Eroarea nr. 5: "Aho, aho, copii şî fraţ!"

Oare ce e Revelionul, dacă nu un prilej anual de a reînvăţa număratul descrescător, în grup şi cu sprijin prietenesc? Pentru că nu e nici o sărbătoare în calendar, n-a murit nici un sfânt, n-a înviat nimeni din morţi. E doar bucuria noastră nebună de a scăpa de anul în curs, pe care, întâmplător, l-am aşteptat numărând descrescător cu aceeaşi frenezie, în 31 decembre-ul trecut.

Acum, însă, descoperim că anul acesta nu ne mai place, nu mai e bun, a fost naşpa (nu, nu din cauza noastră, din cauza cifrei de la sfârşit), dar slavă Domnului că scăpăm de calvar la miezul nopţii, când optul transformat în nouă ne va aduce fericire şi pace mondială. Aşa că ne îmbrăcăm frumos, ne coafăm, stricăm o groază de bani ca să fim oriunde altundeva decât acasă în marele moment al numărătoarei inverse şi aşteptăm să facă ceasul “tic” pe 12 şi apoi “tac” către 1. Atunci, erupe o frenezie de “la mulţi ani”-uri, de îmbrăţisări şi de urale, de parcă ne-am fi îngrijorat ca nu cumva timpul, nesimţitul, să-şi oprească curgerea implacabilă de miliarde de ani fix acum, înainte de 12 noaptea şi să nu apucăm să deschidem şampania. Dar totul e bine, ceasurile funcţionează, lumea e fericită.

(Şi ce dacă ceasul mi-a rămas în urmă şi număr greşit? Şi ce dacă în Australia e 2009 de 8 ore?! Contează când trece 2009 pe AICI, prin România, prin bătătura casei mele! Şi nu dorm până ajunge, că poate pierd miezul nopţii şi rămân în 2008.)

Ce mă deranjează mai mult decât agitaţia cretinoidă pentru schimbarea unităţii de măsurare a timpului sunt celelalte tradiţii idioate pe care aceasta le provoacă. Mă refer, bineînţeles, la iritantele “manele de sărbători”, cum alint eu cu drag acele poezii care ocupă 2 sau 3 mesaje, cu conţinut exclusiv tâmpit şi cu singurul scop de a rima. Iar în final, tot ce înţelegi e că omul ţi-a urat ceva de bine (că doar nu ţi-a ura de rău). Să zicem că am găsi o scuză în lipsa de creativitate a expeditorului, că doar nu tot românul s-a născut poet (?), însă poezioara tinde să-şi piardă şi mai mult din farmec după ce o primeşti de trei ori de la trei persoane diferite. Iar când descoperi şi site-ul de pe care a fost extrasă, te simţi cu adevărat decepţionat.

Aceste minunate urări de An Nou, spre deosebire de celelalte sms-uri din timpul anului, sunt sezoniere. Ele au termen de valabilitate, deci există o întreagă procedură de respectat. Trebuie trimise neapărat în cursul zilei de 31 decembrie, ÎNAINTE de ora 00:00, îşi fac efectul doar de la miezul nopţii şi durează exact un an (de aceea, în 31.12.2009 va trebui să le trimitem iar). Urările de fericire se referă EXCLUSIV la anul nou, în ăsta nu mai contează ce se întâmplă cu tine. Poţi să suferi, să boleşti, să crapi, eu ţi-am urat ca 2009 să-ţi fie fericit, deci nu mă-ntere. Şi nu că “să fii tu fericit” aşa, la modul general. Doar în 2009, ai înţeles? Bun. Şi să nu-ţi imaginezi că mai poţi trimite urări de An Nou în chiar cursul anului care vine, căci doar începutul naşte frenezii, restul nu mai contează. Dacă nu ai prins momentul în 31 decembrie, nu mai urezi, că nu te înscrii în trend. Dacă v-aş trimite prin august un “sper ca 2009 să-ţi aducă…”, cam ce aţi crede despre sănătatea mea mintală?

Nu în ultimul rând, mesajele se aşteaptă. Nu mai surprinzi pe nimeni cu acest gest drăguţ, dimpotrivă, dacă NU trimiţi mesaj cu urare, vei fi trecut pe lista neagră ca un ipocrit şi un dezertor. În final, este doar o mare recenzie de sărbători. Dacă mesajele sunt aşteptate, plagiate şi apoi şterse la grămadă, contează până la urmă doar numele. Se sare delicat peste rima luată de pe net şi se trece direct la sfârşit: “Uiteee, am primit mesaj de la Costeeeel!!...” Deci contează doar cine, nu ce.

Aşadar, Costel… Mai bine scrie doar “De bine”, semnează şi trimite, va fi mai sincer. Sau dă-i fetei 7 cenţi (sau 14, dacă eşti mai generos la urare), că va avea acelaşi efect. Va şti şi de la cine e, va şti ca e de sărbători şi îi poţi face şi o listă întreagă cu site-uri, să-şi aleagă ea cel mai drăguţ mesaj, pe care i-l dedici din toată inima…