vineri, mai 15, 2009

Eroarea nr. 17: De ce iubim bărbaţii.

Doamnelor şi domnilor, stimaţi cititori, onorată audienţă...

Am fost acuzată, în nenumărate rânduri, de nişte... nişte cunoscuţi! - că nu le pot spune altfel - cum că aş fi misandră. Cum s-a ajuns la această concluzie? Intuiesc că numai prin metode mârşave, menite să mă discrediteze în mediul virtual în care sunt atât de cunoscută, precum bine ştiţi şi voi (ăştia doi, care citiţi). Doresc, cu această ocazie, să dezmint odiosul zvon: eu n-am nimic împotriva bărbaţilor, doar că nu-s de partea lor. Îi tolerez şi-i respect, ca nişte vecini de scară, colegi de facultate şi oameni de pe stradă ce-mi sunt. Le adresez multe gesturi familiare, unele necesitând doar un deget, altele chiar toată mâna (pentru o strângere familiară) sau capul, plecat sugestiv în public, a recunoaştere reciprocă şi iubire neţărmuită.

Nici nu ştiu cine ar putea să nu iubească aceste graţioase fiinţe, venite în lumea noastră murdară direct din Rai, cu aripi de înger, strivite ulterior sub tocurile nemiloase ale femeilor. Aceste făpturi au luptat secole de-a rândul pentru egalitatea între sexe care le este pe nedrept refuzată şi astăzi, când sunt trimişi fără milă la bucătărie şi la odrasle, în timp ce nesimţitele de femei conduc nave, întemeiază ordine secrete, ajung pe lună şi-şi desemnează prima femeie-preşedinte de culoare.

O altă mare nedreptate li s-a făcut când li s-a furat de sub nas titulatura de "sex frumos", rămânându-le doar insipidul "sex tare", care face trimitere la obscenităţi ce nu le stau în fire sus-numiţilor domnişori. Nu-nţeleg, oare ei îşi toarnă ceară fierbinte pe picioare, pentru a o smulge apoi cu tot cu păr, urlând ca nişte războinici? Ei sunt cei care-şi frâng picioarele în tocuri de 12 cm, pentru a arăta mai ispititor în faţa nesătulelor de femei? Ei reuşesc să scoată 12 cm printr-o gaură de 8, după 10 ore de travaliu, 6 luni de glezne umflate şi 3 de greţuri matinale? Şi, oare, ei repetă experienţa, ca nişte fanatici, după 2 ani, pentru că "iubi" vrea şi un băiat?... Mnuu, dar lasă, să fie ei "sexul tare"... ei care leşină doar asistând la o naştere, care se scârbesc atunci când aud de absorbante şi care ţipă la epilat mai tare ca don'şoarele, după ce oftaseră, în prealabil, cu năduf: "Nu ştiu de ce vă tot plângeţi voi, femeile, atâta..."

Aproape la fel de mult ca şi egalitatea între sexe sus-menţionată şi perfect funcţională, îmi place egalitatea din cadrul cuplului. Mă refer, aici, bineînţeles, la sublimii masculi care spală, gătesc, dau cu mopul şi schimbă scutecele fără crâcnire, cot la cot cu iubitele lor. Eu n-am auzit până acum de la vreunul un cuvânt mai urât, o văicăreală, un "Ce, e treaba mea?! Eu îs bărbat!" în viaţa mea. Ba mai mult, majoritatea insistă cu înverşunare: "Iubito, ia hai şi-aşează-te tu comod, pune picioruşele sus... aşaaa... şi spune, ce vrei să-ţi facă puiu' de mâncare?" Şi am auzit şi de bărbaţi mai temperamentali, care urlă jigniţi: "Cum să faci TU curat?! Da' n-am făcut şi EU mizerie?! Nu-mi ştergi tu praful şi nu-mi speli tu farfuria, potoleşte-te!"

