Eroarea nr. 6: "Scz...mass!"

Comunicarea – un proces fiziologic, nu-i aşa? Cam ca şi mâncatul şi mersul la baie, deci constant, dar cu intermitenţe. Şi, la fel ca şi mâncatul (şi, de ce nu, şi mersul la baie) se poate manifesta într-o varietate de forme. Eu, ca o persoană comunicativă ce sunt, încerc le utilizez pe toate. Dar care formă de comunicare, fie dânsa şi tradiţională (scris, vorbit, ţipat unul la altul), se poate pune cu noua găselniţă internautică, această bombă atomică a internetului – marele Mesingiăr? („nouă” de câţiva anişori, ce-i drept, dar nu-i aşa că a crescut într-o lună cât altele într-un an?)

Şi cum îmi place să fiu la curent cu toate, m-am închinat la rându-mi marelui Mesingiăr, aducându-i drept ofrandă câteva ore din preţiosul meu timp, zilnic. Nimic nou până aici, cu toţii facem asta. Că e nevoie de noi sau nu, suntem precauţi şi nu vrem să lipsim de la strigarea zilnică. Aşa că ne conectăm, ne primenim poza, ne punem status nou şi aşteptăm cuminţi să ne bage cineva în seamă. Şi e frumos şi util şi ieftin şi în toate felurile să conversezi aşa, DAR...

Mesingiărul, se pare, nu mai are doar rol de comunicare. Mai nou, observ că are rol preponderent publicitar, de promovare a minunatului brand care suntem noi, fiecare în parte, pe persoană fizică. Iar dacă nu vă sună cunoscut, explicaţi următoarele:

1. De ce stau unii pe „mess” ca fufele, cu un display-picture languros, AVAILABLE fiind, dar cu imbecilul status: „Nu-s aici” sau „DNFD!” (în traducere liberă, „Vă rog respectuos să-mi daţi pace”)? Vă rog să-mi elucidaţi această dilemă, atât de paradoxală încât creierul meu puţin nu poate să o cuprindă pe de-a-ntregul. Căci dacă dânşii nu ar dori să fie deranjaţi, sunt sigură că ar şti să iasă de pe Mesingiăr, la fel de uşor cum s-au conectat, sau măcar să bifeze frumos căsuţa cu „Sign in as invisible” la intrare. Dar nu, ei nu ştie, ei nu cunoaşte. Ei trebuie neapărat să sară în ochii colocatarului, cu poza cea nouă, cu freza cea nouă dimpreună cu cizmele cele noi, care apar TOATE într-o poză de 3 centimetri şi să fie veşnic prezenţi acolo, chiar dacă nu au fost chemaţi. Tot ce pot deduce din acest comportament tâmpitor e că sus-amintiţii şi-au imaginat că iaca, au găsit o metodă ieftină şi simplă de publicitate personală, făcând publicitate, deci, la ce altceva decât la propria lor existenţă.

Bravos, admirabil! Dar cred că şi-au dat seama bieţii oameni că exişti mai la început, cam pe când ţi-au dat add în listă.

2. De ce există „STATUS MESSAGE”-ul? (În traducere liberă, mesaj de „cum te simţi astăzi”.) Dacă ar vrea să ştie lumea cum te simţi, cred că te-ar întreba direct, absolut gratuit şi doar cu efortul unui click, căci până la urmă rolul „mess”-ului este unul conversaţional. Însă tu, prevăzător cum eşti, anticipezi această mişcare, cam ca şi la şah (sau, mă rog, ca Mama Omida), şi le spui TUTUROR cum te simţi, din oficiu. Exact la fel de plăcut şi de interesant ca şi reclamele care-ţi întrerup filmul şi pe care nu vrei neapărat să le vezi, doar că era deschis televizorul.

Şi nici măcar nu e util status-ul, căci e mincinos. Îl vei folosi inevitabil ca să-ţi evidenţiezi inteligenţa, farmecul, simţul umorului debordant pe care îl posezi, sau, după caz, tristeţea profundă sau depresia neagră în care te afli şi din care trebuie să te scoată neapărat privitorii, întrebându-te alarmaţi ce-i cu tine. Deci vei trasmite doar ceea ce vrei să fie ştiut, exact ca într-o reclamă. Căci nici reclama nu-ţi va spune că produsul e infect, cum nici tu nu vei recunoaşte că eşti prost. Până la prima utilizare.

3. „DISPLAY PICTURE” – ul. Zic doar atât, sper că nu mai trebuie să fac analogii cu panouri publicitare şi pliante colorate. Poza cu tine nu este neapărat necesară, căci se presupune că te ştie lumea, din moment ce-ţi cunoaşte foarte privatul „ID de mess”. Dar inevitabil, tu te vei folosi de dânsa pentru a-ţi arăta nurii, deci vei selecta obligatoriu o poză de vara trecută din Grecia, cu un bronz perfect, deşi afară ninge. Nu te amăgi singur, ştim şi noi că poza e expirată, doar e seară, probabil că eşti deja în pijama, nespălat, scobindu-te în nas, însă la display picture eşti încă fresh şi perfect coafat, 24 h/24. Ce poate fi mai evident de fals? Poate doar o reclamă TV, care filmează produsul din toate unghiurile potrivite.

4. MASS-urile, aceste „pop-up” – uri mesingericeşti, pe care toată lumea le urăşte şi le închide înjurându-te, căci este aproape imposibil să ai ceva de spus care să privească pe TOATĂ lumea şi să nu o fi auzit deja la ştiri. Nu vrem să auzim glume, sunt site-uri pentru asta. Nu vrem să ştim ce servicii ne poţi oferi, pune-ţi la status, că de-aia există. Şi în NICI UN CAZ nu vrem să apăsăm F5 şi să dăm mai departe la 10 persoane ca să aflăm numele persoanei iubite, căci dacă tot o iubesc pe săraca persoană, îi acord atâta atenţie încât să îmi AMINTESC cum o cheamă!

5. Nu în ultimul rând, LISTA de contacte, această condică în care este aliniată frumos, pe grupuri şi în ordine alfabetică, toată lumea la care te uiţi zilnic cu drag. Toţi prietenii/cunoscuţii/necunoscuţii tăi, pe care nu-i ştergi niciodată din listă, ca să nu iasă mai puţin la numărătoare. Ar fi tragic, nu-i aşa? Căci lista este măsura spiritului tău social, pe care o araţi cu mândrie şi altora, ca să ştie şi dânşii câţi nu vorbesc cu tine zi de zi. Şi poate că ţi-au dat jumătate dintre ei „ignore”, dar cine mai ştie? Contează numărul care apare acolo, nu utilitatea lui. Cam ca şi succesul de piaţă al unui produs, cumpărat de milioaaaane de oameni, chiar dacă e vorba de detergentul de haine Rex, să zicem, iar oamenii n-aveau bani de ceva mai bun.

Dar să nu fiu înţeleasă greşit, îl apreciez şi stimez pe marele „Mess”, nu am nimic cu dânsul. Doar câte ceva cu oamenii care îl utilizează ca şi metodă de promovare personală, când nu e, de fapt, nimic de promovat. Dar până la urmă, cred că de aici îşi trage Mesingiărul succesul, de la utilitatea adiacentă comunicării pe care o poate avea. Căci dacă ar avea scop strict comunicaţional, poate că n-ar mai fi crescut aşa, ca în basme. Să fim serioşi, fără poze, fără status, fără bancuri trimise tuturor...ce le-ar mai rămâne unora de făcut?! Să chiar vorbească??

Fii serios... pentru aia există telefonul.