu "nu au avut de ales". Ca avem toti de ales pana la urma.. chestiune de adaptare.
Si sa nu uitam ca homosexualitatea a fost scoasa definitiv din Dictionarul medical international prin anii 90, deci in momentul de fata nu e considerata o boala.
RăspundețiȘtergereÎn cazul ăsta o să accept şi invitaţia de a expune câteva aspecte biologice în speranţa că documentarea poate aduce şi mai multă întelegere.
RăspundețiȘtergereÎn primul rând există sexul genetic şi există sexul anatomic. Dacă cel genetic este clar stabilit - anume prezenţa a cel puţin un cromozom Y (de sperat doar unul) - implică fără echivoc sexualitatea masculină, sexul anatomic este mai puţin conclusiv.
Embriologic vorbind, diferenţierea organelor sexuale are loc începând cu a doua lună de viaţă intrauterină din două primordii embriologice numite ductele Wolff şi Muller. Prezenţa cromozomului Y implică (printr-un lung! lanţ de evenimente genetice, biochimice, moleculare şi histologice) secreţia unor hormoni androgeni care fac ductul Muller să involueze şi dezvoltă rapid ductul Wolff, aşa că în scurt timp se formează testiculele şi restul organelor masculine. Lipsa (sau ineficienţa) hormonilor respectivi nu aduce "schimbarea macazului" spre masculinitate şi în consecinţă ductul Wolff stagnează, urmând ca cel Muller să se diferenţieze în organele feminine. De reţinut că şi după formarea respectivelor, fie ele feminine sau masculine, apare o secreţie hormonală din partea "noilor achiziţii". De aici se continuă cu multe multe implicaţii toată suita de evenimente anatomice, fiziologice şi psihologice.
Prin urmare, fiecare bărbat (aparent) s-ar fi născut (aparent) femeie dacă nu avea parte de doza lui corespunzătoare şi necesară de hormoni, la timpul şi locul potrivit.
Atât bărbaţii cât şi femeile posedă ambele tipuri de hormoni sexuali , în proporţii diferite bineînţeles - aici a nu se întelege că există 1 hormon masculin şi 1 feminin, sau că existând mai mulţi cei de acelaşi tip au efecte identice, sau asemănătoare chiar. Şi unii şi alţii îşi fac simţit efectul atât în privinţe anatomice, fiziologice şi bineînţeles psihologice, evenimente înscrise în timp pe toată durata vieţii, ciclic sau neciclic.
Pubertatea şi adolescenţa implică, aşa cum larg se ştie, alte şi alte căi de evoluţie hormonală cu toate implicaţiile lor. Includ bineînţeles şi comportamentul sexual. De reţinut că NU sunt fenomene de moment, localizabile precis în timp, ci se întind pe ani mulţi (chiar şi mai mult de 10 de exemplu).
În ce priveşte aspectul psihologic, conştienţa propriei sexualităţi se dezvoltă treptat începând cu copilăria şi continuând până departe în maturitate (da! maturitate!) în strânsă legătură cu avalanşa de evenimente hormonale cu efecte viscerale cunoscute, cât şi la nivel psihic (aptitudini intelectuale, maturare neuronală, personalitate, instinct matern, sexual, etc.). Ca şi consecinţă, orientarea sexuală este un caracter dobândit într-o perioadă de timp, în dezvoltare îndelungată, care în schimb poate fi definitivat către certitudine mai devreme sau mai târziu pe parcursul respectivei evoluţii, şi de multe ori cu rezultate neconcludente. E vorba de bisexuali aici, bineînţeles, şi da, e corect până la un punct că fiecare fiiţă umană prezintă aspecte psihologice comportamentale ale ambelor sexe. Proporţia în schimb diferă semnificativ, depinzând cantitativ de proporţia respectivilor hormoni care bântuie sângele fiecăruia. E deci o chestiune de scalare de la femininul absolut la masculinul absolut, cu o foarte mare distanţă între extreme. Sper că asta a lămurit şi aspectul de "devenire" a homosexualilor în ciuda celor care "se ştiau de la început aşa".
