Eroarea nr. 12: Five O'Clock

Iată o oră din zi ce-mi place. E ceasul acela de tihnă şi pace pe care-l aştept de cum se crapă de ziuă, ales cu grijă de nişte oameni binevoitori ca să-mi însenineze după-amiaza, să-mi ridice moralul şi să mă facă mândră că sunt om. De ce orele 5 ale după-amiezii? Pentru că e ştiri. Care ştiri? Alea de la ora 5. Mai au nevoie de o denumire? Dară că nu... Lumea le ştie, le recunoaşte, le iubeşte. Au adunat un distins public fidel, cu gusturi rafinate şi aşteptări ridicate, ce se adună serios în faţa tembelizorului în fiece după-amiază, pentru a aştepta începerea programului de divertisment şi informaţiune generală. Când pe la alţii se beau ceaiuri, la noi se numără decapitaţii, împuşcaţii, topoarele în cap, bătăile domestice şi babele violate.

De ce? Foarte simplu. Pentru că românii e nişte culţi şi nişte informaţi, pentru că ei e avizi de cunoaştere d’asta calitatea întâi, livrată de nişte profesionişti. Iar o tanti bine machiată şi blondă până la rădăcini inspiră multă încredere, corespondentele locale nu vorbesc niciodată cu accentul zonei şi textele au un pronunţat caracter liric: „Crimă odioasă azi la Darabani...”, „Un bărbat şi-a ucis în bătaie soţia pentru că a cumpărat lapte degresat!”, „Incredibil – un om a murit înecat, în timp ce făcea baie!”. Cuuum?! UN OM a murit?? E chiar senzaţional, neaşteptat, nimeni nu şi-ar fi imaginat că o viaţă o să fie curmată aşa, cu o moarte, doar se întâmplă aşa de rar – numai de două ori pe secundă! Şi tocmai înecat... apa nu era parcă sursa vieţii?! Nu mai înţeleg nimic...

Oi fi eu mai sensibilă, dar restul oamenilor au stomacul tare, rezistă până la capăt, că dacă n-ar fi cine, nu s-ar povesti ce. După ce vin ei de la serviciu obosiţi şi deprimaţi, ce să facă altceva decât să se trântească în fotoliu, să-şi încrucişeze picioarele pe masă şi să ia farfuria cu mâncare în braţe, uitându-se la cine a mai dat ortu’ popii prin ţară?... Mai o sărmăluţă, mai un „bărbat găsit spânzurat în pădure”, o felie de pâine şi o „femeie îngropată în curtea nurorii”, mai un „dă-mi te rog sarea!” şi „doi bărbaţi arşi de vii în propria casă”. Ce poate fi mai bine decât să vezi că altora le merge mai rău? Oricât de infectă ţi-a fost ziua, măcar tu eşti în viaţă. Deci până la urmă, Ştirile de la Ora 5 sunt un program umoristico-informativ, aşa, de relaxare, de ridicat moralul prăfuit şi cu urme de bocanci al românului de rând. Deşi românul nu se bucură că i-a murit capra vecinului, nu-nu, doar constată decesul, face cruci că a lui e-n viaţă şi întreabă dacă se poate uita la înmormântare.

Ce mă roade pe mine e altă treabă. Cum află nenii ăştia despre desfăşurarea acestor importante evenimente? Eu înţeleg că-s ştiri şi, deci, de interes naţional, dar cum ajung la rădăcina acestor informaţii vitale? Are ProTV-ul ceva angenţi secreţi infiltraţi în punctele cheie ale ţării, prin satele uitate din munţi, prin căpiţa de fân a lui Gheorghe, prin Baru’ lui Costel, în nucul Măriei, în pod la Teofil, aşteptând cu nerăbdare şi cu camera pe umăr să vadă – o bate pe Măria soţul sau nu? Îi dă cineva cu paru-n cap lui Gheorghe pentru că s-a uitat urât la vaca lui? Se îmbată vreo doi şi sfârşesc în faţa barului cu cuţitele, în timp ce Costel înjură că n-au plătit? Iar în tot timpul ăsta reporterii sunt sub acoperire, se îmbracă tematic şi se coafează neglijent, vorbesc cu accent – să pară de-a locului, umblă pe uliţă privind vigilent pe sub sprânceană cu ochiul lor antrenat pentru „ştiri senzaţionale” şi cum aud o înjurătură, cum văd o sapă vânturată către vreo căpăţână sau un par smuls cu dedicaţie din grădină – PAC! scot camera şi îşi tomnesc grijulii freza, gata să intre în direct cu un „Caz incredibil la Băicoi, un om a ajuns în spital după ce a declarat la barul local că nu ştie cine e Guţă!”

