luni, aprilie 19, 2010

Eroarea nr. 36: Nebunia temporară

Oamenii, când se împerechează ei între ei şi formează cupluri, încep să se transforme.

Li se atrofiază nişte simţuri, li se ascut altele, renunţă la nişte necesităţi şi-şi inventează unele cu totul noi sau latente până atunci, încep să vorbească ciudat, să stâlcească limba, să pape litere, să „ubi”, să „pisi” şi să „pupi”. Îşi pierd simţul coordonării, simt nevoia să se rezeme constant unul de celălalt, dezvoltă nevoi paranoice de a fi îmbrăţişaţi şi băgaţi în seamă şi de a face schimb intermitent de salivă. Doctorii ar cataloga-o drept un uşor retard. Nouă ne place să-i spunem iubire.

Când simptomele se agravează suficient de mult pentru a o cataloga drept cronică şi a renunţa la orice tratament, boala dă lovitura de graţie, prin dezvoltarea celui de-al şaselea simţ: instinctul matern. Nu, nu şi patern, doar „ma-tern”, la feminin, cum de altfel se comportă şi bărbaţii în această etapă a bolii.

Subiecţii, în perspectiva experienţei reale ce-i aşteaptă într-un viitor apropiat şi-ntunecat ca o furtună, vor să se joace de-a mama şi de-a tata. Cu ce? Cu animale. Mai exact, încep să adopte diverse. Un peşte. Un şoarec. O râmă.

În funcţie de necesităţi, posibilităţi şi gradul de avansare a nebuniei, se începe cu ceva mărunt şi mai puţin provocator de suferinţă în caz de deces şi se urcă încet, dar sigur, pe scara evoluţiei. Dimensiunile animalului cresc direct proporţional cu numărul de litere mâncare dintr-o propoziţie. Un „Uuuuui' ce d'ăguţ e şoriceluuul... Îl luăm?” (rânjet sadic de domnişoară care toarce-ntre degeţele firul subţire al vieţii tale sexuale) înseamnă un hamster. Un „Vaaaaaiiiii.... tu ai văjut pişicucia aia cu şe uita la noi? O v'eaaaaaau...” se va solda cu un morman umblător de păr şi rahat. Iar un „'Ubi, tu VEJI căcelu ăla ce d'ăguci dă din coadă?? - cuciu-cuciu, puiu' lu' #%&*^@ ... pupate-ar... &^#@#*!...” va conduce inevitabil la câine + zgardă roz + coşuleţ +jucării + un bebe care să-i ţină companie.

Apoi urmează adevărata distracţie a strânsului de rahaţi, a ştersului de băltoace, a aspiratului de păr, a legănatului în miez de noapte ca să nu mai miaune cretina, a urcatului în pat cu voi ca să nu mai schiaune imbecilul, a papucilor roşi şi-a lui „cu cine-l las pe Bombonel când plec de-acasă?” – deci, a vacanţelor terminate. Chiar mai drăguţ decât experienţa reală, aş spune, că măcar cu totoloţului căcător care zbiară-n în miez de noapte împarţi nişte cromozomi, deci ai o obligaţie morală să nu-l arunci pe geam. În cazul animalelor, însă, aş zice că-i pură nebunie.

Apoi, bineînţeles, iubirea se termină, farfuriile zboară, bagajele se fac, şoarecul nu mai e drăguţ, mâţa nu mai e „pişicuciă” şi câinele se cacă prea des. După care, ca prin minune, animalele învaţă să zboare. Dacă sunt mai norocoase, aterizează la alţi stăpâni care le urcă prin pat şi le ling în bot. Dacă nu, ajung doar până-n faţa blocului. Sau, în cazuri de stăpâni miloşi şi cu coloană vertebrală mai flexibilă, animalul se păstrează, spre veşnica aminire a relaţiei defuncte, şi se moşteneşte fără voie de iubitul/iubita subsecventă.

Ceea ce ne aduce la problema de faţă...

Aşadar, donez animalul-covrig din imaginea de mai sus, rezultat al prostiei dintre iubitul actual şi fosta doamnă a acestuia, producător de păr, rahat şi decibeli ca nimeni altul, mâncător de tandreţe dincolo de orice limită, complet lipsit de abilităţi sau de creier, martor al nesfârşitelor partide de sex dintre actualul domn Xela şi fostă-sa, copil născut din tenebrele defunctei relaţii şi dovadă veşnică a ceea ce nu mă priveşte şi nu vreau să ştiu.

Se caută stăpân destul de tâmpit ca s-o ia, să vâre mâncare cu lingura la un capăt şi să cureţe cu lopata la celălalt, să tragă păr pe nas cu plăcerea unui narcoman, s-o bage cu el în pat, s-o legene, să-i deschidă/închidă/deschidă uşa de la cameră de câte ori prinţesa se plictiseşte de peisaj, s-o suporte când e în călduri şi face ca un copil pe moarte, să-i cânte la chitară, să-i povestească şi s-o pupe ocazional sub coadă, ca să nu-i fie dor de actualul posesor.

Dacă nu v-am convins încă, menţionez şi că înghite o grămadă de bani (nu la propriu, făcuţi sul şi vârâţi pe gât, ci mai degrabă sub formă de Whiskas la plic de 3 ori pe zi). Iar dacă nu credeţi că e o investiţie profitabilă pentru doar câteva kilograme de rahat pe zi şi mirosul ucigător adiacent, ei bine... daţi-mi voie să vă strâng mâna.

Dumnezeu să-i ierte, că n-au ştiut ce fac. Dar ajutaţi-mă să curăţăm urmele, împreună.

Plecăciuni.

7 comentarii:

  1. Noooooooo...si eu care credeam ca iti anunti nunta...:(

    RăspundețiȘtergere
  2. Horea, am zis temporară, nu permanentă.

    Doppelgänger, mulţămim.

    RăspundețiȘtergere
  3. mno, pisica, atata mi-ar mai trebui mie in momentul de fata! :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Adică ai iubită care mâncă litere - să înţeleg - şi-ţi lipseşte doar obiectul afecţiunii?

    RăspundețiȘtergere
  5. Macar sexul a fost bun? Cred ca ar trebui sa o intreb pe pisica. Nu de alta, dar e pacat de tine...

    RăspundețiȘtergere
  6. Pisica zice că sexul a fost "miaaau-uaaau"...
    Să mă-ngrijorez?

    RăspundețiȘtergere

Haideţi, aruncaţi cu pietre!