Am scris şi aşa mult mai mult decât ar fi decent pentru un comentariu dar n-am început nici măcar să zgârii suprafaţa explicaţiilor tehnice. Acum concluziile: aspectele de mai sus sunt de pură notorietate, cu ani în urmă intrau în ceea ce se numea atunci cultură generală (asta fiind pe vremea începutului reprostituţiei intelectuale în masă), acum se regăsesc refugiate timid în revistele de tarabă, prezentate din auzite în maniera telefonul fără fir şi cât mai simplu şi digerabil posibil pentru the average Joe (ca nu cumva să obosească citind în general), sau mai rar chiar în literatură, de exemplu Cărtărescu (cu "De ce iubim femeile").
Detaliile NU sunt deloc simple, motiv pentru care nu sunt tratate în "reviste medicale", se discută segmentar în tratatele mai multor specialităţi, de mii de pagini, pentru că aşa e fiziologic şi de fapt imposibil altcumva. The average Joe, adică cetăţeanul mediu, habar n-are ce înseamnă în realitate o genă, cum e structurată, care e treaba cu regiunile de reglare pentru transcripţie, nu ştie ce-i ăla exon sau intron, nici matisare, e pe nicăieri cu enzimele şi sinteza biochimică, cu energetica celulară şi mecanismele translaţiei, n-a prea auzit de alele, de amprentare genică, n-ar înţelege în ruptul capului care e legătura între o boală clară şi natura ei polimorfică genetic, nici diferenţa între anomalie congenitală şi malformaţie... mai zic?? Şi astea sunt doar primele care-mi vin acum pe loc în minte şi care au legătură absolut directă cu ceea ce înseamnpă patologia în domeniul discutat aici.
RăspundețiȘtergereFără înţelegerea reală, tehnică, a proceselor biologice, şi mai ales de dragul simplităţii, lumea largă apelează la ce are. Adică părerea personală, primitivă, emotivă, de gargară, care pe undeva se sprijină pe "dacă eu aş fi inventat asta, atunci...", şi-şi spune oful în maniera lui/ei subiectivă, care să-i susţină strict lui-ei ideile şi câteodată trăirile. Cu atât mai mult cu cât efectele de maxim interes de aici sunt cele psihologice, deci extrem de accesibile şi la îndemână în discuţii. Pentru că, nu-i aşa, cine ştie până la urmă cum gândeşte de fapt omul? Nu plânge nimeni că n-are nici cele mai de bază cunoştinţe de neuroanatomie, neurologie, fiziologie neurologică, endocrină şi minimă psihiatrie, şi i se pare probabil că dacă ştie lobii creierului după nume a facut deja jumate din drum. Să nu uităm că lumea nu cunoaşte diferenţa dintre psiholog şi psihiatru, iar absolvenţii de psihologie cred că la terminarea facultăţii "noi tratăm pacienţi". Pur bull shit! Şi uită la fel de bine că informaţiile de azi sunt mai multe decât alea de acum 20 de ani, dar în afară de "multe" habar n-au în ce constrau, aşa că presupun de la ei/ele citire că ce au aflat din diverse surse reprezintă expresia nemodificată şi plină de adevăr a ultimilor noutăţi - care tocmai schimbă lumea.
În final: în miezl imbecilizării în masă şi în numele sinelui, însetând după accesibil şi simplu, populaţia apelează la borhotul din dotare şi emite păreri cel mult emoţionale, cu alură doctă şi iz de dezbatere, pentru a trata confuzia în care se află. Asta se reflectă la o stare de fapt general valabilă, nu e o tratare ţintită în blogul şi comentariile de aici, că prevăd inflamaţii violente. Lipsa de cunoştinţe absolut decente (cu scala dată peste cap) împreună cu aroganţa, tupeul (pentru formatorii de opinie viciaţi deja) şi confuzia generală explică substratul patologic al celor mai multe discuţii. Nici pe departe nu înseamnă că cine nu are toate cele necesare pentru a purta o discuţie corectă nu poate să-şi spună oful, asta ar fi cea mai mare prostie că n-ar mai afla nimic, dar chiar mi-e dor de maniera decentă de a pune problema - aia în care lumea vrea să se informeze prima dată şi-şi expune crezul cu smerenia necesară, asumându-şi riscul de a se fi înşelat. Îmi vine rău de la atâta "domnu' Turcescu, ştiţi de fapt cum stă treaba?"!