Aşadar, vreau să subliniez, aici, că bărbaţii sunt nişte făpturi sensibile, care visează doar la confortul unui cămin şi iubirea unei familii doar a lor şi care sunt dispuse la mari sacrificii pentru asta. De fapt, majoritatea bărbaţilor îşi iau concediu pentru creşterea copilului, vreo 2 ani/odraslă, ca să şadă acasă şi să strângă rahăţei, căci - nu-i aşa? - nu cariera contează pentru dânşii, ci împlinirea de a duce un cămin în spate. Mai dificil e doar să ţină-n frâu câte-o nebună de femeie, care vrea doar independenţă, petreceri şi experienţe sexuale în trei, şi s-o aşeze la casa ei. Dar bărbaţii - nişte firi, cum spuneam, sensibile şi răbdătoare - nu renunţă la femeia iubită şi aşteaptă şi 10 ani, dacă trebuie, până să fie ceruţi la beţie, să spună un "da!" frenetic şi să fie apoi părăsiţi, 2 ani mai târziu, când domniţei i s-or scurge ochii după unul mai tânăr.

Îmi mai place la bărbaţi că nu înşeală, că sunt plini de subtilităţi, că sunt grijulii cu limbajul şi atenţi la detalii, că strâng cu sfinţenie cojile de seminţe de pe jos, oftând neînţeleşi către fufa care se uită concentrată la meci, că lăcrimează când ele le uită ziua de naştere, că se-ntristează când ele zic "pizdă" prea des, că se bosumflă când ele nu observă că ei sunt proaspăt raşi sau cu freză nouă, că adorm nemângâiaţi când ele vin bete de prin birturi, că se plâng la prieteni, că prietenii-i consolează, că visează cu toţii la o zână călare pe un inorog, care să-i fure şi să-i ducă departe de lumea asta rea unde nu-şi găsesc locul...

Din toate aceste motive şi nu numai, îi iubesc pe domnii bărbaţi şi îi accept în viaţa mea, parţial şi pentru că soarta-mi reproductivă şade în mâinile unuia dintre ei. (Deşi, odată cu evoluţia medicinei - slavă Domnului! - necesitatea a devenit opţiune.) Deci, să nu mai aud bârfe şuşotite pe la spatele meu, care tot de femei sunt născocite, cu siguranţă, căci un bărbat nu ar putea fi niciodată în stare de asemenea urâţenii. Aşa că jur, cu mâna pe tastatură şi cu ochii pe blog, că-i voi iubi veşnic pe acei bărbaţi care spală, gătesc, plâng la filme de dragoste, suspină după persoana iubită, visează la copii şi la căldura căminului lor şi care aşteaptă, cu sufletul la gură, ziua în care vor păşi în faţa altarului, conduşi de persoana iubită... (măcar de-ar fi heterosexuali, sărăcuţii de ei.)

20 de comentarii:

  1. Vai Xela, pe suflet m-ai uns. Stai sa-mi sterg lacrimile ca-mi ud tastatura.
    Hm, ma-ntreb...nu s-o sesiza Mirciulica?
    Mircea, hai ca stiu ca stai cu geana pe blog. Revolta-te!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, Mia, nu se sesizează, pen'că bărbaţii nu pot percepe frumuseţea adevărului... (plus că Mircea e unul dintre "cunoscuţi"...)

    RăspundețiȘtergere
  3. vorba 'ceea: cei buni sunt luaţi! :D

    textul e foarte amuzant, deşi la un moment dat e cam ambiguu!

    RăspundețiȘtergere
  4. făniţă, CARE cei buni?!
    Şi e ambiguu "la un moment dat"? Cineva e foarte amabil... :P

    RăspundețiȘtergere
  5. nu ştii expresia? aşa se zice! :D

    substituţia femeii cu bărbatul generează oarecare confuzii! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu ştiu expresia, dar e inventată de femeile dezamăgite, pentru auto-consolare (de fapt, nu există "bărbaţi buni", nici luaţi, nici liberi; doar femei foarte înţelegătoare).

    Iar bărbatul NU poate substitui femeia, de acolo confuzia, făniţă...