Mda, numai aşa poate fi. Chiar nu-mi pot imagina pe cineva sunând la ProTV să zică: „Mă scuzaţi, tocmai l-au scos pe unchiu’ din fântână după două zile, nu veniţi să filmaţi?” Deci tre’ să fie cineva din interior. (Al fântânii, bineînţeles.)

Dar ca şi eficienţă sunt excelente ştirile astea, chiar mă ung la suflet. Cine n-ar vrea să ştie cine a mai murit şi cum, unde a fost îngropat, de către ce sălbăticiuni dezgropat şi după câte zile, dar mai ales să vadă filmări recente, cenzurate eficient cu pătrăţele destul de mărunte ca să determine cu uşurinţă sexul decedatului? Eu una zic că eşti nebun să nu profiţi de asemenea materiale de calitate, care te fac să apreciezi cu adevărat viaţa. Dacă te îndoiai până acum că ţi-e bine, aprinde teveul pe la 5 şi te convingi. Sau ai prefera să ai tu un topor împlântat în creştet? Poate nu-ţi stă bine cu cărare...

Doar că mă-ndoiesc de o chestie: de autenticitatea evenimentelor arătate pe-acolo. Indiscutabil, oamenii mor, nu aia mă îngrijorează. Dar oarecum, am senzaţia că e vorba de aceeaşi doi-trei protagonişti ai tuturor aventurilor, care mor, ca şi Kenny din South Park, în fiecare zi altfel, dar se trezesc în mod miraculos pe mâine după-masă până la 5, ca să nu piardă o nouă ediţie. Sunt aceiaşi Gheorghe-Vasile-Ion care s-au bătut/înjunghiat/ciopârţit prin ceva sat cu nume hilar, din cauza unei datorii de 2 lei sau mai puţin şi care nu e exclus să fi fost şi rude, dar despre care se va susţine invariabil că „o fost băieţi muncitori şi liniştiţi, n-o făcut probleme, nu s-o bătut, nu s-o certat până amu’, nu ştiu ce-o fost cu ei atuncea…” Căci da, sătenii au ştiut toate problemele din viaţa lor, inclusiv pe cele amoroase şi de familie, care se şi strigă, de oblicei, pe uliţa pricipală, nu se păstrează cu egoism în familie. Eu zic să întrebăm mai bine corespondentul ProTV ascuns sub preşul de la intrare, care a documentat totul într-un carneţel.

Adevărate sau nu, ştirile astea tot sunt terapie curată. Am auzit asemenea văicăreli, gen “se promovează violenţa”, “se sperie copiii”, “facem indigestie”, dar mi se par exagerări. Oameni buni, nu ştiţi ce-i aia artă, ce-i ăla profesionalism! Ştirile de la ora 5 ne arată “viaţa aşa cum e ea”! S-a specificat care latură a vieţii? Şi ce dacă o filmează din centru-spate? E viaţă, să nu v-aud. Cum se întâmplă un ceva, ştirile documentează, deci nu e nici o minciună acolo… decât partea cu “ştire”, că nu prea e informativă, cu “senzaţional”, că moarte e o certitudine, cu “crimă oribilă”, că eu nu prea ştiu să fie crime frumoase şi alte câteva detalii menite să-l transforme pe Ion de la stână într-un James Bond malefic şi mai prost echipat, dar cu o mioară la fel de focoasă prin preajmă. Deci, realitate, da? Doar puţin machiată.

În fine, să nu neglijăm efectul terapeutic al unor crime servite reci, după serviciu, ca să-ţi aminteşti că eşti în viaţă şi ţi-e ceva mai bine decât cei cărora le e ceva mai rău, iar în caz că clachezi mâine în faţa şefului, măcar poţi ajunge vedeta show-ului tău preferat. Deci, nu uita să-ţi pui alarma să sune, mâine, la 17 trecute fix, ne întâlnim cu Ion să vedem cum moare de data asta. Sau să fie Gheorghe de serviciu?...