Cum am spus înainte, aştept cu drag şi nerăbdare o mână întinsă corect şi prieteneşte, pentru informare în primul rând, şi cu soluţii potrivite faţă de aspectele anormale raportate la firesc.
Homosexualitate: devierea comportamentului sexual prin afinitatea faţă de persoane de acelasi sex. E definiţia din dicţionarul medical ediţia 2004. De reţinut că dicţionarul medical NU este o bază de date pentru boli, explică toţi termenii medicali, ca "opsonizare", "reagină", "antigen", etc. Presupunerea că într-un dicţionar medical găseşti doar termeni despre patologie e... cel mult superficială.
RăspundețiȘtergereCopii, dar iar am lipsit şi iar v-aţi aruncat unii altora nisip în cap!... :P
RăspundețiȘtergerePentru început (şi sper că pentru totdeauna) trebuieşte să specific faptul că articolele mele - sau refulările din momentele-mi de nebunie, cum preferaţi - nu trebuie luate atât de în serios. Dacă mi-aş fi dorit să fiu exactă, m-aş fi documentat. Dar n-am făcut-o. Şi n-o s-o fac. Îmi place aşa, cu "cred că"-uri şi "mi se pare că"-uri, că doar de-aia îs erorile mele de gândire, ca să pot greşi.
În altă ordine de idei, mulţam pentru interes şi pentru răspunsurile mai mult decât serioase. Nu ştiu dacă le merita articolul, că nu-mi doream să disec nici o problemă vitală, ci doar să miştocăresc puţin, cum îmi stă în fire. Ceea ce nu a realizat nimeni e că ne miştocăream de fapt pe noi toţi - ăştia heterosexuali, cum că avem o mare problema dacă ne băgăm nasul în...ăăă...sexualitatea altora, ca să nu fiu mai exactă - iar nu pe homosexuali (gay sau "sexually challenged", cum doriţi).
Ei au frustrările, fericirile şi probleme lor, nu pretind că le-aş cunoaşte. Empatizam doar, de-acolo şi "săracii de ei", deci nu cu superioritate.
Probabil că există şi varianta cu liberul arbitru, adică "am devenit gay din curiozitatea-mi de adolescent", însă mă refeream la mai marea categorie (cred eu) a celor care au avut porniri de nestăpânit în sensul ăsta şi, oricum, la cei care-şi ţin relaţiile amoroase pentru acasă, nu pentru paradă (care până la urmă nu mai are legătură cu sexualitatea cuiva, ci cu sănătatea psihică mai şubredă a respectivilor).
Long story short, ideea nu era că au voie/n-au voie, e moral sau imoral, s-au născut aşa sau au devenit la o beţie şi alte etc-uri, ci doar că fiind vorba de sexualitate, hai să le-o lăsăm privată, adică lor, şi să nu ne mai dăm cu părerea, dacă nu cumva acceptăm şi să facem sex în locul lor.
Altfel... Esk, doamnă, mulţam, sunteţi o prietenă falsă adevărată, nu m-aţi lăsa să greşesc pentru nimic în lume...săru'mâna pentru promptitudine. Adrian - cu atâta vervă şi aplicăţiune, că era să ameţesc... Gabriel, încerc să piratez filmul, mulţam pentru îndemnul plin de moralitate. naru, welcome şi nu fugi, aşa sunt ei, n-au nimic cu tine...
Adriane, mi-e greu sa cred ca ai scris tu insuti macar jumatate din cat ai postat. N-om sti noi astia mai de jos ce si cum e la nivelul genelor, ca estem prosti si numai mneatale ai fost la scoala, ce sa-i faci.