    RăspundețiȘtergere
  7. :) Da, scrierea aceasta isi respecta titlul....

    RăspundețiȘtergere
  8. Xela tot respectul meu...:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Gigel, deci am dreptate, doar că luat mai pe ocolite, da? Merci... :P

    Andra, femeile ştiu de ce... ;)

    RăspundețiȘtergere
  10. exista desigur si exceptii de la regula :d

    RăspundețiȘtergere
  11. sunt destule, nu cred ca pot sa le numesc dar stiu ca pot sa ma uit putin in oglinda si in unele cazuri pot sa spun ca sunt exceptia de la regula. Nu toti sunt la fel cum nici toate femeile sunt la fel, intr-un fel exista o balanta intre cele doua sexe :p intradevar barbatii nu prea sunt favorizati, dar sunt cazuri si cazuri :p

    RăspundețiȘtergere
  12. Ah, dar Gabriel, eu refuzasem să sesizez subtilitatea laudei de sine! :P
    Şi n-am pretins cum că oamenii ar fi toţi într-un fel, dar atâta timp cât vreo câţiva sunt, mi-e suficient pentru o eroare...

    RăspundețiȘtergere
  13. Hahaha, bravo, bravo! Dupa ce am ras (manzeste pe alocuri, bineinteles, ca doar am si eu un zân acasa cu care impart treburile si care spala vasele mai des decat mine), cred c-o sa ma apuc sa citesc si restul blogului, ca prea mi-o placut :D

    RăspundețiȘtergere
  14. :D Ah, mă bucur (mai puţin pentru zânul nepăsător, mai mult pentru hlizela dumitale)şi te invit să rămâi cât pofteşti. E fără chirie...

    RăspundețiȘtergere
  15. Si eu care credeam ca o sa mi se scoale iar parul in cap ca la fosta electrocutare si o sa urlu ca o fecioara de la Electroputere Craiova dupa ce ma apuc sa citesc cuvantarea pentru masculi.
    Acum imi vine sa scriu si eu 1 bucata serie de completari, sa-mi marturisesc profunda si pe alocuri neegalata admiratie si fascinatie fata de tovarasii mei de specie! Pfuuuu!

    RăspundețiȘtergere
  16. De ce să ţi se scoale părul în cap, mamă? Adică se poate vorbi de rău despre bărbaţi?... Nu-nţeleg ce insinuezi aici...
    Eu n-am scris decât purul adevăr, iar dacă-i prea roz, e doar din prea multă iubire. Şi să mi se mai spună misandră...

    RăspundețiȘtergere
  17. Sunt convins ca n-ai putea niciodata sa spui ceva rau (Doamne apara si pazeste!) despre regnul fatal care ne pazeste pe noi toti zi si noapte de toate urataniile materiale si mai ales nemateriale ale lumii, nu-i asa?, si care ne lumineaza, mie, tie, tuturor, fiecare particica a zilei cu pur-si-simplitatea lui profund naturala! Nici nu concep macar ca fie si la mare departare sa te vizitat gandul de a scrie ceva cat de putin rautacios despre masculi! Refuz sa cred! In schimb eu n-am privilegiul de a fi fost evitat de asemenea ganduri, asa ca sunt ferm convins ca daca as spune vreodata in pornirile mele masculine ceva de rau despre confratii mei de specie atunci ai aparea prompt, hotarat, din proxima locatie neasteptata sa lupti in numele apararii naturii lor minunate! Asa e?

    RăspundețiȘtergere
  18. True, sunt o Doña Quijote a blogosferei.

    (P.S. Cum se numeşte un bărbat care urăşte bărbaţii? Misandru? Că mi se pare că te-ai numi aşa.)

    RăspundețiȘtergere
  19. Ei, nu trebuie să-i urască, trebuie doar să le recunoască particularităţile. Doar n-o să-i nedreptăţim, nu? Cu siguranţă cunoşti "marfa" mai bine decât mine :)

    RăspundețiȘtergere

Haideţi, aruncaţi cu pietre!