luni, decembrie 07, 2009

Eroarea nr. 29: Hormonul potrivit la locul potrivit

Mai nou, ca să-mi mai întrerup din când în când activitatea de făcut nimic cu câte-un lucru productiv, mi-am găsit o ocupaţie care să-mi lucreze muşchii de la gât în jos – cât timp cel mare, cu circumvoluţiuni, e în concediu. Şi ca să fie cât mai puţin obositor pentru creieru-mi apatic (deci ca nu cumva să se prindă că face efort), i-am dat de ascultat nişte muzică în timp ce restul corpului se mişcă.

Da, m-aţi înţeles, m-am apucat de dansuri. Dar nu de orişice fel, ci din alea ce nu se găsesc pe la noi, pe principiul sănătos că ce-i străin nu-i românesc, deci nu poate fi naşpa. Aşadar, iacătă-mă făcând salsa – nu de azi, nu de ieri, ci de două luni în capăt. Unii m-ar putea numi veterană. Unii care nu m-au văzut dansând...

Dar e mai puţin important cât de bun eşti la dans, mai ales că-i o chestiune relativă, ce se calculează pe procente de cât de pe muzică eşti, cât de puţin îţi loveşti partenerul şi cât de tare te distrezi. Dacă la primele două categorii sunt ceva mai la urmă, recuperez puternic cu cea de-a treia şi nu doar pentru că mă amuz şi dau jos burta fără să simt (chestiune utilă, de altfel), ci pentru că am găsit propria-mi sursă de amuzament oarecum paralelă cu dansul.

Nu oftaţi, că vă explic... La salsa – ca şi în viaţă – există mai multe categorii. Pe noi ăştia pe care ne-au luat de pe stradă, ca să nu ne zică direct „proşti”, ne-au numit „începători”. Şi-am tot început diverse vreo două luni de zile, timp în care am avut voie să greşim în orice fel şi chip ne-am putut imagina – că doară eram neştiutori, săracii! plus că eram neştiutori pe banii noştri. Dar partea interesantă apare atunci când eşti fată şi ai voie să greşeşti. Căci fetele greşesc mai... cu personalitate, având diverse obiecte de îmbrăcăminte, încălţări sau prelungiri ascuţite ale degeţelelor care încap ca turnate în diverse părţi moi ale corpului partenerului. Că e din greşeală sau mai puţin... nimeni n-o să te întrebe, că doar eşti începătoare.

Aşa că am găsit metoda cea mai originală de a mă răzbuna pe indivizii pe care nu-i suport, invitându-i graţioasă la dans, ca apoi să mă împiedic ca din greşeală cu tocul de piciorul lui, să-i dau un cot în gură din întoarcere – „că nu mă ştiu la piruete, te rog să mă scuzi” – sau să-i înfig o unghiuţă unde-i mai subţire pielea, clipind apoi galeş din gene, ca o începătoare, că doar cine va strivi încrederea firavă a unei domnişoare aspirante ca şi mine cu critici?... Iar cavalerii, că nu întâmplător le zic aşa, îmi mai şi mulţumesc galant la sfârşit, cu un „lasă, că înveţi tu” zâmbăreţ pe buze... şi un „sigur, mai dansăm” rânjit, din partea mea.

Dar distracţia asta inocentă e nimic pe lângă beneficiile de care au parte băieţii la salsa, căci e un tărâm al estrogenului, unde orice firicel de testosteron e căutat şi cules cu grijă de către partenerele avide. Ca să vă faceţi o idee ce-nseamnă să fii băiat acilea, permiteţi-mi să vă explic următoarele...

1. Raportul de fete versus băieţi e undeva la 3 la 1, unde fetele sunt de obicei faine (iar dacă nu-s, se vor face măcar de la gât în jos de la atâta mişcare), iar băieţii nu tre' să fie nici tare frumoşi, nici tare deştepţi, ci cel mult să fie, lucru apreciat intens de fete şi deloc solicitant pentru orice individ în viaţă.

2. Toată alergătura din viaţa reală cu privitul insistent, fâstâcitul incipient, iniţiatul conversaţiei, cerutul numărului de telefon şi dificilul invitat în oraş se rezumă la un salsa party la simpla întindere a unei mâini. Atât! Domniţele gătite stau aliniate frumos pe margine ca ciorchinii de strugure, bâţâindu-se de nerăbdare şi aşteptând doar un semn de la vreun cavaler ca să se ridice la dans fără mofturi. Nu e o problemă de „dacă”, ci de „care”. Iar de-aici, i se deschide băiatului calea către multe gesturi care în viaţa reală s-ar solda cu palme, dar aici rezultă în „vaaai... ce bine dansezi!”, mai exact...

3. ...Epzistă un stil de dans ce se numeşte „bachata”, care ni se predă cu neruşinare la curs şi care presupune strânsul fetei în braţe, piciorul lui între picioarele ei şi unduitul într-un stil ce-mi aminteşte pregnant de alte chestiuni pe care nu le pot pronunţa aici că-s o doamnă, dar care alcătuiesc un „dansat” doar pentru că se adaugă muzică. Cea potrivită.

Spuneţi-mi voi în ce univers mai are voie vreun mascul complet străin să vină la o fată, să o ia în braţe, să o-nvârtă de şolduri şi s-o lase pe spate, iar ea să chicotească mai ca o prinţesă şi să-i mai şi mulţumească la final?... Zău, nu e loc mai potrivit să fii băiat decât la salsa.

Staţi... dintr-o dată mă simt mai proastă. (S-o fi trezit 'ăl de sus, cu circumvoluţiuni?)

2 comentarii:

  1. Horea (stii deja)08.12.2009, 10:43

    De acord, daca ar fi sa incerc sa te contrazic as aduce in discutie argumentul ca baietii de la dansuri par a fi gay, prin miscarile lor feminine si, cateodata, frezele gen take that din anii '90. Pt ca noah, masculii feroce tre' sa crape lemne in padure la bustu' gol.

    P.S. Saluta-l pe Bogdan din partea mea, mi-a fost coleg de liceu. Doar spune-i de Horea din Baia Mare, liceul Eminescu. ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevărat, dar tot îs băieţii gay cu cele mai multe femei de căciulă. După cunoştinţele mele, mai puţine se plimbă prin pădure să admire bărbaţi...

    (Şi da, să trăiţi, vom transmite. Pentru modica sumă de un leu/timbru poştal.)

    RăspundețiȘtergere

Haideţi, aruncaţi cu pietre!