RăspundețiȘtergereDa' eu am zis si eu ce-am citit prin cartile de psihologie pe care mi le-a imprumutat Naru, da' si alea is scrise de neni care se ocupa cu spirite si ganduri si nu se apleaca asupra proceselor minimicroscopice care se petrec printre enzime (chiar asa, alea cum functioneaza, enzime cu enzime sau enzime cu enzimoi?), asa ca n-au cum sa aiba dreptate in fata mneatale. Ne scuzam cu plecaciune inca o data.
Xela, inca incerc sa-mi dau seama pe ce ton e zis ce ai zis, dar pe bune sau nu, te rog sa nu ma domnesti, ca ma simt baba si-asa, da?
Ioi, Adrian. O singura chestie, nu imi place tonul (sunt paranoica si prost dispusa in ultima vreme) si faptul ca ne iei de average Joe pe toti. Te cred, ai cunostinte, ai tot dreptul sa le expui, dar sa ni le dai in vrac, gen "uite ce stiu eu" nu ma incanta. Daca as fi putut, as fi invatat despre orice. Sunt limitata si am ales un singur domeniu. Si ce spui matale despre psihologi, sunt psihologii de Marie Claire, sau de showuri televizate in care Complexul lui Oedip domina frumos, de parca toata viata se invarte in jurul lui.
RăspundețiȘtergereEu iti vorbesc despre bisexualitate psihologica, adica primul "obiect" de iubire: mama (sau inlocuitorul maternal) si faptul ca mai devreme sau mai tarziu ne intoarcem catre celalalt sex. Si ca orice prietenie e bazata totusi pe atractie, pe chimie. Nu ma bag in domeniul tau, spun doar ca: daca ar fi fost dovedit ca homosexualitatea e clar, fara nici o indoiala, de origine biologica, Elton John ar fi fost coleg de camera cu Freddie Mercury, asteptand sa fie tratati, pentru a nu mai fi aratati cu degetul si tratati de nume odioase.
Multumesc Xela. Nu fug, ca-s masochista si daca mi-o iau peste nas, mai stau, ca-mi place. Seriously.. imi place pe aici, raman :)
Esk, am spus-o cu toată sinceritatea inimii mele, care există, te asigur. Nu-mi plac pupăturile sub coadă, că de-aia n-am dat blogul la cunoscuţi, ci doar la neni şi tanti de prin blogosferă (iar "doamnă" era parţial ca să te oftic - căci citii că ăsta e efectul - iar paţial cu respectul unei domnişorici la doar 2 ani distanţă în jos şi la vreo 10 până la măritiş).
RăspundețiȘtergerenaru, ştiu că nu fugi, că doar ai sesiune şi-ţi trebuie distrageri de atenţie, drept îi? :D Ştie Xela, ştie...
Iar per ansamblu, să nu-l renegăm pe Adrian. El ne iubeşte, de-aia ne educă (Adrian, confirmă!). Plus că suntem colocatari ai aceleiaşi grădini virtuale... Deci, să ne jucăm frumos.
Hehe, am zis eu ca o sa văd multe inflamări! Am stiut eu :D
RăspundețiȘtergereRecunosc ca n-am tocmai cea mai subtilă abordare dar am corectat de trei ori comentariul (împărţit în 2 că să încapă) ca nu cumva să sune acuzativ la adresa contribuabililor de aici. Ia ghiciţi :D Eeexact, tot nu mi-a reuşit!
Şi dacă nu vă conving încă de intregritatea originalităţii comentariului meu asta e din cauza "prospeţimii" mele pe blog. Or urma şi zile mai bune :D
Aşa că trebuie să-mi cer iertare dacă v-aţi simţit vizaţi/vizate de exprimare, eu am pus la vedere - ceea ce susţin şi în continuare - care e larga abordare de zi cu zi pe plaiurile ce ne înconjoară. Am spus asta şi înainte, dar acum o să insist.
În altă ordine de idei detaliile chiar atât de tehnice nu intră neapărat în domeniul meu, nici nu pot să mă afiliez etern la unul anume - adică am pretenţia că m-a făcut mama şi pentru altceva decât o meserie singulară. Ideea esenţială de acolo era că pentru a avea o discuţie cât mai săracă în erori trebuie să porneşti de la premise corecte, şi nu e vina nimănui că atât de tehnice sunt lucrurile. Altfel e ca şi cum ai vrea să montezi un panou electric dar nu eşti electrician, evident n-o să meargă lucrurile ca pe roate dar în acelaşi timp nici nu te acuză nimeni de rea intenţie. Problema în schimb e că treaba e cam de mântuială.
Mai e ceva. În timp ce tamtamul asupra homosexualităţii e la ordinea zilei şi "tratat" şi de unii informaţi, şi de alţii mai puţin informaţi, se face că ajunge aşa un fel de mix sălbatic în care rezultanta e cea mai populară, la modă, simplă de înţeles şi convenabilă de moment, dar care în schimb nu e în mod necesar legată de problematica reală. Nu poţi să spui facem abstracţie de domeniul medical, convertim psihologia în ştiinţă nemedicală, care chiar dacă operează pe aceeaşi realitate are alte repere, şi cu ea în mână hai să facem treabă. Că iese o maioneză. De acord că se poate vorbi de bi şi homosexualitate din punct de vedere psihologic dar asta nu exclude, cum nici nu intră în conflict, cu realitatea medicală. Şi da, există surse cât se poate de bine documentate care tratează subiectul cât se poate de temeinic, doar că fiind tehnice nu mai sunt populare şi nu urlă în gura mare, iar dacă nu sunt populare şi expuse nu mai ajung la urechi. Ajung în schimb restul.
Mi s-a părut în schimb deosebit de sănătos pusă problema de la început, aici adică, aşa cum am scris şi în primul comentariu, anume că până la urmă e o chestiune de intimitate şi aşa cum homo(bi)sexualii cu probleme pshicice realmente grave ies în stradă să se manifeste până în intimitatea penalului, la fel sunt daţi cu flit în masă că se manifestă sau nu în public în loc să-i şutuiască exclusiv pe ăia care pur şi simplu nu sunt în stare să se trateze de oxiuri, giardia, ascarizi şi alte organisme. Prin urmare la o abordare greşită se răspunde cu o altă abordare greşită şi se mitraliză pe vecie. Pentru mine asta e de mai mare importanţă decât homo(bi)sexualitatea.
Adrian, ai zis ceva? Mnu ştiu, tot ce am înţeles eu printre rânduri e că ne iubeşti.
RăspundețiȘtergereDa, aia e.
Ai citit bine ;) Şi în paralel încerc să-mi glăsuiesc gândurile, dar nu ştiu cum să le îmbin pe astea două cât mai bine. Primesc cu drag orice ajutor :)
RăspundețiȘtergereIubirea cică nu se transpune în cuvinte, aşa că te rog să te hotărăşti: ori ne iubeşti, ori ne educi!
RăspundețiȘtergereDa' dacă e prima variantă, atunci ne iei aşa cum suntem, că iubirea-i oarbă, deci nu ne mai educi. Şi să fie prima variantă, da?! Că la mine pe blog se trăieşte cu iubire, nu cu polemici!
Deci, ne iubeşti. Bine.
Ştii că acum tocmai l-ai întors pe burtă pe marele Willie, nu?
RăspundețiȘtergerePolemici? Unde polemici? N-am ambiţii atât de măreţe cum e cea cu educaţia, nici n-am spus aşa ceva. Je suis innocent!
Xela spor la piratat eu am vizionat acest film intr-o sala Goala de cinema. Sala care la inceput era aproximativ 30% ocupata. Deci.. " Multi vede putini cunoaste ".
RăspundețiȘtergereSi daca tot te bagi la filme gay, sa te uiti si la frantuzescul "Comme les autres" ("La fel ca ceilalti"), caruia i-as fi dat 10 daca m-ar fi intrebat cineva :D
RăspundețiȘtergereMăi, măi... dar dacă sunt influenţabilă şi devin gay privind atâtea filme? Cum rămâne cu argumentele de mai sus?! Nu se gândeşte nimeni la mine...
RăspundețiȘtergerear fi interesant sa scrii un articol si despre difereanta gay - lesbi. ;)
RăspundețiȘtergere